VIDEO Benzile desenate, un alt fel de a scrie şi de a citi
0
E la modă să citeşti povestiri în imagini, dar artiştii încă vin cu bani de acasă pentru a le publica.Piaţa pentru poveşti spuse în benzi desenate este încă mică în România, spun artiştii, dar devine din ce în ce mai activă şi mai interesantă, chiar şi pentru străini.
Mai citeşte şi:
Dicţionarul Animaţiei, scris de un român
"Familia Simpson", interzise în Ecuador copiilor sub 12 ani
VIDEO ,,Up", povestea căsuţei zburătoare
O mână de oameni se înghesuie în faţa unui raft cu cărţi montat în holul unei cafenele din zona Universităţii. Îşi fac loc unii pe lângă alţii să ia câte un volum şi să-l răsfoiască. Octav Avramescu vine lângă ei şi începe să le spună povestea cărţii, unul dintre cele aproximativ 120 de volume de vânzare la prima librărie din Bucureşti dedicată exclusiv benzilor desenate.
Şi Avramescu, şi Anamaria Pravicencu, cei doi care reprezintă Asociaţia Jumătatea plină, ştiu istoria fiecărei cărţi din librăria cu acelaşi nume, pentru că le-au cumpărat personal din Franţa şi Canada, cu „bani din buzunar“. N-au un business plan pentru librărie, au deschis-o în primul rând pentru ei şi pentru cele „două mâini“ de oameni la fel de pasionaţi de banda desenată (BD). Pe rafturi sunt reprezentanţi ai noului val BD - romane grafice, bandă desenată literară - autori străini şi români.
Clasice şi experimentale
De aici se poate cumpăra şi Club 106, primul webcomics românesc - bandă desenată virtuală - pe care Alexandru „Ciubi“ Ciubotariu l-a transformat într-o carte, publicată de Corint acum doi ani.
„Banda desenată e foarte complicată. E cumva ca un film. Trebuie să ai cunoştinţe de secvenţialitate, de naraţiune, de cadraj“, explică Ciubotariu. El a învăţat singur, „prin cultură vizuală“, adică a citit „tone de reviste“ şi a încercat să înţeleagă cum sunt construite. Şi asta pentru că a fost îndrăgostit de BD încă din şcoală. „Toate nebuniile pe care le făceam în ziua precedentă le puneau într-o bandă desenată împreună cu colegii de la Liceul de Artă Constanţa“. Acum are lucrări în peste 70 de de publicaţii din România, Belgia, Franţa, Serbia, Slovacia, Grecia şi Ungaria.
Creaţia sa este însă împărţită între un vechi val al benzii desente româneşti, inspirat de şcoala clasică franco-belgiană, de „Pifurile“ care ajungeau în România - poveşti umoristice pentru copii – şi de noul val al experimentelor grafice, pentru un public matur, de nişă. Poveşti din a doua categorie se găsesc pe rafturile librăriei Jumătate plină, ai cărei iniţiatori recunosc că nu sunt interesaţi de mainstream şi de poveştile cu supereroi. Deocamdată.
Populare şi de autor
Aventurile lui Superman şi Spiderman traduse la Corint Junior, Star Wars de la Nemira, benzile desenate de la
Disney traduse de Egmont se găsesc în majoritatea librăriilor. La Cărtureşti sunt câteva benzi desenate în engleză, English Book Store de pe Calea Victoriei vinde BD americane, comics şi romane grafice, chiar şi japoneze - manga.
„Deci, cine vrea să citească benzi desenate în România are de unde alege, dar trebuie să ştie să caute“, explică Dodo Niţă, fondator al Asociaţiei Bedefililor din România şi al Salonului Internaţional al Benzii Desenate din România.
Cine vrea să le deseneze, însă, vine cu banii de acasă sau de la sponsori. „Sunt foarte mulţi artişti buni, dar nu prea există curaj din partea editurilor“, explică Ciubotariu. Iar cititori potenţiali sunt toţi cei cărora le plac poveştile.
Banda desenată românească în lume
Există şi autori români de benzi desenate care trăiesc din asta în străinătate. Sandu Florea, stabilit din 1991 în SUA, a publicat sute de comics la edituri americane, în special Marvel, explică Dodo Niţă. Mircea Arapu a plecat în anii ’80 să publice în „Pif Gadget“, iar Augustin şi Dan Popescu şi Cristian Păcurariu sunt publicaţi de editura Soleil din Franţa.
Istoria BD-ului românesc
„Vârsta de aur a BD-ului românesc o consider cuprinsă între 1924, când a apărut primul număr al revistei «Dimineaţa Copiilor», şi 1948, când comuniştii au desfiinţat revista «Universul Copiilor»“, povesteşte Dodo Niţă, autorul mai multor volume despre banda desenată românească.
Cele două reviste au publicat săptămânal mai multe pagini cu benzi desenate, iar dintre personajele inventate cel mai cunoscut rămâne Haplea. În 1948, benzile desenate au fost scoase din reviste. Au reapărut după moartea lui Stalin – „Cravata roşie“, „Luminiţa“, „Arici Pogonici“ - şi şi-au schimbat numele în timpul lui Ceauşescu - „Cutezătorii“, „Şoimii patriei“. În anii ’90 în fiecare oraş mare al ţării s-a înfiinţat câte o revistă BD. Majoritate au dispărut după doar câteva numere, iar inflaţia din 1997 le-a desfinţat şi pe ultimele importante, „Pif Surprize“ şi „Dino“.
Banda desenată devine „trendy“
Alexandru Ciubotariu face BD din pasiune Foto: Elena Crăescu
Un moment foarte important din cariera lui Alexandru Ciubotariu a fost în 1995, când suplimentul pentru copii al ziarului „Azi“ i-a publicat prima bandă desenată. „A ştiut tot cartierul, tot liceul“, îşi aminteşte artistul. Povestea era adaptată după un scenariu SF.
Scenariştii de BD, o specie rară
E destul de greu să găseşti un scenarist de BD în România, explică Ciubotariu, care adaugă că el a avut norocul să lucreze cu mai mulţi scenarişti valoroşi. Cu Eduard Pandele a colaborat la „Povestea despre eu“, cea mai amplă bandă desenată a lui Ciubotariu, tradusă de curând şi în maghiară. „Pandele a ştiut să pună în valoare tot ce gândisem eu haotic. Ştia cum să desfacă povestea şi s-o pună în casete.“
În SUA se lucrează în echipe de cel puţin cinci persoane: unul scrie scenariul, altul desenează în creion, apoi altcineva trage în tuş, un altul scrie în bulele de text şi al cincilea colorează. Acolo e industrie, dar există şi o piaţă alternativă, underground.
„În România nu se poate vorbi de mainstream şi underground, segmentul e foarte mic şi se confundă cu ilustraţia de carte“, explică Ciubotariu. Este un „amalgam de trendy-cool“, care-i atrage pe mulţi - artişti şi iubitori de artă.
Este o aventură să găsim bani pentru fiecare număr din Hardcomics.
Milos Jovanovic
iniţiatorul editurii Hardcomics
«Modelul neascultător» de Constantin Jiquidi e cea mai veche BD românească (1893).
Dodo Niţă
preşedintele Asociaţiei
Bedefililor din România
Viitorul BD este pe hârtie, în ziare şi în albume
Doxi, unul dintre personajele create de Ciubotariu
Universul benzii desenate româneşti a avut în centru, timp de aproape 20 de ani, Salonul Internaţional al Benzii Desenate, organizat de asociaţia condusă de Dodo Niţă. Aici au venit aproape 100 de mari artişti BD din Franţa, Belgia, Spania şi i-au cunoscut pe cei din România. Alexandru Ciubotariu este unul dintre tinerii premiaţi la concursurile salonului, încă de când era în primul an de liceu.
Un hobby, nu o meserie
De câţiva ani însă au apărut şi alte evenimente şi work-shopuri de benzi desenate. Oana Dobre, o studentă la arhitectură în vârstă de 23 de ani, este unul dintre artiştii care au participat la un astfel de workshop organizat de Jumătatea plină. Ea publică într-una dintre puţinele fanzine (revistă creată de amatori) din România dedicate benzilor desenate, „Glorioasa fanzină“, de la Cluj-Napoca. Totuşi, nu vede un viitor în BD. „Cu banda desenată nu cred că aş avea şanse să fac prea mulţi bani în România“, explică ea. Se vede mai degrabă ilustratoare de cărţi, iar banda desenată să rămână un hobby, „pentru mine şi pentru prieteni“.
Ciubotariu crede că există o prăpastie uriaşă între BD din România şi restul Europei. În Franţa, spune el, piaţa a devenit deja suprasaturată, „dar nu ne putem compara nici măcar cu Serbia“, ţară de unde vine Milos Jovanovic şi unde există o cultură a benzii desenate.
Print, nu online
Artistul rămâne însă optimist, dar insistă că locul benzii desenate e pe hârtie, nu doar pe internet, unde au început să apară fel de fel de personaje. „Cred că ziarele vor marşa către benzile desenate, ce trebuie să existe în paginile lor, vor fi mai multe albume şi mai multe evenimente“, spune Ciubotariu. Şi asta pentru că banda desenată este, în opinia lui, modul complet de a spune o poveste.
„Chiar mai mult decât cinematografia, pentru că te poţi întoarce oricând asupra unui detaliu, poţi descoperi de fiecare dată altceva“.
Se încarcă comentariile...
