Alexa revine în "Groapă" după un an şi jumătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Telenovela revenirii lui Dan Alexa la Dinamo a luat sfârşit. Miercuri seară, vicepreşedintele dinamovist Gigi Neţoiu a ajuns la un acord cu oficialii chinezi ai lui Beijing Guoan, iar Alexa va

Telenovela revenirii lui Dan Alexa la Dinamo a luat sfârşit. Miercuri seară, vicepreşedintele dinamovist Gigi Neţoiu a ajuns la un acord cu oficialii chinezi ai lui Beijing Guoan, iar Alexa va îmbrăca, din nou, tricoul alb-roşu.
Luna ianuarie a fost cât se poate de agitată pentru Alexa. Mai întâi a trebuit să refuze o ofertă excelentă venită din partea Stelei, apoi, după ce şi-a făcut bagajele pentru a reveni la Dinamo, chinezii s-au răzgândit şi au refuzat să-i dea drumul, cerând nu mai puţin de un milion de euro pentru fotbalist. Gigi Neţoiu a fost însă hotărât să nu se întoarcă la Bucureşti fără Alexa. După negocieri dure, chinezii au renunţat la român. Alexa s-a declarat încântat că se va putea întoarce în ştefan cel Mare după ce, în urmă cu două zile, oficialii lui Guoan păreau de neclintit. "Nu îmi vine să cred. Tratativele au reuşit şi, în sfârşit, mă întorc acasă. Negocierile au fost foarte grele. La un moment dat, toată afacerea era să cadă, dar acum, când totul s-a încheiat, pot spune că a meritat tensiunea, în care am stat în perioada negocierilor", a precizat Alexa care vrea să refacă la Dinamo nucleul de jucători care în 2004 a adus ultimul titlu al "câinilor": "Important este că vin la Dinamo şi împreună cu Dănciulescu, cu Niculescu, cu Petre şi ?Babicu? (n.r. - Cristi Munteanu) şi ceilalţi de acolo să refacem haita". Alături de Alexa va reveni la Dinamo şi atacantul Octavian Chihaia, care nu s-a înţeles la contract cu oficialii lui Guoan. Întoarcerea lui Alexa coincide cu plecarea lui Adrian Iordache, fundaşul semnând un contract pe un an cu formaţia rusă şhinik Iaroslav.

Debut cu înfrângere pentru Vigo
Dinamo a participat miercuri, în Cipru, la un patrulater alături de formaţiile Apollon Limassol, Ferencvaros şi de o selecţionată a jucătorilor maghiari care evoluează în Cipru. În prima partidă, care a durat 30 de minute, formaţia antrenată de spaniolul Esteban Vigo a remizat, 0-0, cu Apollon Limassol, ciprioţii reuşind să se impună, apoi, cu 5-4 la loviturile de departajare. Nici în finala mică, contra selecţionatei jucătorilor maghiari, dinamoviştii nu au reuşit să înscrie, chiar dacă şi-au creat mai multe ocazii. După un nou rezultat alb, "câinii" au fost salvaţi la penaltiuri de portarul Matache, astfel că Dinamo a câştigat cu 4-1. Dinamoviştii vor mai juca în Cipru cu Neuchatel Xamax (28 ianuarie) şi cu sârbii de la FK Buducnost (30 ianuarie).

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite