"Nu îl vrem pe tata, e betiv si ne bate"

Copiii defavorizaţi de la Fundaţia "Sfânta Macrina" nu vor decât o casă în care să nu le fie frig O mână de oameni de la Fundaţia "Sfânta Macrina" din Bucureşti a încercat să

Copiii defavorizaţi de la Fundaţia "Sfânta Macrina" nu vor decât o casă în care să nu le fie frig

O mână de oameni de la Fundaţia "Sfânta Macrina" din Bucureşti a încercat să reintroducă în vocabularul unor copii care au fost plimbaţi dintr-un loc într-altul cuvântul "acasă". Străduinţa lor şi-ar putea găsi sfârşitul mai repede decât s-ar fi aşteptat cineva. Nu mai sunt bani pentru achitarea facturilor. Sfidând realitatea, copiii care sunt îngrijiţi de această fundaţie s-au îmbrăcat frumos, şi-au lipit un bileţel în piept cu numele şi au zâmbit tot timpul. Nu s-au ferit de jurnaliştii şi televiziunile prezente, ieri, la Ziua Porţilor Deschise la "Sfânta Macrina".

Fiecare dintre cei 120 de copii de la "Sfânta Macrina" poartă în suflet o istorioară. Deşi a fost dureros, au încercat să îşi amintească cum arăta viaţa lor înainte de a veni la fundaţie. Copilăria lor nu a fost deloc asemănătoare cu a altor micuţi de aceeaşi vârstă, cărora părinţii le-au făcut toate mofturile. Unii au plecat de acasă pentru că nu au mai putut să îndure bătăile taţilor beţivi, alţii au fost pur şi simplu alungaţi în stradă.

"Am mâncat prima oară bomboane de pe colivă"

Roxana are 9 ani. Înainte să vină aici, trăia doar din mila oamenilor. "Am avut o casă-bordei. Odată, am stat chiar într-un depozit dintr-un cimitir. Era bine acolo pentru că aveam mâncare... Oamenilor le era milă de noi şi ne dădeau mâncare de la pomeni... Îmi plăceau bomboanelede pe colivă. Nu mai mâncasem până atunci bomboane". În drumul pe care l-a parcurs până acum prin viaţă, Roxana a rămas doar cu o dorinţă: o casă "unde să nu-mi mai fie frig niciodată".

Poveşti asemănătoare au toţi copiii de la această fundaţie. Nu aşteaptă mila nimănui, ci prietenie şi dragoste. Florentina (12 ani) a locuit, o perioadă, la bunica ei, însă aceasta nu mai găseşte puterea să o crească. Părinţii fetiţei sunt plecaţi în Italia, la muncă. Le simte lipsa, însă şi-a făcut repede prieteni noi şi parcă a mai uitat de necazuri, aşa cum se întâmplă cu toţi copiii de vârsta ei. Ştie spaniolă şi vrea să devină actriţă. Cristi, elev în clasa a XII-a, şi-a văzut visul cu ochii. După ce-şi va lua "bac"-ul, va pleca în SUA, la studii, cu o bursă oferită de fundaţie. De ce aşa departe? "Pentru a descoperi ceea ce o să fac în viaţă", a explicat Cristi.

Din nou în stradă?

La "Sfânta Macrina" a fost, de Izvorul Tămăduirii, Ziua Porţilor Deschise. În acelaşi timp, a avut loc lansarea campaniei de strângere de fonduri "Stradă, dulce stradă". Motivul este unul întemeiat: "Mai avem doar o lună de viaţă, în sens financiar. După aceea, nu mai avem cu ce să plătim salariile angajaţilor, apa şi gazele", a spus părintele Gabriel, directorul Fundaţiei "Sfânta Macrina".

"Am grijă de surorile mele"

Mihaela (9 ani): "Mai am două surori. Eu sunt cea mai mare şi asta îmi place. Am grijă de ele, dar uneori mă enervează. Noi nu îl vrem pe tata, pentru că e beţiv şi ne bate. Dacă mama nu se despărţea de el, eu plecam de acasă. Mama vine în fiecare zi şi ne vizitează. Am văzut aproape toate filmele la cinema. Mă mai duc şi la circ. Nu e vacanţă în care să nu ne ducem în tabără. Uite că nu m-am gândit ce o să mă fac când o să fiu mare, cred că <> sau avocat. Sigur vreau să fiu şefă".

"Vreau să mă fac fotbalist"

Valentin (8 ani): "Am avut probleme cu familia. Tata era beat tot timpul şi am plecat de la el. Îmi place să merg la cumpărături cu mama şi să ne uităm după tricouri cu fotbalistul Totti. Ţin cu Steaua, dar şi cu Roma. Îmi plac mult jocurile pe calculator. Îmi mai place să joc fotbal. Vreau să mă fac fotbalist când o să cresc. A! Uite-o pe mami (şi-a întrerupt convorbirea Valentin). Cine e băiatul acela? (mă întreabă despre un coleg fotoreporter). Am crezut că este Tudor Chirilă...".

"Voi studia economia în America"

Ana Maria (17 ani): "Părinţii mei locuiesc la ţară. Sunt oameni săraci. Eu am învăţat bine, am intrat la un liceu bun în Bucureşti şi trebuia să locuiesc la o mătuşă. Aceasta s-a răzgândit şi aşa am ajuns aici. Astfel, trebuia să mă întorc la ţară. Visul meu este să îi ajut pe părinţii mei. Fundaţia mi-a oferit şansa de a continua studiile în America, la Chicago. Voi studia economie. În vara aceasta, voi merge în State la un training de voluntari, pentru a putea a ajuta, la rândul meu, copii ca noi".