Un coşmar transformat într-o binecuvântare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un coşmar transformat într-o binecuvântare
Un coşmar transformat într-o binecuvântare

Miriam Virgo, o tânără din Marea Britanie, victima unui viol, este convinsă că decizia de a păstra copilul rezultat în urma abuzului a fost cea mai bună din viaţa ei. O femeie care a trecut printr-o cumplită experienţă de viaţă are curajul să vorbească întregii lumi despre incredibila ei poveste.

Miriam Virgo s-a născut într-o familie religioasă din Reading, Berks. Pentru ea, nopţile în cluburi alături de prieteni erau excepţii. Repetiţiile în corul bisericii îi ocupau timpul liber.

Avea 19 ani când s-a angajat. Se străduia să fie prietenoasă cu toată lumea, astfel că a acceptat invitaţia noului său şef de a ieşi într-o seară să bea ceva alături de toţi colegii. Acea seară i-a schimbat viaţa. Iar acum, întreaga poveste a ajuns în paginile unei cărţi semnată de Miriam - „The Naked Truth“ („Adevărul gol-goluţ“, în trad.), relevă „The Daily Mail“.

Înşelătorul pahar cu vin

„Am ajuns destul de târziu, iar un tip pe nume Rob a venit la mine să stăm de vorbă. Beam o limonadă - vroiam să am capul limpede, fiind alături de colegii de serviciu - dar când mi-a oferit un pahar cu vin, am acceptat“, povesteşte Miriam în cartea sa, precizând că nu a păstrat neapărat numele reale ale personajelor.

A luat doar două înghiţituri, iar când bărbatul a întors capul, Miriam a lăsat paharul la bar. În câteva minute privirea i s-a înceţoşat.

„Mi-amintesc vag că eram ameţită şi am căzut pe podea. Ţin minte că o prietenă m-a ajutat să ies din local şi apoi s-a dus să caute un taxi. Îmi aduc aminte ca prin vis că Rob m-a împins spre un perete. Atât“, mai spune Miriam. În dimineaţa următoare s-a trezit în casa unui amic Laurel. Nedumerită, tânara l-a întrebat ce s-a întâmplat.

Laurel i-a spus că un taximetrist a găsit-o pe stradă, fără niciun ban în buzunar. A căutat în agenda mobilului ei şi a sunat la ultimul număr apelat. Laurel. Şi aşa a ajuns Miriam la el acasă. Nu-şi amintea nimic despre noaptea ce abia trecuse şi nu părea să fi fost supusă unei agresiuni. Totuşi, se simţea rău. Mai băuse alcool şi nu păţise aşa ceva.

A doua zi, la serviciu, Miriam a auzit că în firmă se zvoneşte că ar fi făcut sex cu Rob. I-a trimis un e-mail să-l întrebe ce s-a întâmplat, iar acesta i-a spus că a încercat să o sărute, ea a refuzat. Nimic mai mult. La scurt timp, între ea şi Laurel s-a înfiripat o idilă, care nu se consumase însă fizic.

Pe zi ce trecea, Miriam se simţea tot mai obosită. După câteva săptămâni a leşinat într-un magazin. A ajuns la doctor, care a întrebat-o dacă este gravidă. Miriam i-a raspuns ferm că nu are cum să fie. În drum spre casă s-a oprit la o prietenă, care i-a spus că aşa se simte o femeie însărcinată. A rugat-o să facă un test de sarcină. Tânăra a fost şocată. Rezultatul era pozitiv. Brusc, a realizat că Rob a violat-o.

Drogul violului

L-a luat pe Rob la întrebări. La început, bărbatul a lăsat să se înţeleagă că au făcut sex în acea noapte, după care a afirmat că nu crede că este vorba de copilul său şi i-a spus să facă avort. Miriam a mers la poliţie şi a aflat că este posibil ca în paharul de vin pe care-l băuse la petrecere să fi fost substanţa cunoscută drept drogul violului. Totul începuse să capete sens. Laurel a susţinut-o pe Miriam, care a trecut prin momente groaznice. I s-a întâmplat să se întâlnească pe stradă cu oameni apropiaţi de Rob care o acuzau că minte.

Unul a ameninţat-o chiar că câ îi va scoate copilul din burtă. Iniţial, tânăra a vrut să facă avort. Avea senzaţia că în ea creşte un monstru. Se temea că pruncul va semăna cu Rob. Dar când a venit momentul intervenţiei, a simţit o dragoste puternică pentru fiinţa din interiorul ei. Iar acel monstru s-a transformat deodată într-un copil.

La 4 ianuarie 2002, a născut o fetiţă, Kayleigh, iar presimţirile ei s-au adeverit. Copila era leit Rob. Avea mare grijă de ea, dar nu o iubea. La un moment dat, când a aflat că Laurel le spunea tuturor că este copilul lui pentru a o scuti de necazuri, Miriam s-a gândit că-i distruge viaţa partenerului ei.

S-a despărţit de el, iar după ce s-a mutat singură cu fetiţa a ajuns să o iubească enorm. Pentru ea ar fi în stare să mute munţii din loc. La un an de la naşterea fetiţei, Miriam s-a înscris la un concurs pentru a intra în poliţie. În 2003 a terminat cursurile de pregătire, iar acum le ajută pe femeile care au trecut prin experienţe similare.

Experienţe greu de povestit

În general, o persoană care a fost victima unui viol vorbeşte cu greu despre experienţa prin care a trecut şi care o marchează pe viaţă. 40% din victime nu spun nimănui de oribila întâmplare, arată datele publicate pe site-ul rapecrisis.org.uk. Fără terapie psihologică, ajung să fie singuratice, să se teamă de bărbaţi şi cu atât mai mult de o eventuală relaţie.

De asemenea, numai 15% din agresiunile sexuale grave sunt raportate poliţiei de către victime. În majoritatea cazurilor, violul este comis de către o persoană pe care victima o cunoaşte. Drogul violului, o substanţă care turnată într-o băutură ameţeşte victima şi o face să nu-şi amintească prea multe despre cele întâmplate, este folosit de agresori în special la petreceri. Multe dintre femeile care consumă fără să ştie această substanţă nu-şi amintesc mai nimic din ce s-a întâmplat.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite