Atac de 107 ani împotriva "Pisicii"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guriţă (34 de ani), Bunică (33 de ani) şi Ion Viorel (40 de ani) sunt vârfuri care vor încerca să înscrie în poarta lui Lobonţ 20 de ani au avut de aşteptat buzoienii pentru a-şi

Guriţă (34 de ani), Bunică (33 de ani) şi Ion Viorel (40 de ani) sunt vârfuri care vor încerca să înscrie în poarta lui Lobonţ

20 de ani au avut de aşteptat buzoienii pentru a-şi vedea din nou favoriţii la masa bogaţilor, adică în primul eşalon al fotbalului românesc. Reanimată de foştii stelişti Viorel Ion şi Ilie Stan, Gloria vrea să se ia la trântă cu echipele din Liga I. Întâlnirea cu roş-albii este considerată un adevărat eveniment în Buzău.

Organizatorii au scos la vânzare 15.000 de bilete (20 lei - tribuna I, 15 lei - tribuna a II-a şi 10 lei - peluze), acestea fiind comercializate în doar trei zile zile. Se aşteaptă cel puţin 15.000 de spectatori la acest meci.

Ion: "Nu ne temem de Dinamo"

Tehnicianul buzoienilor, Viorel Ion, călit în partidele din primul eşalon, dar mai ales în cupele europene, luptă pentru a le transmite şi elevilor săi mentalitatea de profesionişti. "Le-am spus băieţilor că Dinamo este o echipă ca oricare alta şi că nu trebuie să se teamă de ei. Dacă vor reuşi să lase la cabine emoţiile privind Liga I, atunci vom scoate un rezultat bun în acest meci".

Deşi este mulţumit de lotul pe care-l are la dispoziţie, "Vioară", care va intra şi el pe teren în partea a doua, este conştient că echipa sa nu este perfectă: "Actualii jucători au şansa acum de a demonstra dacă sunt sau nu cu adevărat fotbalişti. Ioviţă, Nejneru, Şotrocan, Claudiu Ionescu, Popescu sau Doicaru sunt astfel de exemple. Ca să nu mai spun de portarul Barbu, unul dintre cei mai buni jucători ai noştri din campionatul trecut".

O echipă roş-albastră

Unul dintre jucătorii care aşteaptă cu nerăbdare meciul de azi este Romeo Bunică, golgheterul Gloriei din sezonul precedent. Buzoianul de 33 de ani spune că nu se va lăsa intimidat de "pisica" Lobonţ. "Bogdan este un portar foarte bun, dar care poate fi învins. Aţi văzut că în Supercupă a primit gol. Îl respect, dar nu mi-e frică de el".

De asemenea, Mihai Guriţă a fost împrumutat de Steaua în Crâng, motiv pentru care va fi titular în această după-amiază. Jucătorul n-a dorit să vină la Buzău, dar a acceptat după ce oficialii gazdelor îi oferă 2.000 de euro pentru fiecare gol marcat în meciuri oficiale. De asemenea, roş-albaştrii continuă să-i plătească angajamentul de 80.000 de dolari pe sezon.

Din afară, Buzăul pare o colonie stelistă. Detaliile confirmă ipoteza. Culorile clubului sunt roşu şi albastru, la fel fiind vopsite şi scaunele din tribune. Cei doi tehnicieni, Viorel Ion şi Ilie Stan, au trecut stelist, iar Constantin Bucur, patronul echipei, este un apropiat al lui Gigi Becali. În aceste condiţii, partida este privită cu multă atenţie de forţele de ordine, mai ales că sunt aşteptaţi şi aproximativ 1.000 de fani ai "câinilor".

Nicio victorie pentru buzoieni

Cele două echipe s-au întâlnit prima oară pe 10 septembrie 1978 la Bucureşti, scor 4-0. În retur, în prima partidă de la Buzău, meciul s-a încheiat 0-0. Gloria nu a izbutit niciodată să învingă pe Dinamo. Din cele zece partide disputate, opt au revenit roş-albilor, restul fiind remize. Cea mai umilitoare înfrângere a Gloriei în primul eşalon s-a petrecut în 1986, când a pierdut cu 2-10 în Şoseaua Ştefan cel Mare, Cămătaru bifând atunci un hattrick.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite