Andone face ordine în vestiarul lui Dinamo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

să facă restructurări, deoarece, din vară, mulţi dintre dinamovişti, care sunt împrumutaţi, vor pleca. "Am avut o discuţie aparte cu Alexa, în care i-am spus că nu trebuie să uite că

să facă restructurări, deoarece, din vară, mulţi dintre dinamovişti, care sunt împrumutaţi, vor pleca. "Am avut o discuţie aparte cu Alexa, în care i-am spus că nu trebuie să uite că atunci când a plecat în China a fost condus de întreaga echipă, dar şi de fani. Ca să nu mai spun şi de ce primire i s-a făcut atunci când s-a întors. I-am spus să îşi vadă de treabă, să uite toate necazurile actuale şi totul va reveni la normal", a precizat "Fălcosul". "Este inacceptabil ceea ce a făcut Andone. Nu ştiu în ce calitate a intrat el şi cu ce drept le-a vorbit jucătorilor. Este o junglă", a declarat Vasile Turcu, unul dintre acţionarii din ştefan cel Mare.

Fac apel la suspendare
Turcu spune că Dinamo va încerca să scape de suspendarea de o etapă primită după scandările rasiste ale suporterilor la meciul din deplasare cu FC Argeş. "Zilele acestea vom face apel pentru că nu este corect ceea ce s-a întâmplat. Pentru că au strigat doi-trei suporteri nu este normal să sufere clubul. În plus, ei m-au înjurat pe mine, au strigat Pleacă, ţărane! şi probabil că s-a interpretat drept Pleacă, ţigane!. Ei aveau ce aveau cu mine, nu cu Daouda. Cum observatorul stătea la tribuna unde stăteam şi noi, probabil că din cauza distanţei nu a auzit bine", a precizat Turcu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite