Viaţa văzută din puşcărie

Furia, tristeţea, dorul - toate sentimente ale oamenilor ajunşi după gratii - se regăsesc în imaginile surprinse de deţinutele de la Târgşor. Câteva deţinute au primit aparate de fotografiat. Rezultatul: cea mai sinceră radiografie a lumii din spatele gratiilor.

Fotograful Cosmin Bumbuţ a aşezat pe podeaua din holul Teatrului Nottara aproape 90 de imagini realizate de şase deţinute de la Penitenciarul de Femei Târgşor.

Le-a împrăştiat într-o grămadă organizată şi le-a invitat pe autoare să le lipească cu scotch pe panourile pe care pot fi admirate până joi. Le-a spus celor care i-au fost eleve aproape două luni, în iulie şi august 2009, să le aşeze cum vor, apoi să descrie într-un cuvânt sau într-o frază ce reprezintă fiecare.

Într-una dintre fotografii apar două fete suspendate în aer, surprinse în timp ce făceau o săritură, aproape de geamul celulei. „Încă putem să ne jucăm", a scris pe ea autoarea, Cosmina. Ca o joacă a fost şi cursul de fotografie pentru deţinutele din penitenciarul de femei, pentru că le-a scos din rutina lor zilnică şi le-a dat libertatea să-şi aleagă personaje şi situaţii, să le inventeze, să şi le imagineze.

Cele care au dovedit că se pricep, au primit aparate de fotografiat şi şi-au urmărit colegele în celule, la masă, la duşuri, la telefonul public, în curtea în care se plimbă şi-şi întind rufele.

Dualitate, sinceritate

Imaginea preferată a Marianei este una în care a surprins o deţinută venită la uşa celulei, iar în spatele ei o alta, îmbrăcată la fel, dar după alte gratii, ale celulei învecinate. A numit-o „Dualitate", o ipostază des întâlnită după gratii. „La noi se minte foarte mult. Oamenii ascund suferinţe foarte mari, probabil de aceea mint, să le ascundă", spune Mariana. Tot ea i-a surprins şi pe „Carmen şi Marcel în parc", două femei aşezate una lângă alta, ţinându-se de mâini, pe o bancă din curtea în care deţinutele ies la primbare.

„Columbiţa un pic furioasă" e titlul unui portret, o femeie a cărei privire „spune totul". Cel puţin aşa crede Simona, o deţinută de la Târgşor care nu a participat la cursul de fotografie, dar a venit să-şi ajute colegele să-şi aşeze lucrările la expoziţie. „Furie, tristeţe, totul amestecat se regăseşte în privirea asta", spune ea.

Bumbuţ a fost surprins de ambiţia elevelor lui care au făcut mii de fotografii până la finalul celor opt şedinţe ale cursului. Şi spune că sunt „mult mai bune decât imaginile multor fotografi închipuiţi": au ceva ce nimeni venit din afară nu va putea obţine. „Ele sunt prietene cu toate personajele lor. Eu n-o să pot să fac asta decât dacă sunt închis", explică Bumbuţ. „Fotografiile lor sunt mult mai intime, sunt mai sincere. Cele mai sincere."

Caută să supravieţuiască

Cel mai mare pericol pentru deţinuţii dintr-un penitenciar sunt ei înşişi, explică directorul adjunct pe educaţie şi asistenţă psihosocială de la penitenciarul Rahova din Bucureşti, Luminiţa-Mihaela Medeleţ. În penitenciarele din România există peste 26.000 de persoane. Fiecare are propriul ritm de adaptare la noile condiţii, la lipsa de libertate.

Unii au reuşit în trei luni, alţii în şase, alţii niciodată. Perioadele „critice" pot apărea însă oricând şi nu depind numai de ceea ce se întâmplă în închisoare, ci şi de atitudinea celor dragi de afară, „reţeaua de suport social", cum o numeşte directorul adjunct de la Rahova.

Dificultăţi şi lipsuri

Înăuntru, cele mai multe nemulţumiri ale deţinuţilor sunt legate de disproporţia dintre faptă şi condamnare, potrivit Cameliei Johanna Popescu, ofiţer de presă la Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Un studiu realizat în 2006 în rândul deţinuţilor arată însă că principalele plângeri ţin de nevoile de bază - calitatea hranei, confortul în celulă, asistenţa medicală şi condiţiile de igienă. Aceleaşi nevoi se găsesc în fruntea listei de priorităţi ale deţinuţilor, ceea ce demonstrează că există încă dificultăţi majore la aceste capitole. Angajaţii din sistemul penitenciar sunt concentraţi pe rezolvarea lor şi acordă prea puţină atenţie pregătirii pentru viaţa după eliberare.

Aproape 60% din deţinuţii chestionaţi în urmă cu trei ani participau la programe în afara celulei o dată pe săptămână sau mai rar. Cei mai activi erau tinerii între 16 şi 18 ani, în timp ce persoanele trecute de 55 de ani participau foarte rar sau deloc. Cele mai populare programe s-au dovedit cele sportive şi recreative (55,4%), iar cele mai ocolite (1,2%), cele vocaţionale în interiorul închisorii sau în comunitate, de tipul cursului la care au participat femeile de la Târgşor.

26.819 persoane sunt închise în penitenciarele din România, potrivit dministraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

1.246 de femei se află în detenţie în prezent, aproximativ jumătate dintre ele fiind la Penitenciarul de Femei Târgşor.

45 de unităţi penitenciare funcţionează în ţară, dintre care două pentru minori şi tineri şi unul pentru femei.

Arta îi transformă chiar şi pe oamenii din închisori

Expoziţia cu fotografiile fetelor de la Târgşor a deschis un festival de teatru dedicat deţinuţilor, găzduit, pentru al treilea an consecutiv, de Teatrul Nottara.

Intenţia organizatorilor, Administraţia Penitenciarelor şi Asociaţia ART Fusion, a fost să demonstreze că „arta transformă oamenii" şi că, dacă le dai deţinuţilor şansa să facă ceva ce n-au putut face până acum, vor vedea lumea altfel şi vor fi priviţi diferit, dincolo de prejudecăţi.

„Ne-am dorit să dăm deţinuţilor posibilitatea să se vadă altfel, să facă alte activităţi decât cele din închisoare", explică coordonatorul de programe al asociaţiei, Iris Francisca Diţulescu. A fost surprinzătoare performanţa lor pe scenă, spune ea, dar şi reacţia publicului care a umplut sala în cele două zile de spectacole cu intrarea liberă, miercuri şi joi, săptămâna trecută. „Sperăm că mesajul a ajuns la public şi că în momentul în care deţinutul iese din închisoare va fi privit altfel, va avea o şansă", a adăugat Diţulescu.

Şanse mici de reintegrare

Personalul din închisori este foarte reticent în ceea ce priveşte şansele deţinuţilor de a se reintegra în societate după eliberare, 84% din angajaţi împărtăşind această opinie, arată un studiu realizat în 2006. În opinia acestora, vina pentru acest eşec aparţine societăţii, nu sistemului penitenciar din România.

Mariana Clipa
45 de ani, închisă pentru omor

„Aici înveţi răbdarea"

Mariana este de cinci ani la Penitenciarul Târgşor şi nu ştie când va ieşi. În primii trei i-a fost foarte greu să se adapteze într-un loc în care majoritatea femeilor sunt analfabete. Ea a făcut liceul de muzică şi arte plastice. „Închisoarea te egalizează cu cei de lângă tine. Trebuie să-ţi găseşti echilibrul interior, altfel deraiezi", povesteşte ea. Acum citeşte, ascultă radio la căşti, coase goblenuri, pictează când are chef şi vrea să termine o carte de poezii.

Dar în primii trei ani n-a putut. Se închisese în ea şi n-o interesa nimic. „Era sentimentul copleşitor al vinei. Sunt vinovată. Poate nu atât de mult pe cât s-a spus." Şi majoritatea celor închise sunt vinovate, spune Mariana, deşi multe nu vor să recunoască. „Neacceptarea te înstrăinează, te înnebuneşte". Acum a reuşit să înveţe să aibă răbdare, să se obişnuiască cu duşmănia, cu poveştile imaginare despre „copii, case şi maşini", cu iubirile dintre femei şi „femeile-bărbat", chiar şi cu cel mai cumplit sentiment - dorul de „soţ, de copil, de nepoţi, de pisică şi de pietrele de pe drum".

Cosmo
28 de ani, aflată în arest preventiv

„Am căutat frumosul"

Cosmina a fost cea mai bună de la cursul de fotografie. Şi ştie asta, pentru că profesorul Bumbuţ i-a spus-o şi a şi premiat-o. Şi celelalte fete ştiu, pentru că o strigau mereu să le ajute să aranjeze imaginile pe panou. Dar pe cât de încântată a fost să ajute, pe atât de reticentă a fost să vorbească. Este în arest preventiv şi legea îi interzice să facă comentarii despre acuzaţiile ce i se aduc. Din acelaşi motiv a refuzat şi să-i apară imaginea în ziar.

A vorbit însă despre fotografiile ei: „Am căutat să surprind în pozele mele ce mi s-a părut frumos. Şi am reuşit." Îi place frumosul în orice, şi-n bucurie şi-n tristeţe. Şi i-a plăcut şi faptul că i-a fost apreciată munca şi s-a ambiţionat cel mai tare dintre toate participantele la curs. „Cosmo a fost cea care a învăţat cel mai mult. Era dezgheţată. Avea un simţ artistic", spune profesorul. „În ultimele întâlniri a fost cea mai bună. Celelalte s-au mai plictisit." Cosmina a câştigat de două ori premiul pus săptămânal la bătaie la curs; cosmetice şi două milioane de lei vechi.

Ştefania
24 de ani, acuzată de trafic de droguri

„Priveam totul din afară"

Ştefania se mişca în continuu între panouri, râdea şi glumea cu colegele ei. A fost cea mai vorbăreaţă dintre deţinutele care şi-au adus fotografiile în holul teatrului bucureştean. Nu şi când a venit vorba despre viaţa ei de dinainte. A fost arestată sub acuzaţia de organizare şi iniţiere a unui grup de transport de droguri, pentru fapte care s-au petrecut undeva în Europa, nu în România, spune ea. Stă de doi ani şi nouă luni la închisoare şi nu se ştie când va ieşi pentru că încă se judecă.

I-a surâs ideea unui curs de fotografie pentru că-i place frumosul şi pentru că i s-a părut amuzant. Spune că a fost unul dintre cele mai distractive momente petrecute după gratii, pentru că a avut libertate. Să-şi aleagă ce vrea să fotografieze şi cum să fotografieze. „Sunt o fire visătoare şi prin acest proiect am simţit că nu mai făceam parte din penitenciar, că priveam totul din afară", povesteşte ea. Imaginea ei favorită este una surprinsă la duş, în care apare doar un braţ, plesnit de apă la încheietura mâinii, deasupra unui covor pus
la spălat.

Simona
26 de ani, aflată în arest preventiv

„E cel mai îngrozitor loc"

Pentru Simona, închisoarea este cel mai îngrozitor loc posibil. Este de un an şi trei luni la Târgşor, dar procesul ei este de-abia la început. E în arest preventiv şi are şi ea interdicţie să apară în presă. Dar nu şi să vorbească despre fotografii. „Când ţi se întâmplă aşa ceva, e minunat. N-ai ocazia des aici", spune ea despre cursul lui Bumbuţ. Lucrul cu imaginile a ajutat-o să mai uite. S-a concentrat pe tatuaje, s-a dus la duşuri şi în „curtea de aer", cum numesc ele curtea în care se plimbă.

„Acolo, în spate, sunt sârme de rufe şi mi s-a părut foarte interesant", povesteşte ea. Joacă şi în piesele de teatru puse în scenă de femeile de la Târgşor, se ocupă de sala de clasă unde se ţin cursuri în penitenciar, coase goblenuri şi face păpuşi şi felicitări pentru Sărbători.

Ea apare în imaginea de pe afişul expoziţiei, suprinsă de o colegă de curs, Klein T., care nu a venit la eveniment din cauză că a avut termen în proces. Nici Y. Z. n-a venit, pentru că a fost eliberată imediat după terminarea cursului şi s-a întors în ţara de origine, Serbia.