"Câinii roşii" intră în primăvara europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o atmosferă incendiară, creată de cei 14.000 de spectatori, convinşi că favoriţii au nevoie de ei mai mult ca oricând, elevii lui Mircea Rednic au avut două prestaţii diametral opuse.


Într-o atmosferă incendiară, creată de cei 14.000 de spectatori, convinşi că favoriţii au nevoie de ei mai mult ca oricând, elevii lui Mircea Rednic au avut două prestaţii diametral opuse. Dacă în prima parte au evoluat şters, "câinii" fiind practic tranchilizaţi, căci a fost nevoie de execuţia genială a lui Niculescu pentru a reintra în joc, în repriza a doua, roş-albii au dominat categoric. După ce primul gol l-a marcat cu stângul, "Clau-gol" a lovit letal, de data aceasta cu piciorul drept, aruncând tribunele în aer, unde se simţea deja miros de ghiocei. "De 17 ani, Dinamo nu a mai simţit gustul performanţei. Toţi cei care iubesc Dinamo sunt bucuroşi, inclusiv noi, jucătorii. Toate meciurile au fost foarte grele, însă aceasta a fost o partidă decisivă şi pentru noi şi pentru Bayer", a spus la final Ionel Ganea, poate cel mai bun jucător al bucureştenilor, după Niculescu, care are meritul de a fi marcat golurile cu iz de primăvară. Ghanezul a cântat alături de fanii din tribună "Cătălin Hâldan", minute în şir.
Calificare, stropită cu şampanie şi bere
Vestiarul dinamoviştilor mai avea puţin şi exploda după terminarea partidei. "Cine sare este câine", "Di-na-mo la, la, la", "Dinamo este numărul unu", dar şi multe alte scandări ale galeriei răzbăteau dinspre camera învingătorilor. Ca orice victorie importantă, aceasta a fost "udată" cu şampanie şi bere din belşug. "A fost cea mai bună şampanie pe care am băut-o în viaţa mea. Trăiesc cele mai frumoase clipe ale carierei, şi sper să avem parte de un drum cât mai lung în Europa", radia de fericire şi Mărgăritescu, care a considerat victoria şi ca un cadou pentru ziua sa onomastică sărbătorită ieri. "Încă nu realizez ce am reuşit în această seară. Sunt foarte fericit, mai ales că am doar 20 de ani", a spus şi Radu ştefan, unul dintre jucătorii care au "explodat" la Dinamo în ultima vreme.
Amintiri din copilărie
Performanţa "câinilor" este cu atât mai mare, cu cât ea a venit la 17 ani de aşteptări şi frustrări continue. "Acum 17 ani? Nici nu ştiu. Nu aveam nici trei ani. Pobabil, mă pregăteam să merg la grădiniţă", a rememorat ştefan Radu. "Acum 17 ani mă pregăteam de treapta I. Eram copil şi băteam zilnic mingea în faţa blocului. Deşi speram ca într-o zi să ajung să joc la o echipă mare, nici prin gând nu-mi trecea că voi fi părtaş la o asemenea calificare", s-a destăinuit şi Claudiu. "Eram copil, mă uitam la televizor şi mă bucuram din plin de orice meci care era transmis, mai ales că pe atunci nu existau multe televiziuni ca acum. Atunci când puteai vedea un meci, era ca o sărbătoare", a spus şi Mărgăritescu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite