Arsenal, spulberata acasa de Inter Milano, Juventus, tinuta in sah de Galatasaray

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Succes si pentru Dinamo Kiev - echipa romanilor Ghioane si Cernat

Prima etapa a fazei grupelor Ligii Campionilor s-a incheiat, joi seara, cu rezultate previzibile, dar si cu doua surprize de proportii. Astfel, formatia engleza Arsenal a fost facuta knock-out inca din prima repriza de vicecampioana Italiei, Inter Milano. Meciul, jucat pe terenul englezilor, a fost controlat in permanenta de italieni, in ciuda faptului ca Arsenal a ratat un penalty in primele 45 de minute. Dominarea italiana s-a concretizat intr-un 0-3 sec, Cruz, Van del Meyde si Martins trecandu-si pe rand numele pe lista marcatorilor. In ciuda unor schimbari tactice in jocul echipei sale, facute de antrenorul englezilor la debutul partii a doua, Inter a controlat ostilitatile pana in ultimul minut de joc. Imediat dupa meci, presa engleza a criticat prestatia elevilor francezului Arsene Wenger. Pocaindu-se, tehnicianul lui Arsenal a declarat: "Cand pierzi acasa cu un asemenea scor, nu se poate spune decat ca ai luat o lectie dura de fotbal". In celalalt meci din grupa B a Ligii Campionilor, Dinamo Kiev, echipa romanilor Tiberiu Ghioane si Florin Cernat, a castigat acasa, scor 2-0, partida jucata cu Lokomotiv Moscova. Primul jucator a fost titular pana in minutul 79, cand a fost inlocuit de celalalt roman din lotul ucrainenilor. Golurile au fost marcate de Rincon catre finalul partidei. Un alt meci incheiat cu un rezultat neasteptat a fost cel disputat de Juventus Torino pe teren propriu. Desi era data drept favorita clara, echipa italiana s-a impus la limita, scor 2-1, in fata turcilor de la Galatasaray. Dupa un gol rapid, marcat in minutul 5 de atacantul Del Piero, turcii au reusit egalarea printr-o executie superba cu capul a lui Hakan Sukur. Cu doar un sfert de ora inainte de fluierul final, echipa-gazda a reusit sa castige cele trei puncte puse in joc, dupa reusita lui Ciro Ferrara.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite