Cătălina Ponor: "Nu m-am răzgândit în privinţa retragerii"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gimnasta din Constanţa a revenit acasă, după Campionatele Europene de la Volos, cu trei medalii, una de aur la bârnă, una de bronz la sol, şi una de argint câştigată alături de echipa

Gimnasta din Constanţa a revenit acasă, după Campionatele Europene de la Volos, cu trei medalii, una de aur la bârnă, una de bronz la sol, şi una de argint câştigată alături de echipa României. Chiar dacă nu este sută la sută sigură de retragere, sportiva a anunţat că i-ar veni foarte greu să continue marea performanţă.
- Eşti mulţumită de rezultatele obţinute?
- În mare parte sunt fericită pentru cele trei medalii cucerite în Grecia. Am avut parte de un moment special, după ce am făcut exerciţiul de la bârnă, pentru că toată sala era în picioare şi mă aplauda. N-am mai simţit aşa ceva decât la Jocurile Olimpice.
- Mai sunt şanse să participi şi la Mondialele din Danemarca, de la sfârşitul anului?
- Cred că doar zece la sută. Dar încă nu m-am răzgândit în privinţa retragerii. În proporţie de 90 la sută, mă las de sport. Mi se pare imposibil să mă întorc la gimnastică după acest Campionat European. Tot ce îmi doresc acum este să am o pauză îndelungată, să ajung acasă, la Constanţa, şi să mă joc cu pisicile mele. Voi avea discuţii cu federaţia şi cu COSR, şi apoi o să mă gândesc la planurile de viitor.
- Îţi lipseşte aurul la Mondiale. Nu te gândeşti să iei şi această medalie?
- Vreau să pun punct carierei acum, când sunt sus, după ce am luat două medalii individuale, plus cea cu echipa, şi când am închis gura multora care nu mai credeau în mine.
- Cum crezi că va arăta echipa României fără Cătălina Ponor?
- Nu ştiu ce vor face fetele după retragerea mea. Le doresc să-şi vadă de treabă şi să se antreneze cum trebuie. Le voi ţine pumnii pe viitor. Sigur se vor descurca şi fără mine.

Forminte, mulţumit pe jumătate
Antrenorul lotului olimpic de la Deva, Nicolae Forminte, a declarat că s-a ţinut de promisiune şi fiecare dintre gimnastele sale a câştigat câte o medalie. "Nu sunt pe deplin mulţumit. Nici nu am cum, atâta timp cât am pierdut titlul la echipe. Dar fiecare sportivă a avut câte o medalie la gât, aşa cum am promis înainte de a pleca în Grecia", a precizat tehnicianul.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite