Tinerii români: gânduri suicidale şi sex neprotejat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„M-am gândit să mă sinucid“ sau „Nu exclud această posibilitate“ – acestea sunt variantele bifate de aproximativ 30% din tinerii români care au participat, săptămâna trecută, la un sondaj desfăşurat pe paltforma de socializare online Netlog.

Rezultatele sondajului, care a luat în calcul răspunsurile a 1.019 tineri cu vârste cuprinse între 17 şi 25 de ani, au mai scos la iveală o stare de fapt îngrijorătoare.  Aproape jumătate par să ignore riscurile contactării unei boli cu transmitere sexuală, ale unei sarcini nedorite şi chiar ale consumului de droguri. Astfel, 41% din respondenţi ar putea fi vânaţi cu uşurinţă de traficanţii de droguri, circa jumătate dintre aceştia nefiind conştienţi de efectele stupefiantelor din categoria uşoară, gen marijuana. Ceilalţi susţin că, în general, se exagerează cu privire la efectele narcoticelor de orice tip, iar 8% din numărul total de respondenţi mărturisesc că au prieteni dependenţi de droguri.

De asemenea, circa 45% din cei intervievaţi mărturisesc că practică sexul neprotejat întotdeauna sau ocazional. Afirmaţiile tinerilor vin în contextul în care în peste 80% din cazurile noi de HIV/SIDA depistate în perioada ianuarie - iunie 2010 virusul a fost transmis prin raport sexual. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite