"Bancarii" acuză arbitrajul lui Balaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

pe dinamovişti".Prima etapă a Ligii 1 a adus şi primele nemulţumiri referitoare la arbitraj. Principalii contestatari sunt cei de la FC Naţional, care au găsit ţapul ispăşitor pentru

pe dinamovişti".
Prima etapă a Ligii 1 a adus şi primele nemulţumiri referitoare la arbitraj. Principalii contestatari sunt cei de la FC Naţional, care au găsit ţapul ispăşitor pentru înfrângerea suferită în faţa lui Dinamo în brigada condusă de Cristian Balaj. "Am fi meritat un rezultat de egalitate, iar greşeala este a mea. Puteam obţine măcar o remiză, dar altele au fost motivele pentru care nu am câştigat. Nu vreau să merg pe la comisii, vreau să menţionez doar că, în timpul partidei, i-am reproşat ceva arbitrului asistent şi mi-a spus: Ce, nu v-am dat un penalti?. Cred că am spus tot", a declarat antrenorul gazdelor, Marin Dună, părere împărtăşită şi de elevii săi: "Dinamo este o echipă bună, dar cu puţină şansă, şi dacă nu erau împinşi de la spate, am fi putut obţine mai mult", a precizat Zeno Bundea, care a dezvăluit şi cine i-a împins pe "câini" de la spate: "Vântul, nu vedeţi şi voi?". "Când eşti ajutat se vede. Sunt alte persoane abilitate să vadă ce s-a întâmplat", a fost de părere şi Erik Lincar. Preşedintele "bancarilor", Constantin Iacov, a ales, de această dată, să nu se mai avânte în polemici. "Au fost câteva greşeli de arbitraj pe care le consider involuntare, nu este atât de grav ce a făcut Balaj. Dacă au fost greşeli voluntare, va fi sancţionat", a precizat şeful lui FC Naţional.

Rednic: "Am meritat victoria"
Tehnicianul dinamovist este mulţumit că echipa sa a păşit cu dreptul în Liga 1. "A fost o victorie muncită, meritată, am avut o primă repriză foarte bună şi a fost bun şi începutul reprizei secunde, când ne-am creat două mari ocazii, prin Dănciulescu şi Ganea. Regret penaltiul făcut de Pulhac, o greşeală nepermisă pentru un jucător care evoluează la Dinamo. Nu am vorbit cu el, era foarte afectat. L-am încurajat pentru că merge la echipa naţională. A intrat prea relaxat în acest meci", a declarat "Puriul".

Nu vor să joace în Israel
Conflictul armat dintre Israel şi Liban îi face pe conducătorii dinamovişti să se teamă pentru siguranţa echipei, în cazul unei eventuale deplasări la Ierusalim, pentru meciul cu Beitar, astfel că oficialii "câinilor" au solicitat UEFA să mute partida în afara graniţelor israeliene. "Am solicitat, prin intermediul FRF, să se stabilească un alt loc pentru desfăşurarea meciului cu Beitar. Din păcate, acolo este o zonă deschisă de conflict, iar acest lucru poate fi un factor de emoţie suplimentară, atât pentru jucători, cât şi pentru spectatorii români care vor să vadă meciul. Nu este vorba de teamă, ci de un element suplimentar de stres, care ar strica echilibrul echipelor", a afirmat Badea. Oficialul dinamovist a precizat totuşi că Dinamo se va prezenta la meciul cu Beitar Ierusalim, chiar dacă UEFA va decide ca acesta să se dispute în Israel. Atacantul Ionel Ganea este decis să nu meargă în Israel, dacă forul european va decide totuşi ca meciul să se dispute în această ţară.

FC NAţIONAL - DINAMO 1-2 (0-2)
Au marcat: Panc (pen - "74) / Ad.Cristea (16), C. Munteanu (23)
FC Naţional: E. Nae - Ghindeanu, Burcă, Panc, Mozacu - Fl. Dumitru (Iancu "46), Lincar (Ilin "54), Bundea, Herea - Cl. Drăgan (D. Marin "59), Cursaru; Antrenor: Marin Dună.
Dinamo: Moss - Blay, Moţi, R. ştefan, Pulhac - Ad. Cristea, Tameş (Predescu "85), Mărgăritescu, C. Munteanu - Ganea (Paşcovici "77), Dănciulescu (Cl. Niculescu "63); Antrenor: Mircea Rednic.
Arbitri: C. Balaj - Z. Szekely, S. Stoianov.
Stadion: Cotroceni; spectatori: 6.000

Iacov se ia iarăşi de Dragomir
Preşedintele lui FC Naţional, Constantin Iacov, a ţinut să-l atace din nou pe şeful LPF, Dumitru Dragomir, despre care a spus că i-a dat sfaturi rele patronului Sportului, Vasile şiman. "Dumitru Dragomir face rău fotbalului în momentul de faţă. Ca un conducător de ligă, dacă ar fi vrut într-adevăr să-l ajute pe şiman, ar fi trimis o hârtie la FRF, prin care spunea că plăteşte datoria Sportului din acei bani despre care s-a lăudat că sunt de nu ştiu când în contul Ligii. Cred că şiman a fost prost sfătuit de Dragomir. Cât timp ai bani în cont şi nu-ţi plăteşti o datorie... este în afara oricărei idei de business", a precizat Iacov, care crede că "la Ligă se merge pe mica învoială".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite