VOLEI: Metal Galaţi va participa, pentru a doua oară, în Champions League

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa de volei feminin a clubului Metal Galaţi va participa şi în sezonul viitor tot în Champions League, informează site-ul Confederaţiei Europene, www.cev.lu.

Preşedintele Corneliu Mangalea a achitat taxa de înscriere pentru Liga Campionilor, iar CEV va inspecta sălile care vor urma să găzduiască partidele de pe teren propriu al jucătoarelor antrenate de Zoran Terzici.

Ca şi anul trecut, formaţia Metal Galaţi nu-şi va putea disputa meciurile de acasă în sala „Siderurgistul”, din localitate, deoarece aceasta nu îndeplineşte condiţiile impuse de Confederaţia Europeană de Volei (CEV). Pentru actualul sezon al Champions League, gruparea din Moldova a ales să dispute jocurile la Buzău, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.

Nneka Oniejekwe, Sabina Miclea şi Daiana Mureşan vor face parte şi în această stagiune din lotul moldovenilor, în timp ce Alina Albu şi Alexandra Trică sunt aşteptate în zilele următoare la negocieri, iar Adriana Dumitru a renunţat la activitatea competiţională. Tehnicianul sârb Zoran Terzici a declarat pentru „Adevărul” că doreşte să aducă la echipă sportive tinere, de perspectivă, din  România şi din Serbia.  Dintre jucătoarele străine, Sanja Malagurski este singura sportivă care va mai activa la Galaţi. Pentru completarea celorlalte şase locuri disponibile din lot se duc negocieri atât cu jucătoare din România dar şi din străinătate.

CEV a dat publicităţii şi echipele care vor participa în actuala ediţie a Ligii Campionilor, la feminin. Pentru sezonul viitor se vor înscrie în competiţie 16 echipe, care vor fi împărţite în patru grupe a câte patru formaţii fiecare. Anul acesta formaţiile Prostejov (Cehia), Dabrowa Gornicza (Polonia), Zarechie Odintsovo (Rusia) şi Vakifbank Gunes Istanbul (Turcia) au primit câte un wild-card.

Restul cluburilor participante: Rijeka (Croaţia), Cannes şi ASPTT Mulhouse (ambele din Franţa), Scavolini Pesaro, Asystel Novara şi Volley Bergamo (toate din Italia), Fakro Muszyna şi Aluprof Bielsko-Biala (ambele din Polonia), Metal Galaţi (România), Dinamo Moscova. Universitat Tehnolog Belgorod (ambele din Rusia) şi Fenerbahce Istanbul (Turcia). Deţinătoarea trofeului este Volley Bergamo.

Tragerea la sorţi a grupelor preliminarii va avea loc pe 26 iunie, la Viena, în Austria.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite