Carmen Amariei:"Un adevărat circ"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Handbalista acuză modul în care a fost suspendată şi aşteaptă anularea deciziei de către Consiliul de Administraţie al Federaţiei Române de Handbal. În urmă cu două zile, handbalista

Handbalista acuză modul în care a fost suspendată şi aşteaptă anularea deciziei de către Consiliul de Administraţie al Federaţiei Române de Handbal.

În urmă cu două zile, handbalista Carmen Amariei a fost suspendată doi ani de Comisia de Disciplină a FRH ca urmare a memoriului depus de echipa "U" Jolidon Cluj, în care clubul informa că sportiva nu s-a prezentat la antrenamentele echipei şi nici la meciurile oficiale.

Decizia a nemulţumit-o profund pe sportivă, care şi-a angajat avocaţi pentru a se ocupa de acest caz. "Eu nu am ştiut nimic, nici că acest caz se va judeca, nici că voi fi suspendată. Nu ştiu ce să fac, la antrenamente nu mă primesc, îmi spun că sunt suspendată.

E un adevărat circ tot ce se întâmplă. Acum aştept un act oficial de la Federaţie, prin care să fiu înştiinţată că am fost suspendată doi ani, şi apoi să se schimbe această decizie în Consiliul de Administraţie. Din acest moment, de acest caz se ocupă avocaţii mei şi nu vreau să mai fac declaraţii", a spus sportiva, care a câştigat sezonul trecut Liga Campionilor cu Slagelse.

Fiind o suspendare mai mare de şase luni, decizia Comisiei de Disciplină va fi validată de Consiliul de Administraţie al Federaţiei Române de Handbal la următoarea întrunire. Un caz aproape asemănător a fost cel al Talidei Tolnai, care a fost suspendată opt luni de Comisia de Disciplină a FRH pentru dublă semnătură, iar ulterior pedeapsa a fost micşorată la o lună de Consiliul de Administraţie al FRH.

În final, Tolnai a fost transferată la Oltchim, ceea ce a provocat nemulţumirea celor de la Rulmentul. "Am aflat ca Talida Tolnai va juca la Oltchim. Dacă e adevărat acest lucru, atunci este incredibil ce se întâmplă în handbalul românesc", a precizat preşedintele Sorin Târcă.

Gatzel a revenit la antrenamentele Oltchimului

Vicecampioana mondială Roxana Gatzel a revenit la antrenamentele echipei de club, Oltchim Râmnicu Vâlcea, după ce a absentat cinci luni din cauza unei accidentări la ligamentele încrucişate ale genunchiului drept. Tehnicianul Gheorghe Tadici a declarat că handbalista şi-a schimbat mentalitatea, după ce în urmă cu două luni spunea despre Gatzel că e dezinteresată de recuperare: "De atunci, Gatzel şi-a schimbat atitudinea în bine, mă bucur că a înţeles că avem nevoie de ea cât mai curând la echipă. Sper ca şirul ghinioanelor Roxanei să se încheie aici", a spus Tadici.

Nu ştiu ce să fac, la antrenamente nu mă primesc, îmi spun că sunt suspendată. E un adevărat circ tot ce se întâmplă. Vreau să se termine totul şi să scap de această suspendare ca să mă pot antrena în linişte
Carmen Amariei

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite