VIDEO SIDA este un criminal în masă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
VIDEO SIDA este un criminal în masă
VIDEO SIDA este un criminal în masă

Acesta este sloganul unei campanii lansate în Germania pentru folosirea prezervativului. Pentru a conştientiza pericolul infectării cu HIV, campania pentru sexul protejat foloseşte imagini în care femeile fac sex cu tirani precum Iosif Stalin, Saddam Hussein şi Adolf Hitler.

Un videoclip ce va rula începând de săptămâna aceasta în Germania, în cadrul unei campanii anti-SIDA, îl surpinde pe dictatorul nazist Adolf Hitler făcând sex neprotejat. Imaginile, care se încheie cu mesajul „SIDA este un criminal în masă“, au menirea de a-i speria pe tineri, prin asocierea bolii cu imaginea dictatorului nazist.

Explicite din punct de vedere sexual, imaginile arată un cuplu care se dezbracă şi face sex. „Ceea ce pare iniţial să fie o reclamă tipică la un parfum sau la lenjerie ia o întorsătură macabră când camera se opreşte asupa feţei bărbatului în momentul orgasmului, dezvăluind chipul lui Adolf Hilter“, scrie cotidianul britanic „The Daily Telegraph“.

Clipul a fost produs gratuit de agenţia de publicitate „das comitee“ din Hamburg pentru o organizaţie germană, Regenbogen e.V., care şi-a propus să conştientizeze publicul în legătură cu pericolul infectării cu HIV/SIDA.

Creat pentru a marca Ziua Mondială de luptă împotriva SIDA (1 decembrie), clipul va fi difuzat de posturile de televiziune din Germania după ora 21.00, din cauza conţinutului sexual explicit. Au fost realizate şi versiuni în engleză şi în spaniolă, care pot fi difuzate, la cerere, în afara Germaniei.

Cele trei afişe ale campaniei poartă, de asemenea, eticheta „SIDA este un criminal în masă“, iar personajele care

image

întruchipează virusul sunt trei dictatori notorii, criminali în masă, acuzaţi de genocid: Adolf Hitler, Iosif Stalin şi Saddam Hussein. Campania mai include şi un spot radio care mixează într-o versiune nouă un discurs al lui Joseph Goebbels, şeful propagandei naziste.

Reacţii adverse

„Campania vrea să-i trezească pe oameni, să readucă subiectul SIDA în centrul atenţiei şi să schimbe moda actulă a contactelor sexuale neprotejate. Din cauză că oricine poate fi infectat“, precizează organizaţia Regenbogen e.V., pe pagina ei de internet. Conform datelor publicate pe acelaşi site, la fiecare 15 secunde o persoană moare de SIDA, peste 28 de milioane de oameni numărându-se printre victimele maladiei.

La rândul său, un reprezentant al agenţiei care a realizat producţia a declarat că „Regenbogen e.V. a vrut o campanie care să le arate oamenilor că SIDA reprezintă încă o ameninţare. În Germania, Hitler este cel mai urât chip pe care-l poţi folosi pentru a personifica răul“.

Imaginile şocante nu au rămas fără ecou. Mai multe organizaţii de luptă împotriva SIDA au fost scandalizate de conţinutul campaniei, scrie „The Daily Telegraph“ şi au reclamat faptul că abordarea folosită îi stigmatizează pe cei infectaţi cu virusul HIV.

„Reclama este incredibil de nocivă pentru oamenii care trăiesc cu HIV şi care deja se confruntă cu stigmatul şi

image

discriminarea din cauza ignoranţei pe care o manifestă lumea faţă de acest virus“, a declarat un purtător de cuvânt al National AIDS Trust din Marea Britanie. „Clipul este, de asemenea, nepotrivit, deoarece în Marea Britanie, graţie tratamentului, infectarea cu HIV nu duce neapărat la îmbolnăvirea cu SIDA“.

Infecţie ireversibilă

SIDA (Sindromul Imunodeficienţei Dobândite) este o afecţiune a sistemului imunitar, caracterizată prin infecţii oportuniste, neoplasme, disfuncţii neurologice şi o mare varietate de alte afecţiuni. Infecţia cu HIV (Virusul Imunodeficienţei Umane) este ireversibilă, dar apariţia bolii - SIDA - poate fi întârziată prin tratamente.

25  de milioane de persoane au murit de SIDA din 1981 şi până la finele anului trecut, arată statisticile internaţionale.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite