Au stat cinci ore la coadă pentru un bilet!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dorinţa de a fi martori la o calificare istorică în finala Ligii Campionilor i-a făcut pe fanii Oltchimului să ia ieri, încă de la ora 7.00, cu asalt casele de bilete.

Sute de oameni s-au înghesuit la coadă aproape cinci ore pentru a prinde unul din cele 200 de tichete de acces puse în vânzare la casa de la „Sala Traian".

Iar biletele s-au epuizat într-un timp record: 25 de minute! Capacitatea mică a sălii - doar 2.000 de locuri - a făcut ca pe piaţă să nu poată fi scoase decât 900 de bilete, vândute în trei locaţii: la sală, la Combinatul Oltchim şi pe Internet, restul fiind invitaţii. Pentru a mai îndulci din amarul celor rămaşi fără bilet, organizatorii au decis să mai suplimenteze numărul de locuri, urmând să instaleze mai multe scaune portabile în sală.

Patru absenţe la Oltchim

Chiar şi aşa, este de aşteptat ca pe piaţa neagră un bilet să ajungă să fie vândut şi cu 200 de lei, faţă de 60 cât a costat la casă. La meci vor asista şi 150 de fani maghiari, care vor fi preluaţi de jandarmi de la intrarea în judeţul Vâlcea.

Extrema Ramona Maier nu a participat la antrenamentul de aseară din cauza durerilor la glezna stângă şi va rata meciul retur cu Györ. Pe lista absenţelor se mai numără, ca şi la meciul tur, Olga Vaşciuk, Clara Vădineanu şi Valentina Ardean. Operată anul trecut la ligamentul încrucişat al genunchiului stâng, aceasta din urmă s-a antrenat ieri împreună cu echipa.

Chiar dacă a reuşit să marcheze primul gol după cinci luni de pauză, ea nu va juca mâine, nefiind refăcută pe deplin. Antrenorul Voina speră să o poată folosi în finală.

Câte 10.000 de euro pentru finală

O calificare în finala competiţiei numărul 1 din handbalul feminin le-ar aduce jucătoarelor câte o primă-record de 10.000 de euro. Din păcate pentru ele şi pentru fanii lor, în cazul unui succes în meciul cu Györ, Oltchim nu va disputa la Râmnicu Vâlcea manşa de acasă a finalei, ci la Bucureşti. Sala Polivalentă e singura din ţară care îndeplineşte condiţiile impuse de Federaţia Europeană finalistelor Ligii Campionilor.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite