Campionii mondiali au plecat acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentativa Spaniei s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului Mondial de baschet masculin din Japonia, învingând în optimi deţinătoarea titlului, Serbia, cu scorul de 87-75. La

Reprezentativa Spaniei s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului Mondial de baschet masculin din Japonia, învingând în optimi deţinătoarea titlului, Serbia, cu scorul de 87-75. La final, antrenorul naţionalei iberice, Jose Vicente Hernandez, a spus că echipa sa a reuşit să câştige partida datorită începutului foarte bun de meci.
"Acesta a fost cel mai bun joc pe care am reuşit să-l facem la Mondialul din Japonia. Au fost câteva momente în care sârbii s-au apropiat periculos de noi, dar nu ne-am speriat şi am jucat mai agresiv în apărare", a menţionat Hernandez. De partea cealaltă, antrenorul sârbilor, Dragan Sakota, a admis faptul că partida a fost decisă în prima jumătate. "Spania a fost prea puternică pentru noi. Am început jocul foarte prost şi am avut câteva dificultăţi. ştiam încă dinainte de a veni aici că nu suntem favoriţi la câştigarea trofeului. Avem o echipă tânără, iar scopul nostru a fost acela de a acumula experienţă. Am avut un joc slab contra Nigeriei, dar de atunci am evoluat bine, chiar şi împotriva Spaniei", a decalarat Sakota. Celelalte rezultate din "optimi": Argentina - Noua Zeelandă 79-62, Italia - Lituania 68-71, Turcia - Slovenia 90-84, Germania - Nigeria 78-77, SUA - Australia 113-73, Grecia - China 95-64, Franţa - Angola 68-62. Este pentru prima oară din 1963 când Franţa, vicecampioană olimpică în 2000 şi ocupantă a locului trei la CE din 2005, ajunge în faza sferturilor de finală la un Campionat Mondial.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite