Anul lui Victor Hanescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jucatorul roman il intalneste azi in turul doi la Roland Garros pe armeanul Sargis Sargsian, dupa ce l-a spulberat pe francezul Michael Llodra in trei seturi, 6-4, 6-3, 6-2 Voinea a pierdut in patru seturi in fata lui Sebastien Grosjean, la capatul unui meci intins pe durata a trei ore si 17 minute

Cum Andrei Pavel, accidentat la inceputul acestui an, nu a reusit nici o victorie in actualul sezon, iar evolutiile lui Adrian Voinea sunt destul de modeste, se poate spune, aproape fara sa gresim, ca 2003 va fi anul lui Victor Hanescu. Cel mai bun jucator roman din noul val, considerat de multa lume cel putin la fel de valoros ca Pavel sau Voinea, a reusit in acest an rezultate foarte bune, scontate de altfel, care l-au adus foarte aproape de primele 100 de pozitii ale clasamentelor ATP. Ultima "isprava" a compatriotului nostru este legata de turneul de Grand Slam de la Paris, celebrul Roland Garros. Ajuns pe tabloul principal dupa ce a trecut fara probleme cele trei tururi ale calificarilor, Hanescu a jucat in primul tur impotriva unuia dintre favoritii gazdelor, Michael Llodra. Meciul, disputat pe durata a trei seturi si mai putin de o ora si jumatate, l-a avut pe Hanescu prim solist, romanul conducand jocul de la un capat la altul. Fara nici un fel de emotii, romanul s-a impus cu 6-4, 6-3, 6-2 si si-a asigurat un loc in turul secund, un premiu de 20.800 de euro si 7 puncte in ATP Campions Race. Adversarul din turul secund al romanului este unul foarte puternic, armeanul Sargis Sargsian, cel care a produs una dintre marile surprize ale primului tur: eliminarea americanului Andy Roddick, cap de serie nr. 6. Hanescu, foarte aproape de Top 100 ATP Victoria lui Hanescu, una dintre cele mai importante din cariera sa, este extrem de valoroasa pentru compatriotul nostru pentru ca ii ofera sansa sa ajunga in clasamentul celor mai buni 100 de jucatori ai lumii. In acest moment, romanul este pe locul 110 in clasamentul ATP Champions Race, cu 14 puncte, in vreme ce in ATP Entry System, Victor ocupa pozitia 122. Voinea, cel de-al doilea roman aflat pe tabloul principal masculin la Roland Garros, a jucat in primul tur cu francezul Sebastien Grosjean, cap de serie nr. 14. Sirul evolutiilor modeste ale lui Voinea din acest an, evidentiate si de faptul ca nu a mai trecut de turul doi al unui turneu ATP din prima saptamana a lui 2003, cand a reusit, la Adelaide, sa atinga faza semifinalelor, nu a putut fi intrerupt nici la Roland Garros. Desi a luptat din greu, romanul s-a vazut eliminat de unul dintre reprezentantii gazdelor, care, la capatul unuia dintre cele mai frumoase meciuri ale primului tur, intins pe durata a trei ore si 17 minute, s-a impus cu 6-4, 7-6, 3-6, 6-3.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite