Trei semne care arată dependenţa de calculator

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei mici nu ar trebui să stea la calculator mai mult de o oră pe zi
Cei mici nu ar trebui să stea la calculator mai mult de o oră pe zi

Dependenţa faţă de computer se poate instala în mai puţin de un an la vârste fragede. Primele semne ale dependenţei de calculator apar atunci când cei mici au insomnii, coşmaruri sau trăiesc emoţii foarte puternice.

Nu este uşor să fii părinte în ziua de azi. O recunosc până şi psihologii. Copiii au nevoie de toată atenţia celor din jur şi, mai ales, nu trebuie lăsaţi singuri în faţa calculatorului sau a televizorului urmărind, de cele mai multe ori, ştiri care denaturează realitatea pentru că ei iau de bun tot ceea ce văd.

Dependenţa se poate instala în câţiva ani, însă cu cât vârsta este mai mică, cu atât mai repede apare nevoia de calculator. Un copil de clasă primară ar trebui să nu depăşească mai mult de o jumătate de oră pe zi în faţa computerului, cei de gimnaziu, o oră, iar un adolescent ar fi bine să se mulţumească cu două ore fracţionate, dar asta înseamnă să lucreze efectiv pentru şcoală.

Semnele care ar trebui să le dea de gândit părinţilor sunt oboseala accentuată a celor mici, insomniile, coşmarurile datorate scenelor violente din jocuri sau, uneori, emoţii foarte puternice cu semne vegetative.
„Cei mici petrec foarte mult timp făcând diferite chestii pe calculator. Ideea este că dependenţa se formează în timp şi prin structurarea plăcerii: plăcerea de a fi în faţa calculatorului şi de a trăi emoţinal ceea ce vede în jocul pe calculator", a declarat psihologul Tamara Iscru, doctor în medicină.

„La nivelul copilului se produce o invadare a fanteziei în conştiinţa lui. În loc să trăiască în lumea reală, ajunge să trăiască în lumea virtuală. Şi asta îi place pentru că aici poate exista orice, fără responsabilitatea celui care a făcut acel lucru, fără să aibă un angajament real ori emoţional. În lumea reală este exact invers. În lumea reală, fără nişte reguli nu putem supravieţui", mai spune Iscru.

Sfaturi utile

Pentru a-i scăpa de „mreaja" calculatorului, psihologii îi sfătuiesc pe părinţi să facă o selecţie cât mai riguroasă a activităţilor pe care le dezvoltă cei mici în faţa monitorului, pentru că cele mai multe nu dau semne nici de viaţă echilibrată şi nici de educaţie permanentă.

„Copilul, văzând anumite lucruri pe ecranul calculatorului sau al televizorului, crede că aşa şi este. Părinţii trebuie să le dezvolte gândirea critică celor mici şi să accepte că anumite lucruri nu au relevanţă şi nu ar trebui observate", susţine Iscru.

„În al doilea rând, ei trebuie să-şi facă timp de joacă cu cei mici, să stea de vorbă cu ei, să le cunoască prietenii, să dezvolte activităţi comune. Nu trebuie să fie indiferenţi unii faţă de ceilalţi", sfătuieşte Tamara Iscru.

Jocul Counter Strike îngraşă

Părinţii bănăţeni se plâng şi ei de efectul jocurilor pe calculator asupra copiilor. Din cauză că petrec ore în şir împuşcând duşmani imaginari, mulţi elevi ajung să aibă probleme serioase cu greutatea. Medicii timişoreni spun că numărul copiilor cu început de obezitate creşte de la an la an. „Lipsa mişcării şi alimentaţia inadecvată, zahărul, grăsimile saturate şi sarea multă duce la ateroscleroză", explică Rodica Nicolescu, medic primar gerontolog.

Printre problemele cu care copiii timişoreni se confruntă sunt prezentarea unui tablou sanguin cu lipide crescute, acid uric crescut, încărcătură grasă a ficatului, colesterol cu valori ca cele ale unei persoane vârstnice, predispunere la diabet. Părinţii spun că le pare rău să-şi refuze copilul atunci când acesta cere ceva. Un alt motiv pentru care micuţii au probleme cu greutatea este că părinţii consideră că mai durduliu înseamnă mai sănătos.

„Îi văd că sunt rotofei şi zic că sunt sănătoşi", a mai spus Rodica Nicolescu. Andreea Şutoi

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite