Antrenorul lui Dinamo, "penalizat" cu un stagiu in Spania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eliminarea prematura din cupele europene la handbal a echipei Dinamo Bucuresti, dupa un gol primit in ultima secunda a meciului de la Presov, cu Tatran, nu a cazut prea bine conducerii gruparii din

Eliminarea prematura din cupele europene la handbal a echipei Dinamo Bucuresti, dupa un gol primit in ultima secunda a meciului de la Presov, cu Tatran, nu a cazut prea bine conducerii gruparii din Stefan cel Mare. Singurul caruia sefii clubului nu au sa-i reproseze ceva este antrenorul Constantin Stefan. "Este un tehnician tanar, pe care si federatia il apreciaza. Din punct de vedere tactic a pregatit foarte bine returul cu slovacii. Echipa si-a creat multe ocazii, dar in fata portii antrenorul nu poate face nimic. Cand am jucat la Ciudad Real, am aranjat, cu cei de acolo, ca la vara Stefan sa mearga in Spania la un stagiu de pregatire de doua saptamani", ne-a declarat chestorul Marcel Popescu, presedintele clubului. Chiar daca jucatorii nu vor fi amendati, singura sanctiune financiara fiind doar neacordarea primei pentru victoria obtinuta la Buzau in fata lui Tatran, Popescu este mai decis ca oricand sa ia masuri. "Ca fost jucator, ar trebui sa fiu nemultumit de toata echipa. Nu pot sa nu-i remarc insa pe Jurca, autor nu doar a zece goluri, ci si a numeroase pase decisive, si pe portarul Dragomir, care a avut cateva interventii extraordinare. In afara de ei, toti ceilalti jucatori au ramas datori. M-a dezamagit indeosebi Cozma, care nu a stiut sa gestioneze situatiile favorabile pe care le-a avut. Veszprem vrea sa-i dea o suta de mii de euro, dar in meciul de la Presov el a inscris un singur gol, desi s-a aflat de 12 ori singur pe semicerc", ne-a declarat Marcel Popescu. Chestorul este decis sa nu mai astepte pana la vara, urmand ca la sfarsitul turului Ligii Nationale sa fie analizata activitatea fiecarui jucator in parte, si sa se stabileasca cine va mai ramane la club si cine va pleca. "Acum ne-a ramas doar sa ne batem pentru campionat si pentru Cupa Romaniei, dar nu am renuntat la ideea de a cladi o echipa competitiva in Europa", a completat presedintele dinamovist.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite