Bute, stăpân la el acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lumea întreagă e unanimă: românul e un incontestabil lider mondial la supermijlocie. Mendy s-a convins pe propria-i piele când Lucian l-a trimis la podea în nici patru reprize. A fost cea de-a 29-a victorie a lui Bute la profesionişti, dintre care 24 înainte de limită. Obiectivul lui Bute rămâne acelaşi: să unifice centurile. Până atunci, viitorul său adversar ar putea fi, în noiembrie, Kelly Pavlik. 

Într-o ţară mai mereu dezbinată, ca a noastră, sportul rămâne unul dintre puţinele domenii în care românii, fie că sunt intelectuali sau muncitori, fie că au trecut Bacalaureatul din prima sau au doar patru clase, îşi regăsesc numitorul comun: mândria naţională. Sâmbătă seară, în bătrânul Pavilion Central de la Romexpo, construcţie gândită de un arhitect, Ascanio Damian, fost internaţional şi apoi preşedinte al FR de Rugby, 10.000 de inimi au bătut în acelaşi ritm, alături de Lucian Bute.

Mare favorit în meciul cu Jean-Paul Mendy, un francez de 37 de ani care nu cunoscuse până acum înfrângerea (avea 29 de victorii şi un meci egal),  „Mister KO" a demonstrat că îşi merită supranumele. Şi cu o lovitură de stânga, bine plasată la bărbie, şi-a trimis rivalul în lumea viselor pentru câteva secunde, suficiente pentru a-şi păstra centura.

I-au dat lacrimile când a văzut-o pe andra

„M-am pregătit foarte bine pentru acest meci. Timp de două luni şi jumătate, două antrenamente pe zi, şase zile pe săptămână. A fost un meci pentru titlul mondial, iar la acest nivel nu-mi pot permite să-mi subestimez adversarul. Boxul este un sport foarte dur, iar o lovitură poate schimba soarta unui meci", a subliniat Bute, în câteva cuvinte, cam care a fost secretul acestei noi reuşite a sa. N-a fost singura explicaţie. Cu zâmbetul pe buze, „Mister KO" a dezvăluit că la ultimele antrenamente rundele ţineau câte patru minute. „De aceea, la meci, reprizele treceau foarte repede". Gălăţeanul a recunoscut că a avut emoţii mai ales atunci când Andra a cântat imnul naţional, moment în care i-au dat lacrimile.

„Mendy a fost mai defensiv. A încercat să mă contraatace. I-a reuşit de câteva ori, dar, uşor-uşor, începând din repriza a doua am început să simt adversarul, să-mi utilizez viteza şi deplasarea în ring. Şi a venit acea lovitură de stânga aşa cum am exersat-o la antrenament".

„E timpul să boxez în America"

Campionul mondial a dezvăluit, totodată, că următorul său meci va fi la 5 noiembrie. „În august, Kelly Pavlik va susţine un meci. Sper din tot sufletul să câştige. Este un mare campion, dublu campion (n.r. - a deţinut centurile mondiale în versiunile WBC şi WBO, între 2007 şi 2010). Dacă el va câştiga, sunt şanse mari să boxez cu el în noiembrie. Poate chiar în America, la Las Vegas. E timpul să deschid porţile acolo. Eu cred că sunt cunoscut în America şi că se vorbeşte despre mine". 

Nu vrea la o categorie superioară

Bute a mai spus că nu se gândeşte să urce în categorie, el aşteptând meciurile din Super Six pentru ca în primăvara anului viitor să poată avea ocazia de a lupta pentru unificarea centurilor. Românul a spus că n-are o preferinţă în privinţa posibilului său adversar de atunci, însă crede că şansele cele mai mari le are Andre Ward, americanul de 27 de ani care deţine centura WBA la supermijlocie - ceilalţi campioni mondiali sunt Carl Froch (Marea Britanie / WBA) şi Robert Stieglitz (Germania / WBO). „Este un boxer puternic. Nici Froch nu este slab", a spus campionul.

Patru, cu noroc pentru Lucian

Victoria de sâmbătă seară a fost a treia obţinută de Bute în repriza a patra, din seria celor nouă meciuri în care a câştigat şi mai apoi şi-a apărat centura mondială. Iată care au fost acestea:

- Fulgenico Zuniga (Columbia), la 13 martie 2009
- Librado Andrade (Mexic), la 18 noiembrie 2009
- Jean-Paul Mendy (Franţa), la 9 iulie 2011.

În celelalte partide a terminat înainte de limită:

- Alejandro Berrio (Columbia), la 19 octombrie 2007 (repriza a 11-a)
- William Joppy (SUA), la 29 februarie 2008 (repriza a 10-a)
- Edison Miranda (Columbia), la 17 aprilie 2010 (repriza a 3-a)
- Jesse Brinkley (SUA), la 15 octombrie 2010 (repriza a 9-a)
- Brian Magee (Irlanda de Nord), la 19 martie 2011 (repriza a 10-a).

O singură dispută, din această serie incredibilă a lui Lucian Bute, a fost decisă la puncte după cele 12 reprize. Românul l-a învins atunci tot pe Librado Andrade (24 octombrie 2010).

Dinu şi Simion şi-au năucit adversarii

Seria succeselor româneşti în gala de aseară a fost deschisă de Bogdan Dinu. Decis să nu petreacă prea mult timp în ring, românul a început tare şi, când mai erau doar 33 de secunde din prima repriză, a trimis un croşeu de dreapta care l-a năucit pe Awadh Mohamed Tamim. Trimis la podea, tanzanianul nu a mai putut continua lupta. Iar greul Dinu a înregistrat a şasea victorie de când a trecut la profesionişti din tot atâtea posibile - jumătate dintre ele au fost obţinute înainte de limită.

image

Simion, felicitat de fetiţele lui  Foto: mircea păun



O izbândă şi mai importantă a obţinut Viorel Simion, în meciul cu filipinezul Jun Talape, pentru că aceasta i-a adus românului titlul internaţional WBC la categoria pană. Românul a controlat disputa, având un uşor avantaj la puncte după patru reprize. Simion a reuşit serii spectaculoase de lovituri şi în a doua parte a întâlnirii, iar în runda cu numărul 9 l-a trimis pe Talape în lumea viselor cu un upercut la ficat, o lovitură cam în stilul lui Bute. „Bombardierul" a izbutit a 6-a victorie prin KO din cele 14 obţinute în tot atâtea meciuri disputate la profesionism.

Rezultatele Galei „Campion pentru România"

Categoria superpană (8 reprize): Sahib Usarov (Tadjikistan) l-a învins la puncte pe Sergio Gomez Acevedo (Nicaragua)

Categoria supermijlocie (8 reprize): Renan St-Juste (Canada) l-a bătut la puncte pe Jaudiel Zepeda (Mexic).

Categoria superuşoară (8 sau 10 reprize): Pier-Olivier Cote (Canada) l-a învins la puncte pe Pedro Navarette (Mexic)

Categoria grea (4 reprize): Bogdan Dinu (România) l-a făcut KO, în prima repriză, pe Awadh Mohamed Tamim (Tanzania)

Categoria pană (12 reprize) Titlul internaţional WBC Viorel Simion (România) l-a făcut KO, în repriza a noua, pe Jun Talape (Filipine)

Categoria supermijlocie
(12 reprize) Titlul mondial IBF Lucian Bute (România) l-a bătut prin KO, în repriza a patra, pe Jean-Paul Mendy (Franţa).

A câştigat 182.000 de euro pe minut

Şi după meci, în ring, şi mai apoi, la conferinţa de presă, Bute le-a mulţumit românilor pentru sprijinul pe care i l-au acordat, pentru încurajările ce i le-au adresat. „Cui aş putea să dedic această victorie, acest titlu... Ştiţi răspunsul. Poporului român", a spus gălăţeanul, care a încercat să-i potolească pe spectatorii care au huiduit în momentul în care el i-a mulţumit Elenei Udrea pentru sprijinul acordat în organizarea galei.

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului a comentat ieri cele întâmplate: „Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită. Probabil că mulţi dintre spectatori nu au înţeles că mulţumirile nu erau adresate unui politician, ci unui om care s-a implicat pentru ca acest meci să se desfăşoare la Bucureşti. Avem toate studiile şi fundamentările care stau la baza parteneriatului cu Lucian Bute. Ele sunt publice", s-a apărat Udrea, care a adăugat că efectele mediatizării turismului românesc prin acest meci se vor cunoaşte atunci când vor veni cifrele legate de audienţa în extern.

4,5 milioane de români, alături de Bute

Ea a subliniat că meciul dintre Bute şi Mendy a fost urmărit de 4,5 milioane de telespectatori români, aceasta fiind cea mai mare audienţă avută în ultimii 20 de ani de o competiţie sportivă transmisă la noi. Dacă ţinem cont de faptul că partida a durat 11 minute şi 27 de secunde, putem deduce că „Mister KO" a câştigat 182.000 de euro pe minut.

Ministerul Dezvoltării şi Turismului a încheiat un contract de 1,93 milioane de euro, fără TVA, cu o firmă deţinută de Rudel Obreja pentru promovarea brandului naţional. Din valoarea totală a contractului, aproape 600.000 de euro sunt pentru expunerea brandului pe ringul de box, organizatorul galei asumându-şi o audienţă de 2,45 milioane de persoane, dintre care 1,52 milioane în direct. „Celor care mă contestă le transmit că nu i-a oprit nimeni până acum să organizeze un meci al lui Bute în România", a conchis Udrea.

Ovaţionat la Universitate

În jurul orei 01.00, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Piaţa Universităţii, chiar în faţa Teatrului Naţional, Lucian Bute a fost aşteptat de câteva sute de bucureşteni. Fanii campionului au venit cu drapele şi eşarfe pe care era trecut numele pugilistului şi steagurile României şi Canadei.

image



După ce a efectuat controlul antidoping, la Romexpo, Bute s-a îndreptat spre centrul Capitalei împreună cu stafful său. Coloana de maşini a fost escortată de mai multe automobile ale poliţiei şi jandarmeriei. În momentul în care campionul mondial şi-a făcut apariţia pe bulevard, mulţimea a izbucnit în urale. „Cinste lui, cinste lui, cinste campionului!", „Noi suntem români". Îmbrăcat într-o cămaşă roz, pantaloni albi şi purtând pe cap o pălărie, Bute a coborât din maşină şi şi-a salutat fanii care i-au scandat numele. 

După acţiunea de la Universitate, Bute a plecat cu tot alaiul spre „Fratelli", unde a sărbătorit până dimineaţă. La petrecere a fost şi Mendy.

"Mendy a fost un adversar obligatoriu pentru mine, clasat numărul 1 în IBF. Nu a avut nicio înfrângere până acum. Aceasta a fost prima."
Lucian Bute
campion mondial

"Mi-a plăcut stânga lui Bute. A făcut exact aşa cum i-am recomandat. Bute este un mare campion al României. Dacă am fi avut o sală şi mai mare, tot ar fi fost plină."
Adrian Mutu
Atacant Cesena

"A fost un meci de uzură. Mendy n-a fost un boxer complet. Victoria lui Lucian a fost una frumoasă. Este un mare campion."
Francisc Vaştag
fost campion mondial la amatori

"Bute ne-a oferit un mare succes. Victoria lui ne-a bucurat pe toţi. Acest succes este al lui şi îl merită."
Titi Tudor
antrenor de box

"România are un mare campion, Lucian Bute. Meciul a fost mai dificil chiar decât ne aşteptam. Pe ring, Lucian mi-a mărturisit că Mendy a fost boxerul care l-a lovit cel mai puternic."
Rudel Obreja
preşedinte FR de Box

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite