"Armata" generalului Iordanescu pentru meciul cu Macedonia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jucatorii "tricolori" s-au reunit ieri la Casa Fotbalului in vederea "dublei" cu Macedonia si Andorra din grupa de calificare la Campionatul Mondial din 2006. Pentru cele doua intalniri, selectionerul

Jucatorii "tricolori" s-au reunit ieri la Casa Fotbalului in vederea "dublei" cu Macedonia si Andorra din grupa de calificare la Campionatul Mondial din 2006. Pentru cele doua intalniri, selectionerul Anghel Iordanescu a convocat zece jucatori din campionatul intern si 14 din strainatate. Pe lista "stranierilor" au revenit numele lui Nicolae Mitea si Ciprian Marica, refacuti dupa accidentari, in timp ce din tara a fost convocat, dupa o pauza de doi ani si jumatate, stelistul George Ogararu. Fotbalistul a refuzat sa se prezinte la ultima convocare, fiind plecat in Spania cu prietena sa. "Imi pierdusem speranta sa mai fiu chemat la nationala. Sunt mai mult decat multumit. Cred ca selectionerul m-a iertat, daca m-a chemat", a spus stelistul. Obiectivul confirmat de toti jucatorii este obtinerea celor sase puncte, parerea generala fiind ca adversarii din urmatoarele doua meciuri sunt accesibili. Totusi, "tricolorii" cred ca obtinerea celor sase puncte trebuie sa primeze in fata spectacolului. "Imi doresc sa obtinem un rezultat de 1-0 cu Macedonia si tot un 1-0 cu Andorra si cele sase puncte. Cat despre aparare, daca Iencsi este acolo, totul e bine", a spus jucatorul lui Besiktas. Marea problema a nationalei este criza de fundasi centrali cauzata de accidentarile lui Cristian Chivu, Mirel Radoi si Sorin Ghionea si de suspendarea de un meci a lui Barcauan. In aceste conditii, toti "tricolorii" au spus ca, daca li se va cere, vor juca in centrul apararii, Barcauan, Marius Niculae Ogararu si Caramarin declarand ca ar fi dispusi sa intre si in poarta numai sa fie folositi. In ceea ce-l priveste pe Mirel Radoi, medicul echipei nationale, Pompiliu Popescu, a spus ca fundasul Stelei a plecat la o clinica din Bologna, unde va fi supus unei artroscopii, urmand a sta departe de gazon cel mult o luna. Selectionerul Anghel Iordanescu a declarat ca nationala Macedoniei este un adversar dificil. "Am invins Finlanda, insa nu se pot compara echipele intre ele si nici un meci cu altul. Macedonia este un adversar periculos, are cativa jucatori foarte valorosi. In majoritatea meciurilor pe care le-a sustinut in deplasare, Macedonia a reusit sa inscrie, deci trebuie sa ne luam masuri de siguranta, pentru ca nu trebuie sa primim gol", a spus Iordanescu, care s-a declarat nemultumit de evolutiile echipelor mari din fotbalul romanesc. Sunt dezamagit de prestatiile echipelor Dinamo si Rapid din ultima etapa, ca sa nu mai spun de cea a Universitatii Craiova. Am fost la meciul din Ghencea cu gandul de a lua un fundas central de la Universitatea, dar am vazut un dezastru pe linia de fund. Probabil ca, in urma evolutiilor bune, pe lista mea ar fi trebuit sa fie Oncica si Anca de la CFR Cluj sau Croitoru de la FCM Bacau". Evolutiile slabe ale oltenilor Mihaita Plesan si Ionut Stancu l-au determinat pe Iordanescu sa-i trimita la echipa de nationala de tineret. Presedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat ca forul pe care-l conduce a facut demersuri pentru a-l convinge pe jucatorul lui Dinamo Kiev, Tiberiu Ghioane, sa vina la echipa nationala, insa fara nici un rezultat. Selectionata Romaniei va juca sambata la Craiova, in compania Macedoniei, urmand ca miercuri, 8 septembrie, sa intalneasca, in deplasare, nationala Andorrei.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite