Bute a dat autografe la Senat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campionul mondial Lucian Bute a fost onorat, ieri, la Senat, de către Mircea Geoană, preşedintele instituţiei. Bute a fost întâmpinat cu Imnul naţional al României şi a primit din partea Senatului României o diplomă de excelenţă pentru modul în care reprezintă sportul românesc şi o medalie de onoare.

 „Sunt onorat să fiu prezent aici şi mândru că sunt român şi că la 9 iulie, prin victoria mea, am făcut o Românie întreagă fericită", a spus Bute. Acesta a susţinut apoi o sesiune de autografe ad-hoc, fiind luat cu asalt de către angajaţii Senatului.

Bute va pleca în această săptămână  în Canada, unde îşi va relua pregătirea. „Credeţi-mă, sunt mai obosit decât în cantonament", a glumit Lucian.

„Când sunt în ţară mă bucur că sunt alături de familie şi de prieteni, dar este extrem de obositor, fiind prezent la tot felul de evenimente. Voi avea încă o săptămână de odihnă în Canada, apoi reiau pregătirile. Din septembrie, voi începe la Miami cantonamentul pentru meciul cu Kelly Pavlik, din noiembrie. Sper doar ca acesta să nu se accidenteze în meciul de săptămâna viitoare şi să pot boxa cu el", a mai spus Bute.

"Nu mai ştiu numărul medaliilor şi distincţiilor pe care le-am primit. Dar le adun pe toate, unele sunt în Canada, altele acasă la Pechea."
Lucian Bute
boxer

Află pe forbes.ro în ce investeşte Lucian Bute banii din box

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite