Adrian Mutu:"La Fiorentina mă simt mai iubit ca oriunde"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Starul naţionalei României a mai înscris un gol în Serie A, ajungând la cota 10 în acest sezon. Mutu traversează una dintre cele mai bune perioade ale carierei sale fotbalistice

în echipa etapei a 18-a, fiind singurul jucător al Fiorentinei nominalizat în acest clasament. "O altă evoluţie extraordinară a atacantului român care a făcut ce a dorit pe terenul de joc. În plus, golul marcat de el a reprezentat bomboana de pe tort", a notat site-ul goal.com. Prestaţia din acest tur a românului a fost elogiată şi de către site-ul oficial al clubului. "Înainte de toate, trebuie să remarcăm cuplul de atacanţi ai Fiorentinei, format din Toni şi Mutu, care au reuşit să marcheze 19 goluri, fiind cel mai prolific cuplu din Serie A. Cei doi evoluează împreună de numai câteva luni, dar colaborează de minute în teren, fiind ajutaţi şi de linia de mijlocaşi care le trimite baloane utile… Mutu s-a regăsit la Fiorentina, sub bagheta antrenorului Cesare Prandeli, iar rezultatele s-au văzut imediat: 10 goluri marcate şi numeroase pase de gol", se arată pe site-ul clubului Fiorentina. Românului pare să-i priască la Fiorentina, dovadă fiind şi ultima lui declaraţie, cum că vrea să-şi încheie cariera la respectiva formaţie. "În vară, aş fi putut să evoluez la Bayern Munchen şi să joc astfel în Liga Campionilor. Dar am preferat să vin aici pentru Cesare Prandeli. Aş fi mers chiar şi în cea de-a doua ligă alături de el. În sfârşit mi-am găsit liniştea şi mă simt mai iubit decât la oricare altă echipă la care am jucat. Toată viaţa am visat să evoluez la Barcelona, dar acum nu îmi doresc decât să joc la Fiorentina", a afirmat atacantul pentru presa italiană.
Inter a egalat recordul Romei
Echipa Internazionale Milano a egalat recordul de 11 victorii consecutive stabilit în sezonul 2005/2006 de AS Roma, după ce a învins, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, formaţia Atalanta. După 18 etape, Inter Milano rămâne singura echipă neînvinsă din Serie A şi ocupă primul loc în clasament, cu 48 de puncte (15 victorii şi 3 remize), şapte mai multe decât a doua clasată, AS Roma. Dacă va reuşi să câştige şi următorul meci în campionat, programat la 14 ianuarie, în deplasare, cu AC Torino, Inter va stabili un nou record de victorii consecutive: 12.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite