Il Calcio, la tribunal
0Procurorul Federaţiei Italiene de Fotbal, Stefano Palazzi, a decis trimiterea în faţa justiţiei sportive a patru cluburi din prima ligă italiană, Juventus, AC Milan, Lazio Roma şi Fiorentina.
Procurorul Federaţiei Italiene de Fotbal, Stefano Palazzi, a decis trimiterea în faţa justiţiei sportive a patru cluburi din prima ligă italiană, Juventus, AC Milan, Lazio Roma şi Fiorentina. Pe lângă acestea, aproximativ 30 de persoane au fost trimise şi ele în judecată, pentru responsabilitate directă sau indirectă în scandalul meciurilor trucate din Italia. În caz de responsabilitate directă, cele patru formaţii riscă să fie retrogradate în divizia a doua, dacă instanţa va da curs cererii procurorului. Pedepsele pentru responsabilitate indirectă se limitează doar la retragerea de puncte pentru sezonul viitor. Cazul va fi judecat de Comisia de Apel Federală, iar sentinţele urmează să fie făcute publice între 7 şi 9 iulie, sau pe 20 iulie dacă grupările respective vor face apel.