"Sufăr de ovare polichistice şi de epilepsie"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Am 24 de ani, şi în urma unui control am fost diagnosticată cu ovare polichistice (4 şi 6 cm). Menţionez că încă nu mi-am început viaţa sexuală. De câteva luni tot corpul mi s-a umflat

"Am 24 de ani, şi în urma unui control am fost diagnosticată cu ovare polichistice (4 şi 6 cm). Menţionez că încă nu mi-am început viaţa sexuală. De câteva luni tot corpul mi s-a umflat şi în cinci luni m-am îngrăşat cu aproape 15 kg.

Medicul mi-a recomandat yasmine. Am luat câteva pastile după care am încetat să mai iau din cauză că am făcut câteva crize epileptice (sufăr de epilepsie de la vârsta de 4 ani, pentru care fac tratament cu depakine). V-am trimis pe mail şi o poză, aşa cum mi-aţi cerut. Ce anume aş putea să fac şi cum mă puteţi ajuta?"Vă mulţumesc.

Din analiza câmpului dvs. energetic se decelează mai multe probleme. În primul rând la nivelul ovarelor şi al trompelor uterine există un deficit energetic dobândit probabil în urma unui stres emoţional care în cele din urmă a generat blocaje energetice în acele zone. În special zona stângă este cea mai afectată şi, în afară de cele două chisturi de care pomeniţi, există încă două de dimensiuni mai mici (unul de 0,4 şi altul de 0,5-0,8 cm) care probabil nu au fost detectate la ecografie.

De asemenea, trompa uterină stângă are un focar energetic negativ ce poate reprezenta punctul de plecare al unei deficienţe, mai ales în cazul în care veţi dori să faceţi un copil este posibil ca oul fecundat să se fixeze în acea zonă şi să apară o sarcină extrauterină.


De asemenea, la nivelul duodenului, există un deficit de energie care sugerează o probabilă eroziune la acest nivel sau chiar o ulceraţie mai profundă (vă sugerez să efectuaţi o endoscopie digestivă care vă va clarifica precis diagnosticul). La nivelul ficatului, mai precis în aria de proiecţie a colecistului, este posibil să aveţi o diskinezie biliară (o ecografie abdominală poate arăta un colecist leneş sau prezenţă de nisip). Şi ficatul are câteva probleme: este mărit în dimensiuni.

În orice caz, ar fi bine să vă faceţi o analiză a sângelui (inclusiv transaminazele şi markerii de depistare ai hepatitei B si C). În ceea ce priveşte crizele de epilepsie, din datele energetice rezultă anumite perturbări ale câmpului la nivelul capului, în special în zona fronto-parietală. Tratamentul bioenergetic vă poate ameliora boala, dar este necesar să urmaţi şi tratamentul prescris de medicul neurolog.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite