Câinii trag de Malesani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Răzvan Lucescu a declinat aseară oferta lui Dinamo. În aceste condiţii, oficialii roş-albilor vor discuta cu tehnicianul italian. Fără antrenor, după demisia lui Mircea Rednic, oficialii

Răzvan Lucescu a declinat aseară oferta lui Dinamo. În aceste condiţii, oficialii roş-albilor vor discuta cu tehnicianul italian.

Fără antrenor, după demisia lui Mircea Rednic, oficialii dinamovişti caută o soluţie pentru a scoate echipa din criză. Aseară, la sediul Computerland, din Bucureşti, boşii roş-albilor au negociat cu Lucescu jr, dar acesta i-a refuzat.

După mai multe ore de gândire, conducătorii clubului campion au decis să vorbească cu Răzvan Lucescu, cunoscut ca un mare dinamovist. În negocierile purtate de Nicolae Badea, preşedintele Consiliului de Administraţie, cu Răzvan, primul a crezut că poate conta şi pe sprijinul lui Mircea Lucescu. Cum Il Luce s-a sfiit oficial să se bage, dar i-a recomandat juniorului în particular să nu plece de la Braşov, dinamoviştii au ajuns la concluzia că niciun antrenor de afară nu ar fi de lepădat, chiar dacă aducerea în trecut a lui Esteban Vigo s-a demonstrat a fi un fiasco total.

Aşa s-a ajuns la Antonio Malesani, fost antrenor la Panathinaikos, actualmente la Udinese, formaţie din Serie A, tehnician recomandat de Giovani Becali. În fapt, Malesani nu este pentru prima dată dorit la Dinamo. A mai existat un interes pentru el şi în iarna lui 2006, dar atunci nu s-a concretizat nimic. Negocierile sunt purtate şi cu ajutorul lui Mutu, care a lucrat cu Malesani la Verona, cei doi devenind buni prieteni. Deşi antrenează o echipă din prima ligă italiană, Malesani ar accepta oferta bucureştenilor, mirajul Ligii Campionilor, unde Dinamo ar putea ajunge direct dacă va câştiga campionatul la anul, fiind destul de puternic.

Dacă Răzvan şi Malesani vor declina oferta, atunci roş-albii au alte două variante: Boloni şi Zenga. Loţi este foarte mult dorit de către oficiali, dar este cunoscut că acesta are un contract beton cu Al Jazeera şi îi este dificil să plece de acolo chiar acum. În fine, Zenga este considerat un antrenor foarte bun, dar trecutul său pe la Steaua îi face pe dinamovişti să fie sceptici.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite