Veşnicii adolescenţi

Veşnicii adolescenţi

Unii tineri urmează facultate după facultate pentru a amâna pe cât posibil momentul în care ar trebui să se descurce pe cont propriu. Constrânşi de veniturile mici şi cocoloşiţi de părinţi, tinerii părăsesc tot mai târziu căminul părintesc. Plătesc însă un preţ: lipsa intimităţii.

„După ce îmi dau licenţa la anu’, cred că mă înscriu la Ştiinţe Politice. Dacă prind un loc în cămin, scap de chirie şi nu mai trebuie să mă angajez. Ce, n-am destul timp apoi să găsesc unii ­care să-şi bată joc de mine pe bani puţini?! Plus că aşa, ai mei îmi vor trimite în continuare bani. Circul şi gratis că prost nu sunt şi oi lua pe locurile de la stat ca să scutesc şi abonamentul pentru transport“, îi explică Adrian T. (23 de ani) planurile de viitor unui amic, căutând cu privirea aprobarea acestuia.

Spre deosebire de cei care fug de responsabilităţi şi profită cât mai mult de statutul de studenţi, mulţi dintre tinerii români sunt nevoiţi să stea cu părinţii din lipsă de alternative.

Dependent de mama şi de tata

Bucureşteanul Florin Bratu  (34 de ani) ne-a mărturisit că şi-ar dori să trăiască pe cont propriu, dar că, din păcate, până acum nu a putut pune în practică această dorinţă. „Ca şofer, câştig lunar chiar mai puţin de 300 de euro. Pe lângă ăştia, îmi mai ies 60 de euro pe lună pentru că sunt instructor de dans.

Din banii ăştia ar trebui să plătesc o chirie de minimum 150 de euro - partea mea din cât se practică acum pentru un apartament de două - trei camere, pe care l-aş închiria cu unul sau doi prieteni. Apoi, ar mai fi de plătit întreţinerea, facturile la lumină, internet, cablu şi altele. În total, m-ar duce pe la 250 de euro“, face un calcul scurt Florin.

Din restul de bani ar trebui să-şi cumpere mâncare, să se îmbrace şi să mai plătească o ieşire din când în când, în oraş. „Mai sunt şi cheltuielile neprevăzute - se strică ceva sau te îmbolnăveşti. Ce faci atunci? Sau cum aş putea să am o relaţie cu o fată când nu mi-aş permite nici să plec o dată pe an la mare sau la munte?“, mai pune în balanţă Florin.

Chiria, preţul de lux al libertăţii

Pentru mulţi dintre tinerii români, preţul traiului în chirie este adesea prea mare pentru a-şi mai permite să se bucure de vacanţe sau să-şi cumpere lucrurile necesare într-o casă. În plus, la părinţi găsesc întotdeauna ceva de mâncare, produsele de igienă cu care s-au obişnuit şi un confort anume de care nu s-ar putea lipsi.

„Nu trebuie să alerg să plătesc facturile, dau banii şi apoi stau fără griji că vor fi plătite şi nu voi rămâne fără curent în casă sau fără internet“, ne explică Florin. El admite că îi ­este mai greu să aibă momente de intimitate întrucât în casa părintească, sub formă de vagon, trecerea se face dintr-o cameră în alta.

„Nu te poţi maturiza cu adevărat lângă ai tăi pentru că nu ai responsabilităţi“, mai crede Florin. Părinţii îi amintesc adesea: „la vârsta ta, eram căsătoriţi şi aveam şi copii!“, dar s-au obişnuit prea tare cu el alături pentru a-l îndemna să se mute fără să se însoare mai întâi. Astfel, copleşiţi de responsabilităţile care-i aşteaptă, mulţi tineri se refugiază în rolul de adolescenţi, uitând că „fiecare lucru se face la vremea lui“, crede psihologul Cătălina Hetel.

Societatea încurajează imaturitatea

Tinerii români pun familia înaintea oricărei valori. Pentru a fi împliniţi, ei trebuie să se căsătorească şi să aibă, la modul ideal, doi copii, arată studiul  „Starea socială şi aşteptările tinerilor din România“, realizat pe un eşantion de 1.205 români cu vârste cuprinse între 14 şi 35 de ani, din mediul rural şi urban.

Potrivit acestora, vârsta ideală la care ar trebui să se căsătorească fetele ­este de 22 - 25 de ani. În cazul băieţilor, intervalul de vârstă este de 26 - 29 de ani.

Totuşi, la loc de cinste între priorităţile tinerilor se află continuarea studiilor, o slujbă mai bună, trecerea unei locuinţe în proprietate personală, călătoriile sau distracţiile. Asta în măsura în care 60% din românii cu vârste cuprinse între 25 şi 29 şi 42% din cei care au între 30 şi 35 de ani nu deţin o locuinţă în proprietate personală. Pe fondul acestor realităţi socio-economice, tinerii rămân adolescenţi până târziu, încurajaţi de familie şi societate.

„Părinţii au o contribuţie semnificativă la sprijinirea acestui fenomen“, explică psihologul Elisabeta Ilie. Ea susţine că românii îşi doresc să se realizeze prin intermediul copiilor şi, de ­aceea, îi sprijină pentru a absolvi cât mai multe facultăţi, uitând să-i înveţe ceva mult mai important - să fie responsabili. Pe de altă parte, societatea îi încurajează să culeagă diplome în diverse domenii, iar adesea tinerii îşi aleg meseria haotic, fără a avea un plan de carieră.

Majoratul dă aripi

Tinerii din Vest, crescuţi într-o cultură de tip individualist, părăsesc şi ei mai târziu casa părintească decât acum câţiva ani. Astfel, unu din cinci francezi locuieşte cu părinţii până la vârsta de 29 de ani, în vreme ce fetele părăsesc căminul în apropierea vârstei de 25 de ani.

Pentru britanici, împlinirea vârstei de 18 ani era sinonimă, până în 1990, cu abandonarea căminului părintesc pentru cel studenţesc. Ajunşi la cămin, îşi mai vedeau părinţii o dată la câteva luni. Din 1998, odată cu introducerea taxelor de şcolarizare în Anglia, părinţii au început să se implice mai mult în viaţa tinerilor, relevă un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Keele.

Tăierea cordonului ombilical

Spre deosebire de tinerii crescuţi în ţări vest-europene, românii au învăţat la fel ca şi celelalte popoare estice să se dezvolte pe un model de cultură colectivă. „În cazul generaţiilor anterioare Revoluţiei, interesele grupului primau celor individuale.

Lipsurile materiale şi pierderea securităţii ca stare impusă odată cu ’89 a condus la o comuniune de grup mai puternică“, explică psihologul Lena Rusti motivele pentru care părinţii aleg să-şi sprijine copiii până târziu şi de ce aceştia acceptă statutul de întreţinuţi chiar şi după vârsta împlinirii  majoratului. Totuşi, Rusti crede că părintele nu e vinovat, ci modul în care tânărul vede realitatea.

Psihologul Elisabeta Ilie susţine că pentru a încuraja responsabilitatea tinerilor este nevoie de programe de consiliere a carierei încă din gimnaziu.

Părinţii şi angajatorii au soluţia

„Este important ca tânărul să fie împăcat cu profesia aleasă pentru că numai aşa poate dărâma bariere“, susţine Ilie. Mai mult, psihologul sugerează că „părinţii ar trebui informaţi cum să ­taie «cordonul ombilical» al copiilor lor, în cazul în care nu au făcut-o la naştere“, iar societatea să încurajeze angajarea tinerilor fără experienţă pentru că, în lipsa acestei şanse, nu au cum să devină specialiştii mult căutaţi.

„Tinerii ar avea mai multe posibilităţi dacă societatea nu ar căuta oameni buni la toate şi în fapt, la nimic“, a mai adăugat Ilie.