Arbitru: propaganda
0Să tun ori să fulger împotriva sistemului ticăloşit din fotbal? Nu! Să pun sare pe rană? Nici gând. Poate voi propovădui umilinţa, spălarea de păcate… Ţî! Atunci, să ardem
Să tun ori să fulger împotriva sistemului ticăloşit din fotbal? Nu! Să pun sare pe rană? Nici gând. Poate voi propovădui umilinţa, spălarea de păcate… Ţî! Atunci, să ardem vinovaţii cu fierul roşu! N-am destul foc. E ceva care nu merge bine, dar asta nu se întâmplă numai în România. Pluteşte ceva în aer. Publicul mondial e aidoma unui taur furios. I se flutură o cârpă roşie prin faţa ochilor şi imediat calcă în picioare tot ce îi iese în cale. Cârpa aia roşie e vinovată. E propaganda.
Propaganda procedează ca pe vremea comunismului, chiar practicată de domni scrobiţi, cu conturi dolofane. Înmulţeşte miraculos nu pâinile, ci talentele. Propaganda umflă realitatea cu pompa. Ea face din c… bici şi, cu ajutorul mass-mediei, îl pune să şi pocnească. Din dorinţa (nu atât de nevinovată) de a răspândi fotbalul în lume (auzi vorbă: să răspândeşti fotbalul, de parcă oamenii n-ar juca de plăcere, de capul lor), am ajuns în situaţia de a avea îngrozitor de mult fotbal fără a avea echipe, fotbalişti şi spectacol! Au apărut pe hartă entităţi ciudate: crânguri, halte, fundături, maidane, insule, delte, estuare, recife de corali, bălţi care contează în statistici. Se propagă fotbal de dimineaţă până seara fără a se juca fotbal. Iată cam ce se vede, după ce înlăturăm sclipiciul şi zurgălăii: multă alergătură, dat la gioale, transpiraţie, cluburi şi clubuleţe, fonduri distribuite pe sprânceană, o îngrozitoare sărăcie în exprimare ş.a.m.d.
Aici intervine propaganda: ea face din ţânţar armăsar. Deşi oamenii văd meciuri modeste, ca un făcut, de-a doua zi, prin mecanismul ei nemilos, lumea se schimbă. Deşi fotbaliatorii nu au talent, charismă sau noroc, ei sunt obiectul unui cult violent. Oamenii jură pe cluburi ca pe cruce, fără să poată să spună ce şi cine sunt cluburile. Oamenii sunt făcuţi din vorbe. Dacă fotbal nu e, nimic nu e. Ba da, spune propaganda. Numai că, a doua zi după eşec, realitatea e amară… cam tot atât de amară pe cât a fost joi seara. Trezirea din beţia propagandei doare rău.
Se încarcă comentariile...
