Când casa e doar un acoperiş deasupra capului

La margine de oraş şi la marginea societăţii, o suprafaţă de doi metri pătraţi de persoană pare un lux. În locuinţe sociale cu o singură cameră îşi duc traiul între şapte şi 11 persoane. Dormitorul comun ţine loc de sufragerie, bucătărie şi cameră de zi.

F-urile de pe Aleea Nehoiu au fost inaugurate anul trecut în vară de Primăria Sectorului 4 din Bucureşti. De repartiţii au beneficiat în primul rând evacuaţii din casele naţionalizate. Administraţia locală s-a străduit: blocurile arată decent, sunt vopsite proaspăt, au termopane, iar camerele şi holurile au fost renovate cu gresie şi faianţă.

Locatarii de aici nu reclamă nimic: nici presiunea la apă caldă, nici lipsa apei reci. Spun doar că se sufocă! Ar simţi oare altfel fiecare dintre noi dacă ar fi nevoit să împartă 12 metri pătraţi cu alte şase şi chiar zece persoane?

Trei generaţii într-o încăpere

Gheorghe Traian e trecut de 50 de ani şi a fost evacuat în urmă cu şase ani din cele trei camere pe care le ocupa cu familia într-o casă naţionalizată din cartierul Şura Mare. Până în august anul trecut au stat toţi într-o baracă în Vidra (judeţul Ilfov). În aceste condiţii, repartiţia dată de primărie a venit ca o mană cerească.

Bărbatul, soţia lui, patru copii, nora şi un bebeluş de numai trei luni împart cei 12 metri pătraţi ai locuinţei sociale, dotată cu o chiuvetă şi o toaletă. Plătesc lunar 22,5 lei chiria subvenţionată de Consiliul Local, dar ajung să dea la întreţinere şi câte 400 de lei pe lună. Aici intră apa caldă, apa rece, căldura şi energia electrică.

„Eu câştig cam 400 de lei pe lună, ca om de serviciu la blocul ăsta. Nevasta ia şi ea alocaţia de însoţitor pentru unul dintre copii, care are handicap. Cel mare mai lucrează şi el ca zilier la spălătoria de maşini de la stradă”, prezintă Gheorghe Traian veniturile lunare ale familiei.

Din cauza aglomeraţiei din casă, ziua stă mai mult pe afară, iar noaptea se înghesuie toţi în două paturi. Cine nu prinde loc doarme pe jos.

„Ne sufocăm atâtea suflete”

La câteva uşi distanţă, Ali Kezvan trăieşte cu alte zece persoane într-o chichineaţă de aceleaşi dimensiuni. Cum cele două canapele extensibile nu le ajung tuturor, femeia doarme pe nişte pături, în faţa uşii. Preferă să-i culce pe copii în pat. „Cea mai apăsătoare e senzaţia asta de sufocare. Pur şi simplu simt că, la atâtea suflete, nu pot să mai respir noaptea şi ies afară. Să vă povestească vecinii cum mă plimb în jurul blocului”, spune, disperată, femeia.

Pe chiuvetă stau vasele familiei, iar oalele nu mai încap decât pe dulapul de haine. Şi ea a stat cu familia în câmp, după ce a fost evacuată: „Uneori mă gândesc că poate era mai bine în câmp, că era mai mult aer!”, ne mai spune femeia în fugă, grăbită să ajungă să-şi preia schimbul la REBU, locul ei de muncă.

Condiţii precare de locuire

Introdusă în anul 1996, măsura locuinţelor sociale viza constituirea unui fond de locuinţe care să sprijine, pe o perioadă limitată de timp, segmentul sărac al populaţiei pentru asigurarea unei locuinţe decente. Un raport al Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV) datat iulie 2004 arată că în România, prin condiţii precare de locuire, în general, se înţeleg următoarele: supra-densitate (locuitori/cameră sau metri pătraţi/persoană); dotare deficitară cu bunuri de folosinţă îndelungată; lipsa racordurilor la utilităţile publice (apă curentă, canalizare, gaze naturale, încălzire centrală, electricitate); locuinţă improprie - slabă rezistenţă la intemperii din cauza materialelor de construcţie folosite; modalitatea de încălzire; incapacitatea de acoperire a cheltuielilor de întreţinere în perioada de iarnă îndeosebi (pentru mediul urban); lipsa unor încăperi cu destinaţie specială (baie, bucătărie); acces la diferite servicii şi calitatea vecinătăţii (dispensar/spital; oficiu poştal, farmacie; spaţii de joacă, insecuritate, mizerie în spaţiul public, drumuri proaste etc.).

Conform aceluiaşi raport, grupurile sărace, marginalizate se confruntă într-o foarte mare măsură cu condiţii proaste de locuire. 

Relaţii anormale în familie

Psihologii avertizează asupra riscurilor la care sunt supuse familiile numeroase care locuiesc claie peste grămadă într-o singură încăpere. “Astfel de situaţii pot conduce la dezvoltarea unor relaţii de dependenţă strânsă atât între membrii familiei, cât şi în relaţiile acestora cu alte persoane”, spune psihologul clinician Ştefania D. Niţă.

Specialistul arată că una dintre dificultăţile cu care se vor confrunta persoanele care se dezvoltă într-un spaţiu lipsit de intimitate va fi “greutatea de separare şi autonomizare”. “În permanenţă, de-a lungul vieţii aceştia pot păstra nevoia de a fi mereu însoţiţi, asistaţi, sprijiniţi de prezenţa altor persoane. Pe de altă parte, se poate crea şi efectul invers: pe măsură ce copiii cresc, ca viitori adulţi, poate apărea tendinţa de izolare şi «fobia» de a mai convieţui cu o altă persoană”, mai spune psihologul.

Relaţiile incestuoase sau abuzurile sexuale incestuoase care pot apărea între fraţi, părinţi şi copii, reprezintă faza bolnăvicioasă în care pot ajunge aceste familii.

Pentru a se dezvolta normal, psihologii susţin că e de preferat ca fiecare membru al familiei să aibă propria cameră. Se delimitează astfel spaţiul intim şi psihologic al fiecărui membru creându-se premisele unei dezvoltări autonome şi diferenţiate pentru fiecare persoană în parte.

Case mizere, vieţi la fel de mizere

Conform Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii, cei care nu au o locuinţă sau condiţii de locuire adecvate sunt în imposibilitatea de a avea o slujbă sau de a-şi îngriji copiii. O locuire adecvată se referă atât la faptul că orice individ trebuie să aibă o locuinţă, dar şi la calitatea şi confortul asigurat de locuinţă. Acest confort este dat de bunurile de folosinţă îndelungată - frigider, aragaz etc., precum şi de spaţiile, utilităţile şi bunurile publice adiacente locuinţei.

“Când vorbim de condiţii de locuit inadecvate (inumane, degradante) ne referim la acele locuinţe care nu oferă decât un minim adăpost împotriva intemperiilor, la locuinţe supraaglomerate şi care oferă condiţii igienico-sanitare deficitare sau chiar mizerabile”, se mai arată în documentele ICCV.

Blocurile din Aleea Nehoiu sunt la 15-20 de minute distanţă de prima staţie de metrou – “Apărătorii Patriei”, iar cea mai sigură conexiune până acolo este mersul pe jos. Nu au spaţii verzi, nici parcuri prin apropiere. În locul lor, doar bălţi, gunoaie şi armate de câini. În camere nu încap frigiderele sau alte bunuri de folosinţă îndelungată.

Spaţiile exterioare din Aleea Nehoiu sunt invadate de mizerie

E adevărat că aici stau români care, conform Legii locuinţei (Legea 114/1996), au un venit mediu net lunar pe persoană, realizat în ultimele 12 luni, sub 1.358 lei - nivelul câştigului salarial mediu net lunar pe economie.