„Turismul suicidal“, încolţit de autorităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Turismul suicidal“, încolţit de autorităţi
„Turismul suicidal“, încolţit de autorităţi

Oficialii elveţieni intenţionează să introducă reglementări dure privind clinicile în care se practică eutanasia. Autorităţile elveţiene se tem că în curând ţara lor nu va mai fi asociată cu Heidi, fetiţa munţilor, ci cu sinuciderile asistate.

Clinici precum Dignitas şi Exit au devenit cunoscute în întreaga lume pentru că le permit celor foarte bolnavi să-şi încheie socotelile cu lumea aceasta.  Iar oficialilor nu le pică bine.

La sfârşitul săptămânii trecute au dat de înţeles că acestea ar putea fi închise cât de curând, relevă „The Times“. În acest sens, vor fi supuse dezbaterii publice două proiecte de lege.

Ministrul Justiţiei din Elveţia, Eveline Widmer-Schlumpf, a afirmat că pe viitor activitatea acestor instituţii trebuie supusă unor
restricţii mai dure.

Mai precis, pacienţii vor fi nevoiţi să prezinte două păreri medicale din care să rezulte clar că boala de care suferă este incurabilă şi că mai au de trăit doar câteva luni.

De asemenea, trebuie să demonstreze că au luat decizia de a se sinucide asistat în deplinătatea facultăţilor mintale şi perfect conştienţi de toate opţiunile pe care le aveau la dispoziţie.

Proceduri încetinite

Widmer-Schlumpf a declarat că aceste reguli sunt, în cele din urmă, de bun-simţ. Teoretic, până şi Dignitas, cea mai controversată clinică de acest gen, respectă, în mare, aceste norme. Sunt însă voci, menţionează publicaţia citată, care susţin că în ultima perioadă Dignitas şi-a lărgit criteriile după care acceptă pacienţi. Nu toţi ar fi în stadiu terminal, câţiva suferind doar de depresie clinică.

„Nu va fi posibil ca cineva să treacă graniţa şi să se sinucidă câteva zile mai târziu cu ajutorul unei organizaţii“, a afirmat Eveline Widmer-Schlumpf. Ministrul spune că se urmăreşte o încetinire a acestui proces, dar nu a precizat care va fi perioada de aşteptare. Situaţia diferă de la caz la caz.

Pe de altă parte, clinicile ce practică sinuciderea asistată sunt dependente financiar de numărul mare de pacienţi care trec rapid prin sistem. Proiectele de lege interzic însă perceperea unei taxe mai mari decât cea care acoperă cheltuielile de bază pentru sinuciderea asistată. Anunţul oficialilor ar putea duce însă în perioada următoare la creşterea numărului de pacienţi.

Nu au de ales

Fondatorul clinicii Dignitas, Ludwig Minelli, a catalogat propunerile autorităţilor drept de modă veche. „Interzicând sinuciderea asistată pentru oamenii bolnavi cronic, dar capabili să ia o decizie în deplină cunoştinţă de cauză, autorităţile îi împing să-şi pună singuri capăt zilelor“, a afirmat Minelli. Totuşi, patronii clinicilor nu vor avea de ales. Dacă legile vor fi adoptate, fie se vor supune, fie vor trage obloanele.

Cereri numeroase

Circa 400 de persoane au apelat numai în 2007 la clinici elveţiene pentru a-i ajuta să-şi pună capăt zilelor, 132 dintre acestea fiind din afara ţării. Totodată, foarte multe persoane vin să se informeze cu privire la modul în care şi-ar putea pune capăt zilelor în cazul în care ar suferi de o boală incurabilă.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite