"Ce-ati facut, bai, nesimtitilor?"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Site-urile cluburilor Steaua, Dinamo si Rapid sunt pline de injuraturi la adresa lui Anghel Iordanescu si Mircea Sandu * Dinamovistii strang semnaturi pentru demisia selectionerului, iar rapidistii ii cauta deja un inlocuitor

Suporterii echipei nationale au ajuns la capatul rabdarii dupa umilinta suferita de tricolori la Erevan. Mai multi fani au asteptat delegatia Romaniei la Aeroportul Henri Coanda luandu-i in colimator pe jucatori, pe selectioner si pe toti oficialii FRF. "Ce ati facut, bai, nesimtitilor?", a fost intrebarea de baza a suporterilor, care le-au reprosat jucatorilor lipsa de determinare: "Varza mai sunteti. Bravo, felicitari!" si "Jucati fotbal pentru tara, mercenarilor". Cel mai sifonat membru al delegatiei a fost selectionerul Anghel Iordanescu, ironizat din plin de ultrasi: "Partidul, Iordanescu, Romania" si "Demisia, demisia". Deplasat de pomana la Erevan pentru a vedea pe viu neputinta tricolorilor, Adrian Mutu a avut partea sa de reprosuri: "Lasa-ne, frate, si du-te si trage pe nas". In ciuda prestatiei jenante de la Erevan si a perspectivelor ratarii unei noi calificari, presedintele FRF, Mircea Sandu, i-a persiflat pe ultrasi. Cand fanii au strigat "Nasule, lasa-ne ca ne-am saturat de tine", Sandu s-a intors si i-a intrebat zambind: "Serios?". Suporterii echipelor bucurestene s-au unit prin intermediul internetului cerand la unison demisia lui Anghel Iordanescu. Site-ul "dinamo-online" cere plecarea selectionerului, prin rubrica "Semnati aici pentru demisia lui Iordanescu", lista semnatarilor urmand sa fie trimisa la Federatie. "S-a stricat Puiul" noteaza site-ul care mai publica si o fotografie cu Iordanescu, Mircea Sandu si Giovani Becali, fotografiati de Politie cu placute pe care sunt notate poreclele "Cascheta", "Onestu" si "Mascariciul". Poza este insotita de mesajul: "Vinovatii platesc. Voi? - Ati omorat fotbalul romanesc". Rapidistii si-au exprimat naduful pe site-ul clubului. "Meci penibil... Iordanescu ar trebui sa-si dea demisia. Onoarea, daca o are, i-o cere" sau "Deja nu mai sunt negru de suparare, ci imi vine sa dau in plans. Isi bat joc de noi pe fata si nimeni nu face nimic", sunt doua dintre zecile de mesaje afisate pe site-ul Rapidului. Pagina web a clubului Steaua a propus un sondaj prin care cere suporterilor sa voteze cine ar trebui sa fie urmasul lui Iordanescu la carma nationalei. In urma scrutinului, Victor Piturca a intrunit 72 la suta dintre voturi, iar Mircea Lucescu, Marius Lacatus si Ladislau Boloni erau la egalitate, cu 9 la suta. Fanii Stelei nu exclud nici aducerea unui antrenor din strainatate. "De ce nu o varianta de a aduce un antrenor strain... la ce salariu are senatorul... cred ca putem aduce unul care sa fie chiar bun", propune un fan. Pe site-ul "online-sport", 97 la suta dintre vizitatori doresc inlaturarea lui Iordanescu de pe banca tehnica a nationalei. "Demisia ar trebui sa si-o dea cu totii, incepand cu Mircea Sandu, un presedinte de federatie care a permis unui selectioner sa se ocupe mai mult de politica decat de fotbal" sau "M-am saturat sa strig demisia. Asta nu mai e echipa noastra a romanilor, e echipa unui nenorocit care se tine cu dintii de un scaun si pe care-l cheama Iordanescu", sunt doua dintre mesajele trimise de fanii echipei nationale.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite