Ne-au înnebunit grijile financiare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tot mai mulţi oameni suferă de afecţiuni mintale ca urmare a acutizării grijilor financiare şi a stresului de la locul de muncă, potrivit unui studiu britanic, informează bbc.co.uk.

Un sondaj comandat de compania Mind arată că un britanic din 11 a mers la medicul de familie pentru a solicita tratament împotriva stresului şi a anxietăţii, în timpul perioadei de recesiune. Dintre aceştia, 7% au apelat la medicamente pentru a face faţă momentelor dificile.

Sondajul, efectuat pe un grup de 2.050 de voluntari, a relevat faptul că o treime dintre aceştia lucrau în condiţii grele, iar jumătate dintre ei erau îngrijoraţi de siguranţa locului de muncă din cauza crizei mondiale. Unul din cinci a recunoscut că presiunea de la locul de muncă i-a făcut să plângă.

În urma sondajului, cercetătorii de la Mind afirmă că afecţiunile mintale vor deveni în curând principala cauză de solicitări de zile de concediu. Ultimii ani au fost stresanţi şi pentru cei care nu şi-au pierdut locul de muncă, dar s-au văzut în faţa unor scăderi de venituri, deoarece nu şi-au mai primit sporurile şi nu le-au mai fost plătite orele suplimentare.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite