Antrenorul lui Stângă şi al fraţilor Ilie s-a sinucis
0Ilie Morovan, antrenorul care a descoperit numeroşi jucători de marcă, precum fraţii Adrian şi Sabin Ilie, Ovidiu Stângă, Eugen Trică şi alţii, a trecut în lumea celor drepţi. Morovan, în
Ilie Morovan, antrenorul care a descoperit numeroşi jucători de marcă, precum fraţii Adrian şi Sabin Ilie, Ovidiu Stângă, Eugen Trică şi alţii, a trecut în lumea celor drepţi. Morovan, în vârstă de 55 de ani, şi-a pus capăt zilelor luni seara, aruncându-se în faţa unui tren Intercity, care venea de la Timişoara, incidentul petrecându-se în zona cartierului Brazda lui Novac, din Craiova. Nu se ştie ce l-a determinat pe fostul tehnician de juniori al clubului CSU Craiova să facă acest gest necugetat, dar se pare că motivul sinuciderii ar fi fost unele probleme financiare avute de fiul său. Trupul neînsufleţit al lui Ilie Morovan a fost transportat într-o localitate din judeţul Timiş, locul de unde se trage familia fostului antrenor.