Cum se naşte o idee

Indiferent de momentul apariţiei lor, ideile mari nu vin decât într-o minte pregătită. Invenţiile şi inovaţiile sunt barometrul dezvoltării unei societăţi, spun specialiştii în domeniu. În România, grosul invenţiilor vine de la persoane fizice, şi nu de la companii.

De la grecul Arhimede, celebru graţie descoperirii principiului fundamental al hidrostaticii, numeroşi cercetători şi inventatori au strigat măcar în gând „Evrika!“ (Heureka! - Am găsit!).

În România zilelor noastre, o idee nouă nu face însă prea mulţi bani, iar inventatorii sunt mai degrabă alergători singuratici într-un maraton. Invenţiile lor sunt premiate la târguri în străinătate, la care bugetul nici măcar nu le permite autorilor să ajungă, dar aproape nimeni nu le cunoaşte la ei acasă.

Indicator al stadiului de dezvoltare industrială a unei ţări, în Occident, 70-80% din invenţii provin de la firme, restul de la persoane fizice.

„În România, lucrurile stau taman pe dos: 65-70% din invenţiile româneşti provin de la persoane fizice, majoritatea pensionari.

15% sunt realizate în universităţi tehnice şi în institutele de cercetare şi doar un număr foarte mic de la firme“, ne-a declarat Valeriu Geambazu, purtător de cuvânt la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM).

Acesta mai spune că persoanele fizice, mai ales pensionarii, nu au bani să-şi aplice invenţiile. În plus, nu există o structură de stat sau privată care să îi adune la un loc pe inventatori.

„Unii iau credite de la bănci sau se împrumută de la rude pentru ­a-şi pune ideile în aplicare, alţii vând aceste brevete“, mai precizează oficialul OSIM. 

Cum ajung ideile la coş

Pentru a-şi pune la adăpost ideile, inventatorii apelează la brevete. Atât la nivel mondial, cât şi în România, din 100 de oameni care depun documentaţia pentru tot atâtea invenţii, cam 60 primesc brevete. Cum din invenţiile brevetate se aplică în jur de 15, ce se întâmplă cu restul?

„Poate sunt invenţii ale viitorului (încă nu au fost realizate materialele din care să fie fabricate). O altă parte, între 6 şi 8%, nu văd pentru mult timp lumina zilei, fiind cumpărate de marele companii şi ascunse la sertar. Un motor care funcţionează cu aer, să zicem, ar putea fi ţinut ani de zile la secret de un producător auto…“, mai spune Geambazu.

Abia diferenţa, mai puţin de 30%, ajung materiale documentare în colecţiile oficiale de brevete din lume şi folosesc celor care doresc să înregistreze o invenţie, pentru a vedea ce s-a descoperit anterior.

O invenţie trăieşte 20 de ani - aceasta este perioada în care nu poate fi copiată. Pentru a-şi pune invenţia la adăpost însă, inventatorul plăteşte o taxă anual.

Pentru o protecţie pe câţiva ani, în România, taxa este de aproximativ 800 de lei. Persoanele cu venituri mici beneficiază de o reducere de 80% a taxelor, iar 99% din inventatori plătesc taxa cu reducere.

Noutate şi aplicare industrială

Un brevet poate fi acordat, conform Legii 64/1991, pentru „orice invenţie având ca obiect un produs sau un procedeu, în toate domeniile tehnologice, cu condiţia ca aceasta să fie nouă, să implice o activitate inventivă şi să fie susceptibilă de aplicare industrială“.

În conformitate cu legea care re­glementează brevetele, nu sunt invenţii „descoperirile, teoriile ştiinţifice şi metodele matematice, creaţiile estetice, planurile, principiile şi metodele în exercitarea de activităţi mentale şi programele de calculator“.

„Dacă nu are o piaţă, o invenţie este egală cu zero“

Profesorii doctori ingineri Niculae Marinescu şi Daniel Ghiculescu au luat două medalii de aur la ultima expoziţie la care au participat. În echipă cu un alt coleg – Sergiu Nanu – au fost la Bruxelles cu două invenţii – dispozitivul mobil pentru debavurarea electrochimică a pieselor şi dispozitivul de asistare cu ultrasunete a prelucrării prin electroeroziune cu fir.

Pentru profani, primul e un “pistol” cu electrolit care îndepărtează ca un polizor materialele care rămân în relief peste piesele metalice prelucrate sau turnate, iar al doilea este o inovaţie adusă unui dispozitiv cu fir care acţionează ca un fierăstrău de traforaj de ultimă generaţie.

Mai bine de 20 de ani de încercări

Cei doi inventatori sunt profesori la Politehnică şi au peste 20 de ani de muncă în domeniu. Susţin că munca în cercetare presupune activitate de dimineaţă până seara, de Paşte, de Crăciun, de la 8 până la 19 în fiecare zi la facultate. Ce-i mână pe ei în această luptă?

“În activitatea de creaţie nu se lucrează la normă, iar elementele de noutate sunt obligatorii”, spune profesorul Ghiculescu. “Dacă nu are o piaţă, o invenţie este egală cu zero. Aceasta este drama inventatorului român”, mai explică acesta.

Şi în cazul său, ca şi în cazul profesorului Marinescu, principalii mentori au fost profesorii de la TCM, facultatea pe care au absolvit-o.

“Studenţii vin şi acum către activitatea de cercetare. Problema e în altă parte. Mai exact, în economia românească. Din păcate, economia nu duduie încă”, mai spune Ghiculescu

Părerea sa este împărtăşită şi de colegul său. “La firme e altfel răsplătit acest efort, dar noi nu lucrăm la comandă. În plus, ne-am băgat singuri în povestea asta!”, spune Marinescu.

Susţin la unison că diferenţa dintre cercetătorii români şi cei din străinătate este dotarea: “Informaţia este acum accesibilă şi la noi, dar finanţarea este total diferită.

Finanţarea pentru noi reprezintă mai puţin bani de la buget şi mai mult sumele pe care le atragem în urma concursurilor de proiecte. Dar din peste 3.000 de proiecte înscrise la un asemenea concurs, mai puţin de 600 primesc finanţare”.

Lucruri simple, eficiente, care îţi uşurează viaţa

Visul canadian al inginerului pensionar Ion Vâlcu are câţiva ani vechime. De când nu mai merge la uzină, a transformat un birou vechi de-al copiilor în banc de lucru, iar camera în care meştereşte cu o menghină, o pilă şi un ciocan a devenit atelierul lui de inventator. De atunci a realizat zeci de invenţii şi mai aşteaptă încă să vină canadienii să-i cumpere brevetele.

Fost inginer specializat în construcţia de maşini la Uzina “23 August”, actuală “Faur”, Ion Vâlcu a lucrat o bună bucată de timp în proiectare.

Tatăl, primul mentor

“Taică-miu era cel mai mare meseriaş pe care l-am cunoscut. Îşi făcuse ucenicia la Brăila şi avea cel mai «tare» atelier de mecanică din zona Călăraşi. De mic eram foarte curios şi cunoşteam toate denumirile nemţeşti ale sculelor cu care lucra în atelier”, îşi aminteşte pensionarul de primul său mentor.

“Eu mă simt cel mai tânăr om de pe lume – sunt tânăr pensionar, adică am vârsta pe care mi-o dă fiecare. Nu agreez inventatorii care se plâng că nu-i ajută Guvernul.

Nu ne obligă nimeni să facem asta! Le spun celor din jur că mă simt ca în vacanţa mare, iar pe figura lor apare un soi de zâmbet. Gândesc: săracu de el!”, mai spune omul.

La salonul de la Bruxelles a luat aur pentru “sania năzdrăvană”, sania de vară cu şenile cum o cunosc deja românii care urmăresc emisiunile de divertisment.

La fel de celebră e şi roaba ergonomică, cu mânere care culisează. Dar Ion Vâlcu mai are zeci de alte invenţii brevetate sau nu.

Pasiunea lui e să facă “invenţii simple, eficiente, care îţi uşurează viaţa”. După o îndelungată experienţă de inventator, a remarcat că “ideile vin în avalanşă, nu te mai poţi opri!”

Recunoaşte că nu e tocmai satisfăcut de pensia lui, dar nici deranjat că nu se bate lumea pe invenţiile lui. Oricum, nu-l obligă nimeni să le facă!

“Pe vremea comuniştilor, se plătea foarte bine pentru inovaţii. Primeai lunar un procent în plus la salariu. E drept că nu aveai voie să vinzi invenţia, să o expui la saloane”, îşi aminteşte Ion Vâlcu.

Breasla dă verdictul asupra ideii

Relaţia dintre coeficientul de inteligenţă (IQ) şi creativitate este curbiliniară, spune specialistul în psihologie cognitivă Mircea Miclea. “Dacă ai un IQ de 110 – 120 poţi fi creativ, dar creşterea peste această valoare a inteligenţei nu atrage după sine şi o creştere similară a creativităţii”, explică acesta.

În sprijinul acestei afirmaţii, Miclea aminteşte că în SUA, imediat după cel de-al doilea Război Mondial, s-au înfiinaţat centre în care au fost cooptaţi copiii cu IQ peste 140.

Aceştia au fost urmăriţi de-a lungul evoluţiei, dar nu au produs nicio operă de valoare. E adevărat că numărul de doctorate a fost dublu în aceste structuri faţă de media SUA.

Mircea Miclea spune că, de fapt, creativitatea ar  produce ceva nou şi original din punct de vedere social.

“Ce anume e nou şi original, însă? Comunitatea poate uneori să greşească: insecticidul DTT a luat Nobelul, iar după câţiva ani s-a dovedit a fi extrem de nociv pentru oameni. Dar aşa a apreciat comunitatea ştiinţifică la momentul respectiv.

Nu orice lucru nou este o creaţie, cum nu orice lucru folositor pentru societate este o creaţie. Instanţa este comunitatea de breaslă”, mai explică Miclea. De aici şi dependenţa de un anumit domeniu: unii pot fi creativi în fizică, dar nu şi în muzică în acelaşi timp.

Profesorul Miclea atrage atenţia că dezvoltarea creativităţii în general nu te ajută să devii creativ într-un anumit domeniu. De aceea, efectul cărţilor care te “învaţă” să fii creativ este nul. Sunt doar nişte lucrări comerciale.

Vârstele creativităţii

Studiile invocate de psiholog arată o relaţie între vârstă şi creativitate. “Creativitatea este maximă la 30-40 de ani. În ştiinţele exacte este mai timpurie – 30 de ani, iar în cazul celor care necesită experimente îndelungate – cum ar fi chimia sau biologia – creativitatea se manifestă în jurul vârstei de 40 de ani.

S-a descoperit, în ultimii ani, că un vârf al creativităţii se înregistrează şi în jurul vârstei de 55-60 de ani, un soi de «cântec de lebădă»”, mai adaugă Miclea.

În cercetare, spune psihologul, apar două faze: producerea şi faza de analiză.

“Relaxarea este un mit. După un travaliu foarte intens, după ce mintea lucrează intens pe o anumită idee, subconştientul cognitiv caută în continuare soluţia.

Unii cercetători au visat soluţiile unor probleme, alţii au avut revelaţia pe scara autobuzului. Dar o idee nouă apare numai într-o minte pregătită”, conchide Miclea.

Protejarea invenţiilor

Inventatorul face o cerere, ataşează toată documentaţia şi le înaintează la OSIM. Dosarul intră în depozitul naţional, din acest moment acordându-se protecţia provizorie. De aici înainte se poate acorda sau nu brevetul de invenţie. Dacă nu se acordă, protecţia provizorie încetează.

Examinatori de stat verifică dacă s-au gândit alţii înaintea inventatorului nostru la acel lucru. Prima publicare a cererii de brevet are loc în termen de 18 luni de la depunerea ei, în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală. Timp de 3 luni se aşteaptă contestaţii.

Plicul cu idei este o formă de a pune la adăpost ideile încă din fază incipientă. A fost utilizat cu succes în Franţa, iar în România au fost înregistrate numai în acest an 21 de plicuri.

Cheia succesului

Nu trageţi concluzii pripite: dacă odraslele dumneavoastră sunt premiante în primii ani de şcoală nu înseamnă că vor evolua ca nişte adevărate genii. Abia interesul pentru ştiinţe manifestat între 12 şi 18 ani are valoare predictivă, spun specialiştii.

Cei mai buni predictori sunt, însă, doi factori. Primul - prezenţa unui mentor – nu lipseşte în 80% din cazurile studiate în SUA. Acest mentor poate fi un profesor sau părintele. Al doilea – tenacitatea, capacitatea de a se concentra intens pe o anumită sarcină pe o perioadă de timp îndelungat.

Flexibilitatea intelectuală, capacitatea de a pune pe masă idei, de a accepta discuţiile în laborator şi de a reformula ipoteza reprezintă calităţi indispensabile creatorului.

Neuronii din emisfera dreaptă găsesc ideile

Mark Jung-Beeman, specialist în neurologie cognitivă la Northwestern University, şi-a petrecut ultimii 15 ani încercând să determine ce se întâmplă în adâncul creierului când oamenilor le vin ideile, scrie săptămânalul „The New Yorker” într-un număr din iulie 2008.

Ideile pătrunzătoare au fost adesea atribuite intervenţiei divine, însă, descriind revelaţia ca traseu între circuite corticale, Jung-Beeman vrea să risipească misterul care înconjoară experienţa naşterii ideilor.

Savantul a devenit interesat de natura ideilor la începutul anilor 1990, pe când studia emisfera dreaptă a creierului. Dacă emisfera stângă este specializată în stocarea sensului primar al cuvintelor, cea dreaptă, bănuia Jung-Beeman, gestionează conotaţiile - ceea ce definiţiile din dicţionare omit, precum încărcătura emoţională dintr-o propoziţie sau o metaforă.

„Neuronii din emisfera dreaptă adună informaţie dintr-o arie corticală mai mare”, afirmă Jung-Beeman. „Funcţionează mai puţin precis, dar au conexiuni mai întinse.” Când creierul caută o idee, acestea sunt celulele cu cea mai mare probabilitate de a o găsi.

Procesul de naştere a unei idei este un act delicat de echilibru mental. La început, creierul alocă atenţie – o resursă rară – pentru a rezolva o singură problemă. Însă, odată ce creierul e suficient de concentrat, cortexul trebuie să se relaxeze pentru a căuta în emisfera dreaptă asociaţiile mai îndepărtate, care vor furniza ideea.

În cazul în care cortexul prefrontal activează părţi din emisfera dreaptă, am putea ajunge la o idee; dacă decide să îşi restrângă căutările la emisfera stângă probabil că vom ajunge la o soluţie fie mergând din aproape în aproape, fie deloc.