Chivu a ingropat pe AS Roma

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Internationalul roman a gresit grav la golul inscris de Villareal contribuind la eliminarea italienilor din Cupa UEFA

Cum in campionat pare a nu mai avea sanse pentru cucerirea titlului, Cupa UEFA devenise noul obiectiv pentru trupa lui Capello. Ei aveau insa de jucat cu spaniolii de la Villarreal, care in meciul tur castigasera cu 2-0. Italienii nu au mai menajat nici un titular, asa ca Totti, Emerson sau Chivu au inceput meciul ca titulari. Elevii lui Capello au atacat inca din startul partidei, obligati fiind de rezultatul din meciul tur, si au reusit sa marcheze de doua ori, prin Emerson si Cassano. Cu 25 de minute inainte de finalul partidei, Chivu face un marcaj prea larg la Sonny Anderson, care inscrie golul ce ii va trimite pe spanioli mai departe in Cupa UEFA. "Pentru mine este clar ca Sonny Anderson este un mare jucator si ma bucur ca il avem in echipa. Pentru Villarreal este un moment istoric. Sa eliminam Roma, chiar pe terenul acesteia, nu parea posibil. Este victoria jucatorilor si a modului in care s-au sacrificat pentru acest rezultat", a spus antrenorul lui Villarreal, Francisco Garcia. Intr-adevar, performanta spaniolilor trebuie remarcata, mai ales ca ei au evoluat si in Cupa UEFA Intertoto. In faza urmatoare a competitiei, Villarreal ii va infrunta pe scotienii de la Celtic. Antrenorul italienilor a spus doar ca "in fotbal este nevoie si de noroc, pe care echipa mea nu l-a avut. Astazi am avut o multine de ocazii si nu am inscris, in timp ce in meciul tur i-am facut lui Jose Mari cadou un gol", s-a lamentat Capello. Un alt nume mare al fotbalului mondial care a parasit intrecerea este si Barcelona, eliminata fiind de Celtic. Dupa ce au fost invinsi in Scotia, cu scorul de 1-0, ibericii nu au reusit decat o remiza alba pe propriul teren. Cel mai spectaculos meci al serii s-a desfasurat la Milano, unde Inter a castigat cu 4-3 in fata portughezilor de la Benfica. In Cupa UEFA s-au mai inregistrat urmatoarele rezultate: Brugge-Bordeaux 0-1, francezii au mers mai departe; PSV-Auxerre 3-0, olandezii au mers mai departe; Marseille-Liverpool 2-1, francezii au mers mai departe; Mallorca-Newcastle 0-3, englezii au mers mai departe; Valencia-Genclerbirligi 2-0, spaniolii au mers mai departe, datorita golului de aur.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite