Cancellara face legea în Turul Franţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După o cursă lungă, elveţianul s-a impus ieri în etapa cu numărul trei şi îşi păstrează primul loc şi la general Runda a treia a celui mai important tur ciclist al anului a

După o cursă lungă, elveţianul s-a impus ieri în etapa cu numărul trei şi îşi păstrează primul loc şi la general

Runda a treia a celui mai important tur ciclist al anului a început din oraşul belgian Waregem, pentru ca după nici 70 de km să intre pe tărâm francez. Simţindu-se acasă, reprezentanţii din Hexagon au dorit să-şi arate muşchii, "cocoşii" Nicolas Vogondy şi Matthieu Lagandos ieşind din pluton cu un avans ce s-a dus spre 10 minute. În cele din urmă, ei au fost prinşi din urmă înainte de căţărarea de categoria a patra, la Blerancourt, venită cu 34 km înainte de sosirea la Compiegne.

Într-un final târziu, venit şi din pricina unui ritm mai mult decât lent al cicliştilor, care ieri au mers parcă cu frâna trasă, învingător a ieşit elveţianul Fabian Cancellara, care câştigă etapa de ieri şi rămâne în posesia tricoului galben.

Steegmans a căzut în timp ce mânca

Câştigătorul primei runde a Marii Bucle, australianul McEwen, a izbutit să continue competiţia, însă problemele sale s-au acutizat după căzătura suferită cu 20 km înainte de finalul celei dintâi curse. El s-a plâns de dureri puternice la ambii genunchi, dar e hotărât să strângă din dinţi pentru a continua. Altfel, învingătorul din runda a doua, belgianul Steegmans, a căzut, ieri, în timp ce se hotărâse să mănânce un sandvici, când rula cu mare încredere spre Compiegne.

Etapa a patra a Turului Franţei se va desfăşura, astăzi, între localităţile Villers-Cotterets, o zonă cu peste 35.000 de hectare cu verdeaţă, şi Joigny, cunoscută pentru monumentele sale istorice. Între cele două destinaţii, cicliştii vor rula pe un traseu de 193 kilometri.

Basso, controlat şi în perioada de suspendare

Unul dintre marii absenţi ai Marii Bucle, italianul Ivan Basso, suspendat pentru o perioadă de doi ani ca urmare a implicării în afacerea de dopaj sangvin Puerto, a fost suspus unui control antidoping inopinat în cursul săptămânii trecute, a anunţat "Gazzetta dello Sport".

Agenţi de control din partea Comitetului Naţional Olimpic Italian s-au deplasat pe 4 iulie la domiciliul învingătorului Turului Italiei de anul trecut. Basso, care era la antrenament, a fost anunţat de soţia sa şi a revenit imediat acasă, unde a fost supus unui control la sânge şi urină.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite