Viaţa pe două roţi

Bicicliştii se înmulţesc în România în fiecare an. Odată cu ei, şi problemele pe care le au în trafic, pe trotuar şi pe şosele, dar şi soluţiile pe care le găsesc şi pe care le propun autorităţilor. Pasionaţi de mersul pe două roţi şi de datul la pedale sau doar amatori de plimbări de weekend, bicicliştii ţării se întâlnesc periodic în marşuri şi cer să fie respectaţi.

Oana Deliu (28 de ani) a venit la primul marş pe două roţi din 2010 pe o bicicletă vişinie, alături de sora mai mică, Andreea Toader (22 de ani), „călare" pe două roţi mai mici şi un cadru roşu cu alb. De anul trecut, din aprilie, sunt aproape nelipsite de la adunările din Capitală, pentru că le documentează, în cuvinte şi imagini, pentru primul blog dedicat doamnelor şi domnişoarelor bicicliste (velobello.wordpress.com).

Vezi aici harta velo a României

Oana a mers aproape zilnic cu bicicleta la serviciu în ultimii trei ani, din cartierul Militari până în zona Cişmigiu, aproximativ cinci kilometri. Pedalează pe pista amenajată pe trotuare, iar unde n-are încotro, merge pe şosea. La început, şoferii n-o observau în trafic şi nu-i acordau prioritate. „În ultimii doi ani, de când numărul bicicliştilor a crescut vizibil, şi şoferii au devenit conştienţi de prezenţa noastră pe stradă", a observat Oana. N-a avut niciodată un accident, „nici măcar o portieră deschisă-n faţă", adaugă Andreea, şi ea biciclistă convinsă.

Mai ieftin şi mai rapid decât cu maşina

„N-aş vrea să creadă lumea că e imposibil, că e un act de bravură, că ne aventurăm pe stradă, că suntem curajoase", spune Oana. Pentru cele două surori, bicicleta este un mijloc de transport mai inteligent decât maşina, pentru că este mai ieftin şi mai sănătos, şi poate chiar mai puţin periculos. „Dacă nu mă simt în siguranţă într-o situaţie, mă dau jos de pe bicicletă şi merg pe lângă ea", explică Oana.

Surorile vor să convingă cât mai multe femei să iasă pe biciclete, fie ocazional, în weekend, fie ca ele, zilnic, către serviciu şi înapoi acasă. Visează la un Bucureşti la fel de colorat de biciclete precum Amsterdamul sau Copenhaga. Şi nu le descurajează pistele prea puţine şi ineficiente din Capitală. „La noi, lucrurile trebuie făcute invers. Întâi trebuie să demonstrăm că suntem foarte mulţi pentru ca autorităţile să ia o decizie să facă infrastructură", spune Oana.

Puterea mulţimii

Unul dintre scopurile marşului realizat cu sprijinul centrului de închirieri de biciclete Cicloteque a fost să demonstreze cât de mulţi sunt în Bucureşti şi cât de ridicol este să înghesui peste 300 de biciclişti pe banda specială desenată pe trotuarele de pe traseul Piaţa Presei - Arcul de Triumf - Piaţa Victoriei - Piaţa Charles de Gaulle - Parcul Herăstrău.

Mihai Bădică (32 de ani) îl plimbă pe bicicletă şi pe băiatul lui de un an şi zece luni, Vlăduţ, pe un scaun special pentru copii. Pedalează împreună cu Raluca, mama lui Vlăduţ, mai mult după-amiezele şi în weekend, pentru a se distra şi a se relaxa, dar şi pentru că e cam singurul pretext să facă mişcare. Dar se lovesc constant de aceleaşi probleme: lipsa pistelor pentru biciclete, care-i obligă să meargă pe şosea, unde au de-a face, uneori, cu „cei mai necivilizaţi" şoferi din Bucureşti.

Vlad Dulea (32 de ani) s-a întâlnit chiar săptămâna trecută cu astfel de personaje în trafic. Un şofer l-a claxonat nemulţumit că trebuia să-l depăşească, altul, de la bordul unui microbuz, l-a împins în bordură într-o curbă, iar al treilea, „le-a depăşit pe toate", scrie el pe blog. „O tipă într-o maşină cu numere de Germania m-a depăşit prin stânga şi a făcut imediat dreapta în faţa mea. M-am sprijinit efectiv cu mâna de geamurile ei." Iar în cearta care a urmat, i s-a spus: „Erai pe bicicletă, deci puteai să încetineşti."

Pericolele de pe şosea

Obişnuit cu bicicleta de când era copil şi bântuia Bucureştiul pe un Pegas Comoda, Vlad şi-a reluat obiceiul de a pedala prin Capitală în urmă cu şase-şapte ani, când a trecut pe lângă un magazin de biciclete şi a decis să-şi cheltuiască acolo primul salariu de la un nou loc de muncă. Acum merge la serviciu cu bicicleta, 12 kilometri, din Balta Albă până în Banu Manta, din primăvară până toamna.

Acum şase ani se simţea pe stradă ca „o tipă care trece printr-un şantier plin de bărbaţi", pentru că toate maşinile îl claxonau. Acum, claxoanele sunt ocazionale şi i s-a întâmplat chiar să i se dea prioritate. Totuşi, spune Vlad, deşi nu mai sunt „exotici", bicicliştii n-au intrat încă în conştiinţa colectivă a şoferilor şi n-au încă parte de acel respect în trafic la care spun că au dreptul.

"Ne «dăm» cu bicicletele în weekend, după-amiezile, nu suntem biciclişti de cursă lungă. Mi-a plăcut foarte mult şi mă relaxează."
Mihai Bădică
biciclist

"În mai-iunie vrem să facem o plimbare a «velobellelor», adresată femeilor, iar tema va fi în fuste pe bicicletă. "
Oana şi Andreea
bicicliste

În şa şi la pedale de 20 de ani

Bicicliştii sunt prea mulţi pentru infrastructura actuală

Radu Mititean, director executiv al Clubului de Cicloturism Napoca, unul dintre cele mai vechi din ţară (înfiinţat în 1992), spune că redescoperirea bicicletei este mai vizibilă la Bucureşti, dar n-a început în Capitală. „În ţară se întâmpla deja de mai mulţi ani. La Cluj se fac marşuri ale bicicliştilor din 1998, în Timişoara, prima acţiune a fost în 1995", îşi aminteşte Mititean.

Totuşi, prin 2002-2003, când bucureşteanul George Culda a redescoperit bicicleta, mijloc de transport pe care nu-l mai folosise de prin '86, din ultimul an de liceu, şi căuta o asociaţie de profil pentru care să facă voluntariat, n-a găsit ceva care să i se potrivească. A decis să creeze el o organizaţie şi să se folosească de experienţa în marketing şi publicitate pentru a promova folosirea bicicletei.

După luni de căutări, a găsit şi un nume care „să stârnească reacţii", Bate Şaua să Priceapă Iapa, iar el a devenit GeoBateŞaua. „Aşa mi-am dat singur curaj să plec la drum cu o asociaţie care să atragă atenţia. Nu poţi să schimbi mentalitatea unei naţii fără să fii incisiv", explică Geo.

Schimbare de mentalităţi

În anii '90, mentalitatea românului referitoare la bicicletă era la nivel de „lumea a treia", şi pentru şoferi şi pentru pietoni, dar mai ales în rândul autorităţilor, spune Radu Mititean. Geo îşi aminteşte că în 2002, când el se ducea cu bicicleta la serviciu, unde avea un rastel pentru a o parca, trecea săptămâna şi nu vedea niciun alt biciclist în Bucureşti. Iar când vorbea despre beneficiile bicicletei, câtă economie face, cât de repede ajunge şi cât de sănătos se simte, avea parte de două reacţii: „dispreţ de la «mall-işti», care evaluează viaţa din punctul de vedere al cailor putere, şi neîncredere de la cei care se grăbesc să-mi spună că Bucureştiul nu e Amsterdam, de parcă olandezii s-au născut pe bicicletă".

Dar asta nu-l împedică să militeze în continuare pentru folosirea bicicletei şi pentru drepturile bicicliştilor. „Vreau să fac bicicleta o modă. Cu românii n-ai încotro, trebuie s-o faci", spune Geo. „Obiectivul meu general este ca toată ţara asta să se urce pe bicicletă, din când în când".

"Obiectivul meu general este ca toată ţara asta să se urce pe bicicletă, din când în când."
GeoBateŞaua
preşedintele Asociaţiei
„Bate Şaua să Priceapă Iapa"

Lipsuri, promisiuni şi speranţe

În 2007, Geo Culda şi Radu Mititean au înfiinţat Federaţia Bicicliştilor din România, pentru că obiectivele lor erau prea mari pentru o singură organizaţie. Vor să modifice legislaţia privind circulaţia pe drumuri publice - de la definiţia bicicletei, până la pedepsele pentru cei care merg pe două roţi în stare de ebritate. Vor să facă o reţea naţională de trasee de cicloturism, pentru a se putea bucura de plimbări cu bicicleta la munte şi cei care nu vor să care după ei hărţi şi busole. Dar legislaţia actuală nu permite înfiinţarea unei astfel de reţele, iar documentaţia pentru schimbarea legii, făcută de Radu Mititean, stă de 10 ani „în sertarele" Ministerului Turismului, şi la fiecare schimbare de conducere primeşte noi promisiuni.

Şi, nu în ultimul rând, vor ca bicicliştii de oraş să nu se mai simtă nelalocul lor şi pe stradă şi pe trotuar, aşa cum se întâmplă în prezent. Timişorenii au făcut deja câţiva paşi în această direcţie. În 2008, când oraşul începea să se sufoce de maşini, Loredana Orhei, biciclistă de la patru ani, a început să coordoneze o campanie care încurajează mersul pe bicicletă ca alternativă ecologică şi economică la transportul urban.
Aşa s-a născut „Verde pentru Biciclete", s-au numărat peste 4.800 de biciclişti în Timişoara, şoferii au început să le acorde atenţie, la fel şi autorităţile locale.

„Dar suntem încă departe de o dotare adecvată a străzilor din Timişoara favorabilă bicicliştilor", spune Loredana. Ea îi încurajează pe cât mai mulţi biciclişti să iasă pe străzi, pentru că „doar aşa vom fi luaţi în serios şi de participanţii la trafic şi de cei responsabili de crearea de infrastructură".

Planuri pentru noi trasee urbane

Primăria Capitalei are în plan noi piste pe marile artere

În ultimii doi, trei ani, Radu Mititean a colindat Clujul cu „oamenii primăriei" şi au început să apară piste de biciclete pe trotuare şi benzi comune pentru biciclişti şi mijloacele de transport în comun.

Chiar dacă nu e mulţumit că se lucrează fără a se ţine cont în ce zone e cea mai mare nevoie de piste, ce dimensiuni ar trebui să aibă, cum ar trebui să fie marcate şi unde, Mititean spune că lucrurile au început să se mişte. „Foarte lent şi cu mulţi paşi înapoi", dar se mişcă în direcţia bună. Iar anul acesta, există în plan încă 10 kilometri de piste în Cluj, iar Mititean încearcă să convingă autorităţile să nu le facă tot pe trotuare.

Şi Primăria Capitalei a anunţat, în ianuarie, că Administraţia Străzilor are în plan să construiască noi piste pentru biciclişti pe 12 trasee, printre care Iancu de Hunedoara, Ştefan cel Mare, Calea Dorobanţi şi Drumul Taberei, să pună semafoare noi şi să le modernizeze pe cele vechi. Proiectul este încă în curs de avizare, iar reprezentanţii Administraţiei Străzilor speră să obţină toate aprobările necesare până la sfârşitul lunii.