Unde se ascunde secretul longevităţii

adevarul

Publicat: 04.08.2009 20:21

Ultima actualizare: 10.08.2022 09:56

Dacă ne-am întrece cu bunicii noştri la treburile gospodăreşti, mulţi dintre noi am ieşi din „competiţie“ cu orgoliul serios şifonat.Bunicii de la ţară îşi ascund bătrâneţea practicând aceleaşi activităţi ca în tinereţe, pe când tinerii de la oraş se înconjoară de obiecte ce le fac viaţa tot mai comodă.

Citeşte şi:

„Când mă gândesc la bunicul care are 93 de ani şi care coseşte câte o jumătate de zi, mi-e şi jenă atunci când mă plâng cât de obosit sunt“, ne-a mărturisit Gabriel Cristea (32 de ani), inginer de profesie. Bărbatul ni-l descrie aproape cu invidie pe bunicul său de la munte.

„La 90 de ani, s-a apucat să confecţioneze haine de piele, iar grajdul îi era plin de tauri, că nu-i era lui frică de animale. Bunica murise de ceva timp, dar moşul s-a ţinut pe picioare. Când mergeam pe acolo, ne minunam: «Cum, tataie, vezi să bagi aţa în ac?», iar moşul ne râdea în nas, trăgând de aţa papiotei“, îşi aminteşte Gabriel.

Bunicul lui nu reprezintă o excepţie a generaţiei din care face parte, dar abia acum fiii şi nepoţii lui încep să-l vadă ca pe un învingător în lupta cu bătrâneţea.

A ştiut ce-a vrut de la viaţă

Deşi nu a fost tot timpul sănătos tun, moşul a reuşit să se ferească de boli grave, pentru că „a ştiut ce vrea de la viaţă“, crede Gabriel. „Muncea de dimineaţa până la amiază, când se cinstea cu un păhărel de ţuică. Apoi, i se făcea somn şi nici nu încăpea vorba - lăsa totul baltă două ore şi «trăgea pe dreapta». Când se trezea, termina treburile, dar la zece era în pat. Îmi amintesc că mereu voia să se trezească de cum mijeau zorii, ca să aibă spor la câmp şi în bătătură“, mai povesteşte bărbatul.

Bunicul lui nu pomenea de stres, deşi a cunoscut greutăţile frontului. S-a hrănit întotdeauna bine, cu ce avea prin grădină şi-n bătătură, ba a mai şi ţinut toate posturile mari de peste an. „Eu, în schimb, am o minunăţie de gastrită, că doar principala mea masă începe de cele mai multe ori la ora zece seara, atunci când, în alte vremuri, bunicul era deja pe tărâmul viselor. De dormit la prânz nu am mai auzit de când mergeam la grădiniţă, iar post ţin doar în zilele în care nu am timp să mănânc nici măcar o merdenea“, explică tânărul.

Aproape un secol de Existenţă

Florentina Stanciu (24 de ani) se mândreşte şi ea cu un bunic- minune în Ciocăneşti, judeţul Călăraşi. „Are 95 de ani şi-şi îngrijeşte singur grădina şi curtea. A căzut prizonier de război la ruşi şi a dus viaţă de lagăr timp de patru ani. Nici când a scăpat traiul lui nu a fost mult mai uşor. A lucrat în mină şi nu a urmat vreun regim special de viaţă. A mâncat întotdeauna puţin - laptele de capră era de bază în dieta lui - şi nu a făcut excese de niciun fel“, ne-a povestit Florentina despre bunicul ei.

Şi-ar fi dorit să moştenească puterea lui, însă, deşi are aproape de patru ori mai puţini ani, mărturiseşte că se simte extrem de obosită şi de stresată. O „ajută“ şi aglomeraţia Capitalei, lipsa banilor şi grija zilei de mâine, precum şi „răutatea celor din jur“. Florentina s-a născut şi a trăit dintotdeauna la oraş şi e convinsă că, dacă ar fi locuit la ţară, viaţa ei s-ar fi simplificat mult, iar răutatea celor din jur s-ar fi rezumat la bârfele greu de evitat în comunităţile mici.

Bunica - titirez

Pentru Maria Baciu (26 de ani), bunica e o întruchipare a bunătăţii şi a forţei. „La 83 de ani, ea tăia lemne, iarna, în grădină, iar unchii mei, mult mai tineri, se odihneau în casă“, îşi aminteşte tânăra. Daca ar fi să-i creioneze portretul, ar spune simplu: „e o femeie măruntă de înălţime care umblă toată ziua prin curte ca un titirez. Când îşi termină treburile din bătătură, o ia aşa, pe jos, vreo zece kilometri, până în comuna vecină ca să-şi cumpere ce mai are nevoie prin casă“. Despre ea, Maria ne spune că, deşi este o fire sportivă, meseria de contabil nu o ajută deloc să-şi menţină condiţia fizică.

„Dacă urc zece etaje pe scări gâfâi de zici că-mi dau duhul, iar la ţară, numai când mă uit după bunica ameţesc. Nici nu se pune problema s-o întrec la treburi“, povesteşte tânăra.

Nu ne interesează nemurirea

Peste 53% din români au răspuns negativ la întrebarea „îţi doreşti să trăieşti veşnic?“ pusă de revista „Reader’s Digest“ în cadrul unui sondaj global, efectuat în 22 de ţări de pe aproape toate continentele. 82% din cehi sau sloveni au ales „o viaţă cu final“, în timp ce 72% din brazilieni au declarat că-şi doresc nemurirea.

De ce ne-am ramolit?

Lipsa de rigoare şi atitudinea faţă de muncă ne fac vulnerabili

Din ritualurile pe care le impune viaţa la ţară rezultă diferenţa dintre stilul de viaţă al multor români din generaţiile actuale şi cel al bunicilor lor.

„Traiul la ţară implică o anumită rigoare. Muncile câmpului «trebuie» făcute între anumite intervale, iar dacă nu găteşti, nu prea te poţi baza pe buticul de la colţ. Nu-ţi poţi permite să leneveşti pentru că animalele din curte, buruienile din grădină sau recolta nu pot fi păcălite. Aşa că n-ai de ales: ori respecţi regulile, ori mori de foame“, explică psihologul Cătălina Hetel.

Atitudini diferite

Pentru bunicii noştri, fiecare activitate era o ceremonie în sine şi presupunea anumite reguli ce se respectau într-o ordine precisă, arată psihologul Lena Rusti.Respectul arătat pentru propria persoană a căpătat însă alte forme, pe măsură ce românii au lăsat vatra satului pentru a se adapta stilului de viaţă de la oraş.

„Dacă pentru bunicii noştri rezistenţa fizică era primordială, pentru tinerii de azi valorile comportă alte nuanţe - de la a arăta bine la a fi apreciat şi observat în societate“, susţine psihologul Lena Rusti.În plus, stilul de viaţă alert al orăşenilor le permite acestora să găsească scuze pentru orice abatere de la regulile traiului sănătos. „Lasă că-mi ajung şi patru ore de somn“, „păcălesc foamea cu o gustare“ sau „îmi iau un aparat pentru a-mi modela corpul şi scap şi de grăsime“ - sunt numai câteva dintre atitudinile cotidiene ale orăşenilor mereu pe fugă.

Motivaţia de a trăi

„Bătrânii de la ţară au avut un stil de viaţă sănătos.Şi-au canalizat energia într-o singură direcţie şi, mai ales, şi-au acceptat statutul în societate, rolul în familie şi au afişat o anumită atitudine în raport cu munca. Acest lucru i-a ajutat să capete un echilibru emoţional care a contribuit, de asemenea, la stilul de viaţă“, consideră psihologul Elisabeta Ilie.

Mai mult, mediul înconjurător în sine reprezintă un atu pe care bunicii de la ţară îl au în faţa celor de la oraş, nevoiţi să-şi ducă existenţa între patru pereţi.

„Dacă la ţară bătrânii sunt încă oameni puternici, «dintr-o bucată», pensionarii de la oraş sunt excluşi din societate, izolaţi în apartamentele de bloc şi fără perspectivă. Conştienţi că nu mai sunt utili, ei transformă mersul la medic într-o motivaţie de a ieşi în lume“, explică psihologul Cătălina Hetel.

Dacă pentru bunicii noştri, rezistenţa fizică era primordială, pentru tinerii de azi valorile comportă alte nuanţe.

Lena Rusti
psiholog

Alimentele „eco“ nu fac minuni

Românii care încearcă să compenseze lipsa unui trai sănătos prin consumul de alimente ecologice se îmbată cu apă rece, susţin specialiştii în nutriţie.

Potrivit doctorului Gheorghe Mencinicopschi, o alimentaţie sănătoasă ajută, însă nu poate înlătura efectele sedentarismului, ale lipsei somnului sau ale stresului. „Ar trebui să fim atenţi şi la calitatea vieţii, nu numai la durata ei. Putem trăi 90 de ani, dar 70 din ei să ne îndopăm cu medicamente sau să fim nevoiţi să mergem la doctor în fiecare lună“, explică Mencinicopschi.

Pentru a ne păstra sănătatea pe termen lung ar trebui să mâncăm alimentele cât mai aproape de starea lor naturală şi să le evităm pe cele supuse unor procese de rafinare sau de procesare. „Modul industrial de preparare a alimentelor «stoarce» nutrienţii din ele, lăsându-le foarte puţin hrănitoare şi sărace în vitamine.“

În plus, bunicii aveau obiceiul de a mânca la ore fixe, dar şi de a ţine post miercurea şi vinerea. Realizau astfel, în mod inconştient, un echilibru între alimentele de care are nevoie organismul. „Masa era o ceremonie la care toţi membri familiei luau parte. Ei se concentrau asupra mâncării, nu la televizor sau la ce lucrează pe computer - cum se întâmplă astăzi“, mai arată Mencinicopschi.

Cum recăpătăm controlul

Orăşenii au un stil de viaţă marcat de un ritm alert, de cele mai multe ori epuizant.„Generaţiile actuale încearcă să ţină pasul cu societatea, cu cerinţele foarte înalte impuse la serviciu, acasă sau în grupul de prieteni. Goana spre obiective destul de complexe, dar şi cerinţele foarte înalte impuse de propria persoană şi de ceilalţi ne determină să uităm că din viaţa noastră mai facem parte şi noi...“, observă psihologul Elisabeta Ilie.

Calitatea vieţii scade

În plus, din cauza agitaţiei cotidiene, orăşenii tind să-şi piardă busola când vine vorba de alimentaţie, de timpul disponibil pentru a se odihni sau pentru a se relaxa.„Modul în care românii de la oraş aleg să-şi trăiască viaţa pentru a-şi câştiga traiul se observă şi în statisticile spitalelor. Tot mai mulţi tineri suferă de timpuriu de boli cardiovasculare, de obezitate sau de diabet“, arată nutriţionistul Gheorghe Mencinicopschi.

Specialistul mai spun că, deşi în ultimele două - trei secole, durata medie de viaţă a crescut în mod constant, studii recente efectuate de oamenii de ştiinţă din Statele Unite ale Americii arată că începând cu anul 2005, durata medie de viaţă din mai multe ţări dezvoltate şi în curs de dezvoltare din lume a intrat pe o pantă descendentă.

Pentru a recăpăta echilibrul descoperit de bunicii noştri, este vital să înţelegem că avem propriile noastre limite şi că „nu putem să tragem de noi ca de un elastic, pentru că, atunci când ne vom aştepta mai puţin, se va rupe“, susţine psihologul Elisabeta Ilie. Ea adaugă că este de dorit să ne propunem să devenim specialişti şi nu oameni buni la toate, pentru că energia canalizată în mai multe direcţii se transformă în energie pierdută.

În afară de asta, avem nevoie de o bună organizare a timpului, astfel încât să acordăm o atenţie egală muncii şi pauzelor de relaxare, hranei dar şi odihnei sau sportului. În momentul în care vom găsi un echilibru între acestea, vom câştiga respectul de sine care stă la baza calităţii vieţii, arată specialiştii în psihologie.