Amicalul Italia-Romania, pierdere de timp pentru toata lumea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Italienii au castigat cu 1-0 un meci in care jucatorii celor doua echipe au lasat impresia ca sunt pe teren doar pentru ca federatiile italiana si romana au semnat un contract * Dorinel Munteanu a renuntat la echipa nationala la 35 de ani si 120 de selectii

"Este foarte bine ca jucam cu echipe puternice", a spus Anghel Iordanescu in momentul in care a fost perfectat amicalul Romaniei cu Italia, "pentru ca asa vom fi mai bine pregatiti". Teoretic, selectionerul nationalei noastre are dreptate, dar ce te faci cand echipa Romaniei se duce in Italia ca in excursie si singurul lucru cu care se pot lauda oficialii fotbalului romanesc este debutul catorva jucatori, mai degraba modesti, din Divizia A. Asa cum toata lumea a vazut, jocul de duminica seara a suferit ingrozitor din toate punctele de vedere, de la interesul spectatorilor la lehamitea jucatorilor, si daca la italieni am vazut cateva idei tactice, am vazut ocazii, una mai mare decat alta, la nationala pregatita de Iordanescu nu am vazut nimic. Nu am vazut nimic acum asa cum nu am vazut nici in celelalte meciuri pregatite de "General" dupa revenirea la nationala, pentru ca Romania nu mai joaca nimic de multa vreme. Ideile tactice lipsesc cu desavarsire, jucatori puternici si rapizi sunt ingropati in anonimat pentru ca nu are cine sa-i puna in valoare, iar pasele de-a latul terenului au exasperat pe toata lumea. Nationala noastra joaca batraneste, desi trei sferturi din jucatori nu au nici 25 de ani, si de vina este Anghel Iordanescu. Actualul selectioner nu a schimbat nimic in metodele de antrenament care au dus Romania pana in sferturile de finala ale CM din 1994, dar in cei noua ani care au trecut de atunci fotbalul s-a schimbat foarte mult, iar dintre internationalii romani care faceau atunci istorie nu a mai ramas nimeni. A fost Dorinel Munteanu, dar mijlocasul roman al celor de la Wolfsburg l-a anuntat duminica seara, dupa jocul de la Ancona, ca se retrage de la echipa nationala. Dorinel, care a jucat 120 de meciuri pentru nationala, si-a dat seama ca la cei 35 de ani ai sai nu mai poate face fata cerintelor echipei nationale si, asa cum a promis, va lasa locul unui jucator mai tanar. Din pacate, nu aceasta este problema cea mai grava a nationalei, ci, asa cum multa lume a remarcat, antrenorul Anghel Iordanescu. El nu realizeaza, insa, acest lucru si atata timp cat cei din Federatie, in frunte cu Mircea Sandu, puternic sustinut de prietenul sau Dumitru Dragomir, il asigura de tot sprijinul, este clar ca nu o sa avem niciodata o echipa nationala pe masura valorii individuale a jucatorilor nostri. Nu de altceva, dar toate lumea stie ca Mutu nu-i este cu nimic mai prejos lui Di Vaio, autorul singurului gol al intalnirii de duminica, inscris in minutul 58, doar ca Mutu, ca si Bratu sau Mitea, nu are un Totti in spate care sa-i trimita pasa de gol. Duminica seara, la Ancona, Romania a avut o posesie zdrobitoare a balonului, dar nici o ocazie cu adevarat periculoasa, si daca ne gandim ca internationalii romani, la indicatiile lui Iordanescu, nu au facut altceva decat sa plimbe mingea dintr-o laterala in alta a terenului, intelegem de ce nu am mai dat un gol Italiei de vreo 13 ani.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite