Bărbaţii sunt dispuşi să-şi rişte viaţa pentru sex - studiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultimele studii privind evoluţia umană arată că bărbaţii sunt dispuşi să-şi pună în pericol viaţa pentru a face sex, ceea ce explică motivul pentru care ei mor mai devreme decât femeile, având speranţa de viaţă mai scăzută decât sexul frumos, în majoritatea statelor lumii.

"Din punct de vedere reproductiv, bărbaţii au mai multe de câştigat şi mai puţine de pierdut din acţiuni riscante, decât femeile. Rostul acestui comportament este să-şi asigure transmiterea genelor generaţiei următoare", arată studiile cercetătorului Daniel Kruger, din cadrul Universităţii Michigan, din SUA, publicat în ultima ediţie a revistei de specialitate "Evolutionary Psychology".

Totodată, studiile arată că inegalitatea economică afectează foarte mult bărbaţii, spre deosebire de femei, care s-au arătat relativ imune la acest factor.

Prin compararea a 70 de state ale lumii, oamenii de ştiinţă au descoperit că în ţările unde femeile şi bărbaţii sunt egali (exemplul Norvegiei), speranţa de viaţă a celor doi este aproximativ aceeaşi.

Pe de altă parte, instinctul competitiv şi agresivitatea bărbaţilor cresc concomitent cu discrepanţele economice. Spre exemplu, în Columbia şi în SUA, unde diferenţa economică este extrem de mare între cei săraci şi cei bogaţi, rata de mortalitate este mult mai mare la bărbaţi decât la femei (diferenţă de şapte ani în Columbia şi de cinci ani în SUA, la speranţa de viaţă).

Află cum explică cercetătorii comportamentul riscant şi agresiv al bărbaţilor

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite