Videochatul, job la limita prostituţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tot mai multe tinere aleg să facă bani în faţa camerelor web, găsind ca scuză salariile mici oferite în locuri de muncă decente. Videochatul este încă o afacere în floare. Bărbaţii plătesc de la 1,99 dolari pe minut, fetele câştigă sute sau chiar mii de euro pe lună, iar proprietarii de studiouri, milioane.

Opt minute. Atât a durat până când managerii unui studio de videochat pentru adulţi din Bucureşti, pe al căror site m-am înscris, m-au contactat pentru angajare. Am fost una dintre sutele de tinere cu vârste între 18 şi 30 de ani care, săptămânal, îşi caută un job în domeniu. Şi una dintre potenţialele persoane din România care, pe timp de criză, s-ar fi putut mândri cu un salariu de peste 2.000 de euro pe lună, după nu mai mult de două luni de experienţă.

În România există câteva mii de studiouri de video­chat pentru adulţi. Numărul lor nu se cunoaşte exact, având în vedere că o parte dintre acestea nu-şi declară activitatea, deci sunt ilegale. La fel, spun managerii din domeniu, sunt mii de tinere care fac videochat, full-time sau part-time. Specialiştii din sistem spun că videochatul e o afacere mai mult decât profitabilă, de milioane de dolari anual, dacă e văzut strict ca un business, cu reguli stricte, atât pentru angajatori, cât şi pentru angajaţi.

„Să aibă voinţă"

Luiza, o tânără care a lucrat ca „model", iar acum e managerul unui studio din Capitală, ne-a povestit ce se află în spatele unui job din ce în ce mai căutat. În primul rând, spune Luiza, e total greşit să crezi că trebuie să ai forme perfecte. „Multe «modele» ( titulatura oficială a fetei din faţa camerei web, pe care o văd cei care accesează site-urile pentru adulţi, în schimbul unor tarife cuprinse între 1,99 şi 3 dolari pe minut) care lucrează aici n-au dimensiuni de revistă; pe stradă, nu-ţi atrag atenţia. În faţa camerei însă, cu ajutorul machiajului şi al costumaţiilor, sunt sexy, iar asta îţi ţine utilizatorii online", adaugă managerul. Greşit e şi să crezi că trebuie să ai cunoştinţe avansate de engleză. „Am avut modele care nu ştiau o boabă engleză, dar le-am învăţat, iar în trei luni ştiau mai bine decât dacă ar fi învăţat la şcoală. Important e să aibă voinţă, să fie serioase", mai spune Luiza.

Un „model" nou se acomodează cu locul de muncă din primele zile. În a doua săptămână de lucru, nu mai are nicio problemă, are impresia că face asta de când se ştie. „Fata trebuie să conştientizeze că ăsta e doar un job, să nu fie stresată, să fie cât mai naturală şi să facă în faţa camerei doar ce crede ea că e în regulă", povesteşte Luiza. „Nu trebuie să fie plictisită. Clientul, când te vede fără chef, nu mai intră şi a doua oară. Adică, chiar dacă tu faci asta pentru bani, lui trebui să-i arăţi că nu e aşa", adaugă ea.

Luiza spune că, în ultima vreme, tot mai multe adolescente caută să facă un ban cinstit folosindu-şi propria sexualitate. Li se spune că trebuie să mai aştepte până la majorat. La studioul pe care îl conduce, cele mai multe angajate sunt din provincie, din sate de care nici n-a auzit vreodată. Tot ele sunt şi cele mai „silitoare". În plus, spre deosebire de bucureştence, adaugă Luiza, provincialele nu se aşteaptă la câştiguri mari peste noapte.

„Noi nici nu le promitem din prima salarii de 4.000 de euro, dar le spunem că depinde numai de ele să facă mai mulţi bani de la o săptămână la alta. O fată care arată bine, n-are experienţă, dar îşi dă interesul e imposibil să nu facă 350-400 de euro în două săptămâni (aşa se plăteşte)", detaliază managerul. În cele mai multe cazuri, o tânără lucrează cinci zile din şapte, câte opt ore pe zi. Stă online şapte ore, iar una, în pauză. Practic însă, programul e flexibil, mai ales în timpul sesiunii de examene, când studentele îşi pot modifica orarul.

Cerinţe: răbdare şi seriozitate

Vârsta minimă 18 ani, aspect fizic plăcut, carte de identitate, disponibilitate minimum 40 de ore pe săptămână, cunoştinţe minime de limba engleză - nu sunt obligatorii întotdeauna, dar pot reprezenta un avantaj -, cunoştinţe minime de utilizare a computerului, răbdare şi seriozitate, entuziasm şi dorinţa de a învăţa lucruri noi în fiecare zi. Acestea sunt, în general, cele mai importante cerinţe pe care trebuie să le îndeplinească o persoană care îşi propune să trăiască din videochat şi pe care potenţialele „modele" le găsesc pe toate site-urile de prezentare ale studiourilor. Acestea sunt şi punctele pe care le urmăresc, la interviul de angajare, managerii de studiouri. Fetelor le este interzis să mănânce în timpul programului de lucru şi, de asemenea, să aibă relaţii personale cu clienţii în afara serviciului.

Tinere, dezinhibate, dezinvolte, bune actriţe

Specialiştii spun că, dacă definim prostituţia ca modalitate de a câştiga bani din sex, atunci videochatul poate fi o formă de prostituţie, dar, spre deosebire de varianta clasică, această modalitate implică puţine riscuri. „Fetele sunt apărate, atât din punct de vedere fizic, cât şi ca individualitate, de ecranul calculatorului. În viaţa reală, dincolo de studioul de videochat, aceste femei pot trece ca persoane «normale», fără a exista riscul să fie etichetate sau blamate de societate", explică psihoterapeutul Cătălina Hetel. „De obicei, motivaţia e de natură financiară, însă există cazuri în care tinerele îşi iau un astfel de job din dorinţa de a fi admirate, de a seduce, de a se expune", adaugă Hetel.

Tinerele din studiourile de videochat sunt, în primul rând, lipsite de inhibiţii, cu înclinaţii exhibiţioniste, femei care doresc să fie admirate şi dorite şi, care, nu în ultimul rând, vor să câştige banii uşor, arată psihologii. „E clar că, pentru ele, sexualitatea nu e un tabu, ci o armă puternică", spune psihologul Aniela Minu. Daniela Botaş, psiholog şi membru al Asociaţiei pentru Medicina Sexualităţii din România, crede că videochatul poate fi o soluţie inteligentă şi profitabilă dacă e privit ca un job serios.

„De cele mai multe ori, angajatele din acest domeniu sunt fete simple, care-şi trăiesc viaţa în mod obişnuit, nedorind să atragă atenţia în vreun fel, dar care ştiu cât de important e timpul lor, pe care îl cuantifică în bani." Şi chiar dacă angajatele din videochat, mai spune Daniela Botaş, se aseamănă, din anumite puncte de vedere, cu actriţele de filme XXX - în faţa camerei web, şi ele joacă nişte roluri - „modele" nu sunt simple femei uşuratice. „În genereal, aceste fete sunt din categoria celor care îşi stabilesc standarde superioare de viaţă, au ţinte precise - o viaţă mai bună, o familie frumoasă -, iar ca să ajungă la acest stil de viaţă practică meseria asta", adaugă psihologul.

Abuzul din copilărie

De multe ori inconştient, acest mod de folosire a sexualităţii, precizează Cătălina Hetel, e „un fel de răzbunare a femeilor faţă de bărbaţi, care sunt folosiţi, manipulaţi, în scopul unui câştig financiar". „Cheia acestui gen de relaţie sau de expunere e lipsa sentimentelor. Femeia este cea care ajunge să conducă relaţia, ea se simte puternică, în timp ce bărbatul se supune şi plăteşte", spune Hetel.

Femeile de la videochat sunt persoane care, undeva în istoria lor, au avut parte de un abuz, cât de mic, fie el emoţional sau sexual. Acesta e un alt lucru pe care nu-l conştientizează. „Fetele pot proveni, fără ca aceasta să fie o regulă, din familii unde a existat un tată agresiv, care-şi folosea sexualitatea masculină în forme agresive, dominatoare", explică Hetel.

De aceeaşi părere e şi psihoterapeutul Alina Iliescu. „Banii sunt cea mai facilă scuză, dar adevăratele motive pentru care o persoană practică o astfel de meserie sunt în istoria ei personală; ceva din inconştientul ei o determină să facă asta. Alegând un astfel de job, ele încearcă să-şi rezolve nişte probleme emoţionale", conchide Iliescu. 

Poliţia se uită doar după minore

Activitatea de videochat e permisă în condiţiile prevă­zute de Legea 196/2003 (Art. 7) privind prevenirea şi controlul activităţilor cu caracter pornografic. Angajatorii sunt obligaţi să accepte numai persoane majore. Cei care realizează site-uri cu caracter pornografic sunt obligaţi să le paroleze, iar accesul e permis numai după ce se plăteşte o taxă pe minut de utilizare, declarată la organele fiscale.

Riscul de a fi pusă la zid

Videochatul nu e un loc de muncă de care să te bucuri până la pensie. Ca regulă generală, spun managerii din industrie, cele mai multe angajate optează pentru această variantă de a câştiga bani frumoşi în special pe timpul studiilor - cât durează facultatea sau, în destul de multe situaţii,  până spre 30 de ani, când apare ideea întemeierii unei familii. Partea cea mai grea e ca fetele să-şi vadă de viaţă în continuare fără ca această experienţă să le afecteze, spun psihologii.

Femeile care au lucrat în videochat pot întâmpina mari probleme în viaţa personală sau în cea profesională, în anii de după renunţarea la videochat. Asta dacă aleg să declare unde au lucrat. „Depinde în primul rând de ea şi mai apoi de anturaj, de persoanele din jur, care o pot înţelege, dar, la fel de bine, pot şi s-o blameze. Femeile au tăria de a trece peste probleme ulterioare, dar cele mai multe aleg să nu spună niciodată unde au lucrat", spune Daniela Botaş. Potrivit acesteia, în mentalul colectiv se pune semnul egal între prostituţie şi videochat, iar a ascunde un astfel de trecut e o variantă simplă de a evita judecata celorlalţi.

Sunt puţini partenerii care pot trece cu uşurinţă peste faptul că soţia lor a fost angajată la videochat, drept urmare, spune Alina Iliescu, nu e foarte indicat ca femeia să dea dovadă de maximum de sinceritate. „Dacă trecutul ei e o povară, poate merge la psiholog sau la preotul duhovnic. E riscant să crezi că soţul va accepta fără probleme şi nu-ţi va reproşa niciodată. Videochatul e o ştampilă de care nu scapi toată viaţa, indiferent ce faci", conchide psihoterapeutul.

"Depinde în primul rând de ea şi mai apoi de anturaj, de persoanele din jur. Acestea o pot înţelege, dar, la fel de bine, pot şi s-o blameze.''
Daniela Botaş psiholog

"Videochatul reprezintă o ştampilă de care nu scapi toată viaţa, indiferent ce faci, pentru că oamenii au tendinţa naturală de a condamna.''
Alina Iliescu psihoterapeut

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite