Vecini de coşmar

De azi, veţi găsi săptămânal în „Adevărul“ o radiografie a „vecinului cel rău“, care viciază tihna celorlalţi, consideră că drepturile lui sunt mai multe şi mai importante decât ale altora şi este veşnic nemulţumit. Colectivităţile ideale sunt un mit, susţin psihologii. Individul care se autosituează deasupra celorlalţi - zgomotos, violent, cusurgiu  este nelipsit în orice comunitate numeroasă.

Pe vremuri, vecinii erau consideraţi o „extensie a familiei", spune psihologul Sadasiven Coopoosamy. Comunităţile erau restrânse, toată lumea cunoştea pe toată lumea, oamenii se ajutau unii pe alţii, vecinii erau parte intimă a vieţii sociale. Dezvoltarea urbană şi migraţia masivă de la sat la oraş, adaugă psihologul, au modificat esenţial relaţiile interumane în comunităţile mari. Oamenii şi-au ridicat un zid în jurul lor, societatea s-a depersonalizat, individul este dominat de egoism şi indiferenţă faţă de grup. „Nu ne mai pasă de cel de lângă noi", conchide Sadasiven Coopoosamy.

Acest mediu a devenit propice apariţiei "vecinului cel rău", adică acel individ cu un comportament deviant. "E drept că astfel de personaje apar în toate comunităţile. Însă în colectivităţile mai mici - în special cele rurale care funcţionează pe principii de apropiere, de întrajutorare - există un soi de control social, care face ca un astfel de individ care perturbă viaţa celorlalţi să fie pus imediat la punct. Din păcate, astfel de comunităţi sunt din ce în ce mai rare. Acum vorbim de aglomerări urbane, unde relaţiile între vecini sunt extrem de reci sau inexistente. Vecinii sunt doar nişte zgomote din pereţi sau numerele de pe uşi. Este o situaţie schizoidală, unde comportamentul deviant prosperă şi este aproape imposibil de controlat", este de părere sociologul şi psihologul Hanibal Dumitraşcu. 

În concluzie, slabe şanse să scăpăm de vecinii dificili. „Să încerci cu «vorba bună» e de multe ori inutil. Te vei trezi că vorbeşti cu pereţii. Apoi, legea e blândă. Scandalagiii se pot alege doar cu o amendă, pe care oricum n-o plătesc. Cum metodele de coerciţie sunt mai degrabă inofensive, comportamentul deviant va continua. Cu asemenea metode, astfel de indivizi nu pot fi educaţi", susţine Hanibal Dumitraşcu.

Meşterul casei are o singură regulă: bate cuie în pereţi numai în zori, seara târziu sau duminica

Şi dacă e atât de greu să te descotoroseşti de ei, măcar să-i identificăm. Luând în calcul părerile psihologilor şi sociologilor şi după câteva ore de vox populi, am stabilit următoarele categorii de „vecini de coşmar", fără a avea pretenţia că lista e completă: petrecăreţul, scandalagiul, meşterul casei, distratul, iubitorul (exagerat) de animale, reclamagiul, bârfitorul, surdul, artistul sau nespălatul.

Beţivul petrecăreţ şi bătăuş

Întrebaţi în stânga, întrebaţi în dreapta. Fiecare are măcar o snoavă despre „vecinul cel rău". Marius Obreja, în vârstă de 35 de ani, are o problemă cu „petrecăreţul". Ba chiar mai rău, cu „petrecăreţul - beţiv". „Stau într-un bloc de opt etaje în Berceni şi, fără voia mea, noapte de noapte ascult muzică la maximum. Vecinul meu nu ştiu cum îl cheamă, dar lumea îi spune Gulie - are în fiecare zi ceva de sărbătorit: ziua de leafă, ziua de marţi, ziua de friptură... Nu muzica dată la maximum mă deranjează atât de tare. Ci faptul că n-are decât trei melodii pe care le pune întruna, toată noaptea.

Credeţi-mă, nu-i uşor să auzi non-stop versuri ca «Pumnii mei minte nu are, sparge tot ce-i iese-n cale» sau «M-am îndrăgostit de un bărbat tâmpit». Da, chiar există manele cu versurile astea şi se pare că au şi-un fan, pe Gulie. De câteva ori am chemat poliţia. Muzica se opreşte o jumătate de ceas, apoi porneşte din nou, parcă şi cu mai multă voiciune. Până la urmă am renunţat şi la poliţie. N-am decât să-mi pun perna-n cap şi mă rog să i se strice casetofonul", povesteşte Marius Obreja.

Pe lângă faptul că-i gălăgios, vecinul Gulie mai are un cusur - când se îmbată sare la bătaie. Spune tot Marius: „Într-o zi au venit doi băieţi de la Electrica să schimbe contoarele. Când i-a văzut Gulie pe vizor, a ieşit cu cuţitul la ei. I-a alergat cale de trei străzi, până a venit poliţia şi l-a domolit". La capitolul „vecini de coşmar", Gulie e „policalificat", face Marius Obreja haz de necaz  - e şi petrecăreţ, şi scandalagiu. În plus, are doi câini care latră şi muşcă pe toată lumea din bloc.

Moşneagul cusurgiu

Maria N., 30 de ani, stă într-unul dintre blocurile vechi din centrul Bucureştilor, unde media de vârstă a locatarilor bate spre 70 de ani. Seară de seară, în timp ce urcă scările spre apartamentul ei de la etajul trei, un ochi iscoditor o pândeşte printr-un vizor. E nea Marcu de la 1. „Vede tot, ştie tot şi nu-i convine nimic. Are tot timpul ceva de reclamat, iar când nu găseşte nod în papură, inventează", spune Maria N. despre vecinul ei cel rău.  „Acum câteva luni m-a dat în judecată că i-a dispărut clanţa de la uşă. Zice că i-am furat-o eu". Nea Marcu nu-i scoate peri albi doar Mariei. Moşneagul e cunoscut şi la Primăria Sectorului 1, unde depune jalbe după jalbe. Ultima reclamaţie depusă a fost împotriva magazinului de telefoane mobile deschis la parterul imobilului. Motivul: „Radiază blocul, dom'le!".

Când nu se burzuluieşte la cine-i iese în cale, vecinul de coşmar al Mariei N. meştereşte. La el în casă, pe scară, în faţa blocului. Toată ziua ciocăneşte prin grădină sau leagă două sârme între ele, cu un scop imprecis. Apoi uită ce-a făcut şi ţipă la nevinovaţii pe care-i întâlneşte că fac lucruri de mântuială şi strică aspectul îngrijit (de el, desigur) al micului petic de pământ din dreptul ferestrei lui. „Sinceră să fiu, cred că în timp m-aş fi obişnuit cu toate capriciile lui nea Marcu. Un alt lucru însă mă deranjează teribil la el: de când i-a murit soţia, acum doi ani, n-a făcut niciodată curăţenie în casă. Ne-au invadat gândacii din cauza lui", mai spune Maria N. 

"Astăzi, vecinii sunt doar nişte zgomote din pereţi sau numerele de pe uşi. Este o situaţie schizoidală, unde comportamentul deviant prosperă. ''
Hanibal Dumitraşcu psiholog

Cine îţi face viaţa la bloc un calvar

În săptămânile următoare, „Adevărul" vă va prezenta, pe rând, portretele vecinilor de coşmar.

Zgomotoşii

Cel mai deranjant e petrecăreţul. Acesta găseşte mereu un motiv să sărbătorească, indiferent de zi, indiferent de oră. Dă muzica la maximum şi zbiară dedicaţii pe geam. Când n-are prilej de bucurie, caută unul de tristeţe şi bea de supărare, dar la fel de gălăgios. În aceeaşi categorie a „zgomotoşilor" intră şi surdul. Care, fireşte, nu aude deloc sau aude prost. În consecinţă, la telefon zbiară, iar televizorul merge cu volumul la maximum. Adeseori adoarme cu televizorul pornit.

Agresivul

Este mereu pus pe harţă, fără vreo pricină anume. Când nu-şi bate nevasta sau copiii, caută râcă prin vecini. Este un „oaspete" obişnuit al secţiei de poliţie din cartier.

Istericul

E suficient să tuşeşti sau să strănuţi la tine în dormitor, că imediat ţi-a bătut în ţeavă. Mersul prin casă şi coborâtul scărilor altfel decât în vârful picioarelor îl deranjează la fel de tare.

Meşterul casei

Are mereu ceva de reparat, demontat, înlocuit. Nicio sculă care produce zgomot nu lipseşte din trusa lui. Pentru că are un serviciu care-l ţine de regulă ocupat, bagă bormaşina dimineaţa, seara la ora de film sau duminica la prânz.

Distratul

E mereu cu capul în nori. Faci cunoştinţă cu el astăzi, iar mâine a uitat complet că exişti. Ar fi inofensiv dacă n-ar uita robinetele de apă şi gazele deschise.

Iubitorul de animale

Nu cel obişnuit, ci acela care îşi transformă apartamentul în padoc. Are zeci de câini şi pisici, pe care nu-şi permite să-i hrănească îndestulător. Zgomotul şi mizeria produse de patrupede vin la pachet.

Reclamagiul

Nu-i convine niciodată nimic. Când n-are motive de nemulţumire, inventează unele dintre cele mai aiuristice. Este tot timpul cu ochii pe ceilalţi şi taxează orice gest ce i se pare nepotrivit. Poliţia s-a plictisit de el, la fel şi Biroul Reclamaţii de la Primărie. Tot aici avem subcategoria „paranoicul", care consideră că toţi ceilalţi îşi dedică vieţile unui singur ţel: să-i facă lui rău.

„Big Brother"

Are o singură preocupare: să stea cu ochii pe vizor, observând orice mişcă, cine vine, cine pleacă şi la ce ore. Pentru el e un hobby, la fel cum e urmăritul trenurilor (trainspotting) pentru alţii.

Bârfitorul

Nu ratează niciun amănunt: cine şi-a luat mobilă nouă, cine s-a certat cu soţul/soţia, cine e beţiv sau cine duce o viaţă - după standardele lui - în desfrâu. Este vecinul care te opreşte pe scară exact când te grăbeşti mai tare să te pună la curent cu noutăţile. Aluziile de genul „întârzii la serviciu" nu au niciun efect asupra „bârfitorului".

Nespălatul

Locuinţa lui n-a văzut mătura şi mopul cu anii. Gândacii găzduiţi de el se înmulţesc confortabil, apoi migrează către alte apartamente. Nu urcaţi cu el în lift!

Cum ocoleşti „vecinul cel rău"

- Informaţi-vă temeinic înainte de-a vă muta într-o locuinţă nouă. Faceţi cercetări asupra cartierului, blocului, vecinilor de scară şi, mai ales, de palier. Interesaţi-vă de existenţa vecinilor problematici.
Dacă vecinul deja există, încercaţi să staţi de vorbă cu el cu binişorul. - Psihologul şi sociologul Hanibal Dumitraşcu susţine că de cele mai multe ori în aceste situaţii veţi vorbi cu pereţii, mai ales acolo unde diferenţa de cultură şi educaţie este foarte mare. Colegii lui americani, însă, sunt de părere că poate funcţiona: „uneori oamenii nu realizează că ceea ce fac este greşit".
- Dacă „vecinul cel rău" refuză dialogul, strângeţi-vă mai mulţi locatari care au aceeaşi problemă şi abordaţi-l într-un grup mai mare. Este posibil ca astfel să-l impresionaţi.
- Dacă n-a mers cu vorba bună, apelaţi la autorităţi. Prezenţa poliţiştilor în uniformă îl poate determina pe vecinul-problemă să renunţe la obiceiurile lui.