Mai inteligenţi, prin operaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dorinţa de a deveni mai deştepţi prin intervenţie pe creier şi pastile de stimulare a memoriei concurează cu cea de a fi mai frumoşi De la capsulele pe bază de ulei de peşte, la

Dorinţa de a deveni mai deştepţi prin intervenţie pe creier şi pastile de stimulare a memoriei concurează cu cea de a fi mai frumoşi

De la capsulele pe bază de ulei de peşte, la intervenţii chirurgicale complexe, pe creier, opţiunile pentru mărirea capacităţii intelectuale se află în continuă dezvoltare, scrie BBC News. Modificarea inteligenţei are implicaţii etice legate de egalitatea accesului la o inteligenţă astfel dobândită.

Potrivit Asociaţiei Medicale Britanice, decizia modificării creierului, a organului central al existenţei noastre, pune anumite probleme de etică. Cercetătorii sunt de părere că, în viitorul apropiat, nu numai adulţii, ci şi copiii vor apela la pastile şi la diverse cocktailuri pentru a-şi îmbunătăţi activitatea cerebrală.

O lume de inteligenţi

Specialiştii afirmă că, pe cât de sinistru poate părea acest lucru, beneficiile sunt imense. O lume în care toţi sunt din ce în ce mai inteligenţi, cu ajutorul pastilelor sau a operaţiilor, nu numai că va face conversaţiile mai interesante şi mai productive, dar va grăbi şi descoperirea unor tratamente pentru cancer sau pentru alte maladii cu care omenirea se confruntă.

Uleiul de peşte are deja o largă răspândire, acesta fiind dat chiar de părinţi copiilor, pentru a le îmbunătăţi performanţele şcolare prin întărirea atenţiei. În unele şcoli britanice, capsulele cu ulei de peşte sunt chiar indicate înainte de începerea unor sesiuni de examinări.

În urma acestor tratamente s-a observat o îmbunătăţire a performanţelor şcolare, însă analizat în timp, efectul nu s-a dovedit a fi atât de spectaculos. În această situaţie părinţii s-au văzut nevoiţi să caute un produs mai puternic pentru îmbunătăţirea performanţelor mentale ale copilului.

Stimulentele modifică activitatea normală a creierului

Medicamentele reprezintă o altă soluţie la care apelează tot mai multe persoane. Pastile precum ritalin, folosite pentru îmbunătăţirea capacităţii de concentrare în rândul copiilor cu deficit de atenţie, sunt folosite de asemenea şi la copiii nediagnosticaţi cu această afecţiune, pentru sporirea activităţii cerebrale.

Toate aceste lucruri sugerează o preocupare tot mai mare pentru îmbunătăţirea inteligenţei şi a atenţiei. Însă eficienţa medicamentelor şi a tehnicilor de îmbunătăţire a creierului prin stimulare transcraniană magnetică este de cele mai multe ori supraestimată de oameni.

Medicamentele şi procedurile de stimulare artificială a creierului nu vor înlocui niciodată necesitatea studiului intens în scopul obţinerii succesului, cu toate că în multe cazuri îl înlesnesc. Stimulentele folosite pentru mărirea performanţelor intelectuale au un mare neajuns: ele modifică activitatea normală a creierului care ne filtrează amintirile neplăcute şi traumatizante, în timp ce medicamentele ne lasă pradă coşmarurilor.

Modificarea inteligenţei are implicaţii etice

Una dintre problemele ridicate de membrii Asociaţiei Medicale Britanice se referă la dimensiunea etică a modificării inteligenţei prin operaţii sau diverse suplimente, fiind necesară o analiză a avantajelor şi a dezavantajelor.

Asociaţia Medicală Britanică avertizează că va trebui să ne pregătim pentru vremuri în care astfel de pastile pentru memorie vor fi comercializate la scară largă, chiar şi în supermarketuri. Problemele legate de siguranţa folosirii unor asemenea medicamente şi de posibilele efecte secundare pe care le declanşează nu sunt suficiente pentru a-i opri pe cei hotărâţi să apeleze la ele.

În afară de problemele etice apar şi probleme legate de egalitatea accesului la o inteligenţă astfel dobândită. Părinţii cu o situaţie financiară mult mai bună deja cheltuie sume exorbitante pentru a înlesni micuţului o educaţie aleasă, într-un centru privat.

În timp ce lecţiile suplimentare de actorie, înot, tenis sau muzică deja îi plasează pe copii pe un loc privilegiat, medicamentele de sporire a inteligenţei sunt următorul pas făcut de părinţi pentru a-i asigura copilului un loc în aceste medii competitive.

Stil de viață

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite