Ursuleţul Knut, părăsit de iubită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Knut este din nou singur la Grădina Zoologică din Berlin, după ce săptămâna trecută prietena lui Gianna a fost mutată înapoi acasă, la Grădina Zoologică din München.

Ursuleţul-vedetă nu pare să-i ducă însă lipsa, mai ales că ea era cea care i-a furat morcovii timp de 11 luni, scrie „Spiegel Online".

Prietena lui Knut, numită aşa după cântăreaţa Gianna Nannini, a stat doar temporar la Berlin, pe perioada în care locuinţa ei a fost renovată. În plus, administratorii Grădinii Zoo din capitala Germaniei au vrut ca ursuleţul Knut să se obişnuiască cu reprezentanta sexului opus.

Prietenia lor a fost însă problematică la început - Gianna s-a prezentat lovindu-l peste bot şi avea obiceiul de a-i fura mâncarea.

Knut a fost însă gazda perfectă şi nu s-a supărat, ba, mai mult, spre sfârşit, cei doi au ajuns chiar să se joace şi să îşi frece boticurile în semn de afecţiune. Totuşi, nu s-au împerecheat, probabil pentru că ursuleţul-vedetă are mai puţin de patru ani şi nu a ajuns la maturitate sexuală.

„Câteodată îşi ţine capul sus şi se uită în jur să vadă dacă apare, dar nu suferă", spune Doris Webb, o pensionară care îl vizitează aproape zilnic pe Knut. Ursuleţul nu mai atrage atât de mulţi vizitatori ca în trecut, dar a rămas cel mai faimos locuitor al Grădinii Zoologice din Berlin.

Peste câteva săptămâni, Knut va fi mutat împreună cu mama lui, Tosca, şi cu alte două femele adulte, într‑un loc mult mai larg, la o distanţă de 25 de metri de vizitatorii săi. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite