Balint, un bărbat împlinit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 44 de ani, Gabi Balint trăieşte viaţa la intensitate maximă. Este un fan declarat al motoarelor, îşi dedică timpul liber fetiţei, dar rămâne aproape şi de fotbal. Poate este greu

La 44 de ani, Gabi Balint trăieşte viaţa la intensitate maximă. Este un fan declarat al motoarelor, îşi dedică timpul liber fetiţei, dar rămâne aproape şi de fotbal.

Poate este greu de conceput pentru un fan al fotbalului, cum un fost jucător ca Gabi Balint, câştigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua (1986), nu mai este pasionat peste măsură de sportul-rege. Pentru cel pe care-l mai cheamă şi Pele nu este însă nimic neobişnuit.

La 44 de ani, fotbalistul care egala Argentina în meciul de poveste de la Campionatul Mondial din Italia (1990) şi-a descoperit alte priorităţi. Este foarte mulţumit de viaţa pe care o duce şi visează să-şi pună în aplicare şi alte proiecte îndrăzneţe.

Întotdeauna, Gabi Balint a fost un tip nonconformist. Nu s-a sfiit să recunoască, pe când evolua la Burgos (Spania), că-i place muzica, ba chiar a scos şi un CD. De câţiva ani, ex-atacantul şi-a descoperit o nouă pasiune, motociclismul.

"Eu nu am avut niciodată pasiuni pentru maşini. Nu m-a interesat niciodată viteza, ci doar confortul. Cu motorul, nebunia a început de acum patru-cinci ani, când un prieten de-al meu şi-a luat un motor de viteză. Atunci m-am gândit şi eu la aşa ceva, dar mi-am dorit un chopper", ne-a spus Balint.

"Adică unul cu coarne, nu de viteză pe care stai aplecat. Cunoscătorii ştiu că atunci când te referi la un chopper gândul te duce la Harley Davidson, pentru că ei au promovat primii imaginea asta. Bine, eu la început am avut o Yamaha, dar acum am reuşit să-mi iau şi un Harley, pe care am dat în jur de 23.000 de euro".

Când vorbeşte de noul său hobby, Gabi este foarte fericit. "Este senzaţional să mergi cu motorul. Nu trebuie asimilată această senzaţie cu viteza. Ce-i drept, sunt mulţi inconştienţi care provoacă accidente, dar chopperul şi, în general, motorul pentru mine este un foarte bun mod de relaxare, de libertate. Eu nu merg cu mai mult de 80 km/h la drum lung. Vreau să simt călătoria.

În plus, mai este acest fenomen Harley, care mi-a intrat în sânge acum şi pe care vreau să-l dezvolt. Am devenit şi membru HOG (Harley-Davidson Owners Group), care are milioane de membri în toată lumea. Poţi plăti o cotizaţie de 600 de euro şi devii membru pe viaţă. Şi la noi se va face o astfel de organizaţie".

Cel mai bun miel din lume se mănâncă în Burgos

Balint este mulţumit: "Este pasiunea mea, cum altora le place pescuitul, spre exemplu. Decât să merg prin cazinouri sau prin alte părţi, mai bine fac asta. Mă simt mult mai bine". Unul dintre cei care a contribuit la sosirea reprezentanţiei Harley la Bucureşti este şi premierul Tăriceanu: "Şi Cozmin Guşă este pasionat de motoare. Am auzit că şi el vrea un Davidson.

Dintre fotbalişti, un prieten de-al meu i-a adus din America lui Marica parcă un chopper, dar nu Harley". O altă pasiune a lui Balint este fotografia. De altfel, Gabi este foarte atent cu imaginea sa. Şi-a creat singur propriul site pe care-l actualizează mereu şi de care are foarte multă grijă. "Mai mă uit pe poze şi-mi aduce aminte de multe lucruri frumoase. De exemplu, Burgos, acolo unde am jucat. Un oraş minunat cu o viaţă frumoasă.

Burgos este cel mai friguros oraş din Spania. Bine, ei şi exagerează puţin. La temperaturi de 2-3 grade, nu mai zic de 0 grade, aveau impresia că se află la Polul Sud. Când le spuneam că la mine la Sângeorz-Băi iarna erau temperaturi de 20 de grade nu mă credeau". Amintirile vin unele peste altele cu repeziciune: "Acolo se mănâncă, cred, cel mai bun miel din lume.

Au nişte cuptoare speciale de lut unde bagă mielul, îl lasă în cuptor 2-3 ore şi îl pregătesc după o reţetă proprie. Nu ai cum să ajungi în Burgos şi să nu mănânci miel". Bine, dar acolo este şi un vin renumit, îl provoc eu. "Aşa este. Burgos se află între două regiuni (Rioja şi Ribera de Duero) renumite pentru vinul produs. Se face şi alb, dar cel roşu este extraordinar.

Bine, cam în toată Spania se găşeşte vin de calitate superioară". Orăşelul aflat în nordul ţării este şi unul istoric. "Sunt multe catedrale de o frumuseţe rară. Tot acolo este înmormântat şi Cidul. Chiar i se mai spune oraşul Cidului. Foarte mulţi turişti tranzitează zona". Chiar dacă au trecut mulţi ani de când a jucat acolo, Balint are prieteni în Burgos: "Cam o dată la doi-trei ani merg acolo. Îmi place foarte mult zona".

A mai avut o soră şi un frate

Pe la colţuri se vorbea că Balint nu ar fi fost singur la părinţi. Subiectul nu este unul tabu pentru Gabi, dimpotrivă: "Am avut o frate şi o soră. Din păcate, sora s-a născut prematur şi a murit la naştere. Fratele a trăit doar 4-5 zile şi a avut acelaşi destin. Tata chiar a apucat să-i facă certificat de naştere. Pe el l-a botezat Eusebio şi pe mine Pele.

Bine că i-am îndeplinit visul, că altfel, cum ar fi fost să nu fac fotbal şi să mă cheme Pele? Bine că nu mi-a spus Rambo sau Terminator (râde)". Interesant este că nici acasă nimeni nu i-a spus niciodată Pele lui Balint: "Acasă mi se spune altfel, Ocsi (care înseamnă cel mic în ungureşte). Tata are un frate geamăn, dar el este mai mic. Şi atunci, mama lor ca să-i deosebească îi spunea aşa tatălui meu".

Pasiunea lui Balint pentru muzică nu este deloc una nouă. "Cântăreţi precum Dan Spătaru, Olimpia Panciu sau Mihai Constantinescu mi-au marcat copilăria. Am avut chiar onoarea să-i şi cunosc. Olimpia era chiar super la bancuri, ştia să facă atmosferă pe la petreceri. Chiar am un vis, să cânt o melodie. Mă gândesc de mult la asta, dar îmi lipseşte curajul, sunt timid. Am vorbit cu Marcel Pavel, la centenarul CFR-ului, şi mi-a spus că şi lui i-ar plăcea să facă o melodie cu mine".

"Becali l-a pus pe Oli să mă înjure"

Firesc, discuţia nu poate ocoli fotbalul. "Am mai spus, momentan nu mai simt acea pasiune pentru a antrena în ţară. Mi-ajunge, nu mai vreau. Cred că în proporţie de 5% pot spune că mă voi reapuca de antrenorat. Acum îmi place foarte mult să analizez fotbalul în televiziune.Mă prinde excelent această ipostrază".

Deşi nu-i face plăcere, subiectul Olăroiu nu poate fi evitat: "S-a dovedit că tot ce am spus a fost corect. A recunoscut apoi Gigi Becali, că acel mesaj a fost trimis de Olăroiu, deci nu am vorbit aiurea. Ştiu că Gigi l-a pus pe Oli să dea în mine, dar s-a discreditat singur.

Îmi provoacă scârbă aceste lucruri. Oli s-a degradat ca om. Nu am nimic contra homosexualilor, dar să faci astfel de invenţii, şi totul şmechereşte... Nu s-au gândit deloc că am şi eu o fetiţă, şi eu aş putea să le fac rău, dar nu o fac. Eu nu am de ce să-mi fac griji.

Se pot spune multe despre mine, dar nu că nu vreau binele Stelei. I-am lăudat la Kiev, dar am şi spus că au făcut pe ei cu Real sau cu Lyon. La fel şi în acest sezon, chiar dacă era Hagi acolo. Eu am analizat doar jocul echipei. Sunt şi jucători care s-au supărat pe mine, dar dacă nu au faţă de Steaua, e vina mea? Să demonstreze contrariul".

Deşi este divorţat de ceva vreme, Balint este mulţumit cu viaţa sa privată. "Relaţie de cuplu serioasă în acest moment nu există, dar prietene am. Văd altfel viaţa acum. Sunt un om împlinit, care trăieşte prezentul şi face ceea ce simte. Ana-Denisa, fetiţa mea, are parte şi de mamă, şi de tată. Toţi trei, adică ea, eu şi Cătălina, fosta soţie, ne vedem săptămânal. Chiar dacă între mine şi ea nu mai sunt sentimente, facem totul pentru fată. Sunt la o vârstă la care simt că viaţa e frumoasă".

Pe stelişti i-am lăudat la Kiev, dar am şi spus că au făcut pe ei cu Real sau cu Lyon. La fel şi în acest sezon, chiar dacă era Hagi acolo. Eu am analizat doar jocul echipei. Sunt şi jucători care s-au supărat pe mine, dar dacă nu au faţă de Steaua, e vina mea? Să demonstreze contrariul.
Gabi Balint

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite