Ciprian Marica: "M-am bucurat că nu a jucat Chivu"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

de calificare ale ucrainenilor în primăvara europeană.- Ciprian, cum e să baţi Roma?- Este un sentiment foarte plăcut. A fost un meci greu, muncit, pe care am reuşit să-l câştigăm. O

de calificare ale ucrainenilor în primăvara europeană.
- Ciprian, cum e să baţi Roma?
- Este un sentiment foarte plăcut. A fost un meci greu, muncit, pe care am reuşit să-l câştigăm. O victorie mare, extrem de importantă pentru noi.
- Mai ales că tu ai marcat golul victoriei.
- Da, dar nu am urmărit asta în mod evident. Am primit o centrare excelentă, m-am desprins de fundaşii italieni şi am finalizat cu capul printre mâinile lui Doni. Nu ştiam cum să mă bucur. Eram ca un copil care primise o jucărie pe care şi-o dorea de mult.
- A fost un avantaj pentru tine faptul că nu a jucat Chivu?
- Sincer? M-am bucurat când am aflat că nu se află nici măcar pe banca de rezerve. Deoarece Cristi este un foarte bun jucător, care ar fi putut să-mi pună probleme.
- Aţi apucat să vorbiţi?
- Mi-a spus că înainte de meci a fost supus de către coechipieri unui adevărat tir de întrebări legate de mine. Le-a spus să aibă grijă pentru că eu sunt un fotbalist care ştie şi cu dreptul, şi cu stângul, şi cu capul (râde). M-a felicitat pentru gol la final, dar aşa, mai pe ascuns. Se vedea însă că este afectat de rezultat, dar şi de faptul că din cauza accidentării la genunchi nu a putut juca împotriva noastră.
- Oricum, v-aţi revanşat după înfrângerea umilitoare din Italia.
- Exact. şi acolo am jucat bine, dar am avut ghinion să pierdem cu 4-0 pe final. Acum am fost mai atenţi şi am reuşit să luăm toate punctele.
- şi să reintraţi în calcule pentru calificarea în primăvara europeană.
- Avem de unde alege (râde). Sunt trei variante: fie mergem în Liga Campionilor, fie în Cupa UEFA, fie rămânem acasă. În aceste condiţii, decisiv devine meciul nostru de la Pireu, cu Olympiakos, pe care trebuie să-l câştigăm pentru a fi siguri de o calificare. Apoi, şi în funcţie de rezultatul partidei AS Roma - Valencia, vom vedea dacă vom continua în Liga Campionilor.
- Ce v-a spus Mircea Lucescu la final?
- Era extrem de fericit. Am auzit că le-a spus ziariştilor de aici că este o victorie dulce. Drept bonus, am primit din partea lui nea Mircea o zi liberă.
- Meciul Stelei cu Dinamo Kiev l-ai văzut?
- Cum să nu? M-am bucurat mult că Steaua s-a calificat. Le-am ţinut pumnii, chiar dacă eu am jucat la Dinamo. Dar, în Europa, în primul rând, suntem români, aşa că trebuie să ne susţinem. De altfel, s-au făcut şi pariuri pe marginea acestui meci.
- Ce fel de pariuri?
- E, pe sume mici. Eu şi cu Raţ am mers pe mâna Stelei şi am câştigat, deşi erau destui care spuneau să nu ne pripim.
- Cum comentezi declaraţia lui Cernat, care a spus că Mircea Lucescu se bucură de eliminarea lui Dinamo Kiev?
- Pot spune doar că au văzut şi ei ce înseamnă să fii nedreptăţit de arbitru, cum s-a întâmplat în meciul nostru direct din campionat. Pentru că golul al doilea, anulat, marcat de Dinamo Kiev contra Stelei, a fost valabil.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite