Atenţie la indieni!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Indianul Somdev Devvarman a intrat pe tabloul principal la Open România după ce a trecut de românul Florin Mergea şi de italianul Fillipo Volandri. Pe 19 septembrie 2008, România va întâlni

Indianul Somdev Devvarman a intrat pe tabloul principal la Open România după ce a trecut de românul Florin Mergea şi de italianul Fillipo Volandri. Pe 19 septembrie 2008, România va întâlni India în barajul pentru grupa mondială a Cupei Davis. Văzut ca o formalitate, jocul cu India s-ar putea dovedi foarte greu.

Cel mai bun în universitate

Un semnal de alarmă a fost tras de către Somdev Devvarman, cel care a ajuns pe tabloul principal la Open România după ce a trecut de trei tururi de calificări. Somdev i-a învins, pe parcurs, pe românii Bogdan Andrii (6-0, 6-1), Florin Mergea (6-1, 6-2) şi pe italianul Fillipo Volandri (6-3, 4-6, 6-3).

În vârstă de 23 de ani, Devvarman a pierdut însă în primul tur, 7-6, 2-6, 5-7, în faţa spaniolului Almagro. De altfel, anul 2008 a fost extrem de bun pentru Devvarman, care a reuşit să ajungă de pe locul 1.036 până pe poziţia a 244-a.

El este proaspăt absolvent al Universităţii Virginia (SUA), iar timp de doi a fost desemnat cel mai bun jucător de tenis la nivel universitar, iar în ultimul an şcolar a înregistrat 44 de victorii în 45 de partide.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite