Câtă luciditate, atâta dramă

Vorbele de mai sus, aparţinând lui Camil Petrescu, ar trebui săpate la intrarea fiecărui club sau deasupra tuturor redacţiilor sportive. Că nu e altceva decât o dramă să ştii, să

Vorbele de mai sus, aparţinând lui Camil Petrescu, ar trebui săpate la intrarea fiecărui club sau deasupra tuturor redacţiilor sportive.

Că nu e altceva decât o dramă să ştii, să poţi, să vrei - dar să nu iasă. O pală de vânt, un şut norocos, o luxaţie absurdă, o denivelare a terenului, un arbitru tâmpit pot întoarce destinul unui jucător, al unei echipe, al unei ţări. Şi e o dramă să înţelegi toate astea împotriva tuturor, fie ei suporteri, ziarişti sau anchetatori. Istoria e plină de destine frânte din pricini obscure. Cluburile Ripensia, Unirea Tricolor sau Venus au dispărut când politica comunistă şi-a băgat coada pe teren. Înotătoarele est-germane îşi caută şi acum identităţile sexuală şi mentală pierdute. Iar bogătaşii ruşi cumpără fotbal englezesc muribund, de frică să nu fie lichidaţi pe străzile însângerate ale Moscovei. Dacă înţelegi cum stau lucrurile, nu devii mai înţelept - pentru că deja eşti -, ci mai trist. Şi aşa mai departe.

Uite că toată construcţia politică a lui Gigi Becali, clădită pe fotbal, se prăbuşeşte la prima pală de vânt. Nu pentru că omul n-ar fi fost destul de pios, nu va fi clădit destule biserici sau adăposturi pentru săraci ori, Doamne fereşte, n-ar fi destul de prezent pe micile ecrane. Nici pentru că nu iubeşte sănătos. Se îndoieşte cineva că Gigi îşi idolatrizează ţara şi neamul?

Dar temelia voinţei sale politice e una mişcătoare: e una bazată pe pasă, pe dribling, pe fentă, pe noroc. Şi pe plăcerea mişcătoare a publicului. În lumea lui, ceilalţi sunt duşmanii, securiştii, comuniştii. Dacă nu merge ceva bine, alţii sunt vinovaţii. Ăia de îndrăznesc să nu-l asculte. Iar cel care i-a ieşit din graţii poate să se ducă să se spânzure! Becali se vede preşedinte al tuturor românilor, numai că nu-i plac toţi românii. Cine nu e cu el e împotriva lui.

Dar cel mai grav lucru e chiar felul lui de a privi sportul. Domnul Becali a părăsit tribuna înainte de terminarea meciului. Şi-a luat jucăriile şi a plecat înaintea fluierului final. Înfrântă, Steaua nu mai e a lui! Dacă nu-i iese pasienţa, poate lăsa România, la greu, cu fundu-n baltă. Iertaţi-l, că nu ştie ce face (el şi suporterii lui)!

Când văd toate astea şi văd şi procentele din sondaje, oftez din toţi rărunchii.