Viaţa plină de griji a copiilor de stranieri

Sute de mii de adulţi români îşi lasă copiii şi părinţii acasă şi pleacă peste hotare, ca să aibă grijă de copiii şi de bătrânii altora. Propriile lor rude suferă de singurătate. În urma celor plecaţi la muncă rămân copii care caută asistenţă socială. Cei mici sunt pândiţi de multe pericole: abandon şcolar, delincvenţe şi adicţii.

Criza economică ar fi trebuit să-i aducă pe stranieri acasă, spun sociologii. Românii plecaţi la muncă în Spania, Italia sau în alte state au preferat însă varianta rămânerii peste hotare şi solicitarea de sprijin de acasă. „Părinţii au schimbat oraşul, au schimbat ţara, au căutat alt loc de muncă, dar nu s-au întors acasă", spune Cătălin Luca, psiholog şi director executiv al Asociaţiei Alternative Sociale. În ţară însă au rămas copii care au nevoie de comunicarea cu părinţii şi care, de cele mai multe ori, ajung ei înşişi să-i îngrijească pe bunicii în grija cărora au fost lăsaţi.

„Mi-e dor să mă alinte şi să mă mângâie mama"

Georgiana Gângă (18 ani) este doar unul din cei 15.966 de elevi din judeţul Iaşi care au părinţii plecaţi la muncă în străinătate. Copila se află în grija bunicilor şi mărturiseşte că lipsa părinţilor a maturizat-o. Statisticile arată că numărul elevilor care au familia peste hotare este în creştere.

Georgiana este elevă în clasa a XI-a la Liceul „Dimitrie Cantemir" din Iaşi şi a crescut departe de părinţi. Mama sa este plecată în Italia de şapte ani, iar tatăl, de trei ani. Eleva este lăsată în grija bunicilor, iar în perioada vacanţelor îşi vizitează părinţii în străinătate. Georgiana mărturiseşte că s-a obişnuit să vorbească cu părinţii mai mult la telefon şi crede că absenţa celor care i-au dat viaţă a maturizat-o. Drept dovadă, fata a învăţat de câţiva ani să gătească, iar de doi ani munceşte în perioada verii în străinătate, alături de mama sa.

„La început a fost greu, pentru că nu eram obişnuită să stau departe de mama. Chiar şi acum, după atâţia ani, mai simt nevoia să fiu alintată sau mângâiată, dar când mi-e dor de ei pun mâna pe telefon şi-i sun. Vorbim des şi pe calculator, iar vara mă duc în Italia. Mama este bucătăreasă şi am deprins şi eu de la ea arta culinară. În ultimii ani chiar am muncit cu mama, îmi câştigam existenţa şi mă simţeam utilă.

Eram ospătar, serveam clienţii. Intenţionez să lucrez şi în această vară", povesteşte Georgiana.  Tânăra a stat chiar o perioadă în Italia, dar nu a reuşit să se acomodeze cu şcoala. „Nu-mi plăcea deloc acolo. Era cu totul altfel decât eram eu obişnuită şi m-am întors la Iaşi. Am decis să-mi termin studiile aici.

Este posibil să urmez totuşi facultatea în Italia", mai spune Georgiana. Cazul fetei este însă unul fericit. De multe ori, părinţii plecaţi în afara ţării întrerup comunicarea cu copiii, dar şi cu bătrânii, în timp ce aceştia caută sprijin moral şi material la vecini, în găşti cu intenţii nu tocmai bune sau, în cel mai bun caz, la asociaţii specializate. 

Cu ce se confruntă cei mici

Principalele probleme prin care trec copiii rămaşi acasă, în urma stranierilor, sunt legate de zona psihologică şi emoţională. „Mulţi dintre ei suferă din cauza lipsei de comunicare cu părinţii, mulţi dintre ei simt o tristeţe acută, o stare de singurătate, iar o problemă majoră este faptul că nu simt căldura părinţilor", spune Cătălin Luca. Apoi, apar problemele de natură economică şi şcolară.

Fiind nesupravegheaţi, minorii au tendinţa de a nu mai merge la şcoală, le scade randamentul, iar de aici apare absenteismul. „O altă problemă este de vulnerabilitatea la delincvenţă. Sunt copii care intră cu uşurinţă în grupuri cu efecte negative asupra lor şi care ajung în conflict cu legea. Deseori, la baza lucrurilor rele pe care le fac stă şi dorinţa de a le atrage atenţia părinţilor." Psihologii de la nivel local se confruntă cel mai des cu situaţia sensibilă a copiilor care se simt părăsiţi. De exemplu, în 2010, psihologul Mihaela Ghircoiaş, de la Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria", a tratat nu mai puţin de 500 de astfel de copii.

La un pas de dramă

Dincolo de aceste aspecte, sunt copii care trec prin adevărate drame. Cătălin Luca, de la Asociaţia Alternative Sociale, organizaţie care a derulat un program complex de asistenţă pentru copiii şi bătrânii căpşunarilor din judeţul Iaşi, îşi aminteşte de cazul unor copii puşi să muncească cu ziua de părintele rămas în ţară.   „Cei mici sunt implicaţi în campaniile agricole şi nu lucrează doar pentru familiile lor, ci muncesc cu ziua pentru sume de nimic, de 5 lei pe zi. Sunt cazuri de exploatare prin muncă a copiilor", spune psihologul. La fel, sunt din ce în ce mai multe cazurile în care unul dintre părinţi îşi reface viaţa peste hotare şi îşi abandonează copiii din ţară.

„Sindromul Italia", din ce în ce mai acut

2.089 de elevi din judeţul Iaşi au ambii părinţi plecaţi în străinătate, iar alţi 13.877 au unul dintre părinţi peste hotare. Numărul este vizibil mai mare decât anul trecut, când 12.246 de copii aveau părinţii în afară. Sunt copii lăsaţi în grija rudelor, a prietenilor de familie sau chiar a vecinilor. La nivel naţional, există peste 350.000 de copii cu părinţi plecaţi în Italia, în Spania sau în alte state, potrivit unui studiu realizat de UNICEF. Datele Institutului Naţional de Statistică arată că în 2008, aproximativ 9.000 de români aveau domiciliul stabilit în altă ţară.

Neoficial însă, sute de mii de români se află în prezent în alte ţări, cu contract de muncă sau muncind la negru. În 2009 se vorbea chiar de peste 3 milioane de români care ar fi părăsit ţara de dragul  unor venituri mai bune peste hotare, iar sociologii susţin că fenomenul nu se va diminua în următoarea perioadă.

"La început a fost greu, pentru că nu eram obişnuită să stau departe de mama. Chiar şi acum, după atâţia ani, mai simt nevoia să fiu alintată sau mângâiată.''
Georgiana 18 ani

350 de mii era numărul copiilor care se descurcau singuri, lăsaţi de părinţi în ţară, în 2008.

Profilul românului gata să plece

Până în prezent, stranierii care îşi lăsau copiii în ţară erau persoane de 40-50 de ani, atât femei, cât şi bărbaţi, care aveau copii preadolescenţi sau adolescenţi, susţin psihologii. Lucrurile însă sunt în schimbare, iar numărul părinţilor dispuşi să plece peste hotare, în căutarea unui loc de muncă mai bun, este în creştere. „Sunt cercetări sociologice clare care arată că din ce în ce mai mulţi tineri cu vârste de aproximativ 30 de ani doresc să plece într-o altă ţară", spune Cătălin Luca.

Dacă până acum câţiva ani plecau din ţară doar tineri care găseau ceva stabil în Canada sau în state similare şi, de cele mai multe ori, îşi luau cu ei şi copiii, acum lucrurile s-au schimbat. „Nu vorbim de o scădere a numărului celor care pleacă, ci de o modificare a profilului şi de o creştere a intenţiilor", adaugă Luca. În acelaşi timp, din punct de vedere al profilului familiei, copiii cu părinţi emigranţi provin în proporţie mare din cămine destrămate, cu un nivel educaţional mai scăzut şi cu ocupaţii de un prestigiu mic, se arată într-un raport al Fundaţiei Soros, realizat în 2008.

„Toate vârstele sunt critice"

Dacă profilul stranierilor se schimbă de la un an la altul, şi vârsta la care copiii sunt aproape abandonaţi suferă modificări. Psihologii spun însă că riscurile sunt la fel de mari atât în cazul copiilor preşcolari, cât şi pentru adolescenţi. „Toate vârstele sunt critice. În perioada de 1-3 ani, vorbim de ataşamentul copilului faţă de părinte, apoi, de integrarea lui în şcoală, unde atenţia şi grija părinţilor sunt cruciale. În perioada de preadolescenţă-adolescenţă, apar nişte vulnerabilităţi majore, iar prezenţa părinţilor este necesară", mai spune Luca. Potrivit lui, în această perioadă, 80% din influenţa asupra copilului o manifestă anturajul, iar restul - părinţii şi şcoala.

Alocaţii europene

Foarte puţini copii ai stranierilor primesc în prezent alocaţii europene, indemnizaţii ce li se cuvin celor care muncesc legal în altă ţară. Această prestaţie socială a fost introdusă printr-un regulament al Comisiei Europene, iar, pentru ca să beneficieze de o astfel de alocaţie, părintele trebuie să completeze un formular, numit E411. Potrivit datelor Ministerului Muncii, în 2009, 11.205 persoane au solicitat formulare europene pentru alocaţii, iar numărul acestora a crescut anul trecut, ajungând la 19.007.

În acelaşi timp, numărul de alocaţii de stat suspendate în România, deoarece persoanele au fost puse în plată în alte state membre, a fost anul trecut de 9.500, iar în primul trimestru al acestui an, de 2.950. Condiţia esenţială pentru a beneficia de această prestaţie socială este ca părintele să aibă un contract de muncă legal.

Părinţi părăsiţi de fii

Cot la cot cu cei mici, şi părinţii celor plecaţi în străinătate trec prin depresii şi se simt singuri. Ei duc pe umeri grija zilei de mâine, dar şi grija copiilor plecaţi prea departe. Chiar dacă numărul bătrânilor aflaţi în această situaţie este foarte mare, nu sunt foarte multe organizaţii deschise să îi ajute. Majoritatea operează la nivel local, dar nu pot acoperi nevoile celor mulţi.

Asociaţia Alternative Sociale a derulat un program în acest sens, finanţat de Fundaţia UniCredit. Un bilanţ al bătrânilor consiliaţi doar în Iaşi arată aşa: 583 au primit asistenţă socială, 215 au beneficiat de asistenţă psihologică, 476 au primt susţinere financiară, 35 au fost consiliaţi juridic, 226 au fost implicaţi în evenimente de socializare, iar 105 au fost asistaţi de voluntari. Mulţi bătrâni se simt singuri şi simt nevoia unor persoane care să-i ajute.

Victime în spatele unor adulţi neglijenţi

Nu există o perioadă în care părintele să stea plecat şi despre care să se spună că nu afectează viaţa celui mic rămas acasă, iar de cele mai multe ori în spatele deciziei de a părăsi ţara şi familia se ascund mulţi factori. Potrivit unui raport al Fundaţiei Soros, plecarea unuia dintre păriţi are un impact major la nivel familial. „Acest lucru duce la o deteriorare şi la o răcire a relaţiei dintre adulţi, iar asta poate duce la divorţ", se precizează în analiză.

În acelaşi timp, de multe ori, unul dintre parteneri alege să plece tocmai din cauza neînţelegerilor din familie. Copilul nu este informat însă despre aceste aspecte şi ajunge, în acest context, principala victimă. Psihologii susţin că toată situaţia în care ajunge un copil este determinată în primul rând de neglijenţa părinţilor şi că cei mari au, de fapt, nevoie de consiliere psihologică pentru a şti cum să-i pregătească pe cei mici. 

„Este foarte important ca părinţii să ştie cum să stea de vorbă cu copiii, să le spună că vor sta separaţi o perioadă", spune psihologul Cătălin Luca. În acelaşi timp, un lucru de care este necesar să ţină cont părinţii este că trebuie să lase aceşti copii în grija cuiva responsabil. „Să nu-i lase singuri acasă, sau la o vecină din capătul satului, care trece o dată la două săptămâni pe acolo, ca să-i aducă o farfurie cu ciorbă." La fel de important este ca părinţii să ţină legătura cu aceşti copii. Să vorbească cu ei la telefon, pe internet, să-i ia în vacanţe acolo unde muncesc, să vină să petreacă timp alături de ei, mai spun specialiştii.